Gavriil Ivirul

Gavriil Ivirul
Date personale
Născutsecolul al X-lea Modificați la Wikidata
Decedatsecolul al X-lea Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți

Gavriil Ivirul (în georgiană გაბრიელ ქართველი, transliterat: Gabriel Kartveli; n. secolul al X-lea – d. secolul al X-lea) a fost un călugăr creștin-ortodox georgian de la Mănăstirea Iviru de pe Muntele Athos, care este venerat în prezent ca sfânt. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă Georgiană în data de 12/25 iulie și de Biserica Ortodoxă Greacă și Biserica Ortodoxă Română în data de 13 mai.[1]

BiografieModificare

Conform hagiografiei, el provenea din Regatul Iberia.[2][3] A devenit călugăr la mănăstirea georgiană Iviru de pe Muntele Athos, viețuind acolo în perioada în care obștea monahală a fost condusă de un alt sfânt georgian, Ioan Ivirul. Nu se cunosc multe amănunte din viața sa.[2] Hagiografiile menționează doar că el a dus o viață aspră: a purtat haine făcute din păr de animale, a băut doar apă și a rămas tăcut aproape tot timpul,[1][2] evitând să vorbească despre subiecte lumești și vorbind numai despre subiecte spirituale.[4] Dornic de singurătate, se retrăgea vara în munții sălbatici aflați în jurul Mănăstirii Iviru, unde trăia într-o grotă, în timp ce iarna cobora în apropierea mănăstirii.[1][2]

În acea perioadă marcată de controverse ce au dus la Marea Schismă și în plin conflict între călugării greci și georgieni, monahul Gavriil s-ar fi împrietenit cu un călugăr latin pe nume Leon, care venise de la Roma la Muntele Athos și se afla în vizită la Mănăstirea Iviru.[5][6] Leon a locuit câteva zile într-o chilie apropiată de cea a lui Gavriil.[5][6] Cei doi nu vorbeau aceeași limbă, dar noaptea ieșeau împreună la rugăciune și apoi conversau în limbajul comun al rugăciunii.[5][6]

Cel mai cunoscut eveniment din viața lui Gavriil este găsirea icoanei „Maica Domnului Portărița” (în greacă Παναγία Πορταΐτισσα, transliterat: Panagia Portaitissa; în georgiană ივერიის ღვთისმშობლის ხატი), pe care, potrivit hagiografiei, a scos-o din mare atunci când el era deja în vârstă.[1][3][7] Hagiografiile sfântului menționează că mai mulți călugări athoniți ar fi văzut icoana plutind în poziție verticală pe apele mării, „într-un stâlp de foc” (potrivit textelor aghiorite), iar atunci când s-au apropiat cu barca icoana s-a îndepărtat de ei.[8][9] Călugării s-au rugat Maicii Domnului, protectoarea Muntelui Athos, iar, după trei zile de rugăciune, monahul Gavriil a avut o viziune în care Maica Domnului i-a spus că el este singurul călugăr demn să scoată icoana din apă.[7][8][10] Ascultând porunca Maicii Domnului, Gavriil ar fi coborât pe țărmul mării și „a pășit pe ape ca pe pământ uscat”, aducând icoana la mal și apoi în Mănăstirea Iviru.[1][11] Călugării iviriți au adus icoana cu mare cinste în mănăstirea lor și au așezat-o în altar, dar icoana a fost găsită a doua zi pe zidul porții.[11] Crezând că unul dintre frați a scos-o din biserică, monahii au readus icoana în altar, dar icoana a fost găsită în ziua următoare în același loc deasupra porții, iar acest eveniment s-a repetat de câteva ori.[11] Maica Domnului s-a arătat din nou călugărului Gavriil[11] și i-a spus să nu aducă icoana în biserica mănăstirii, așa cum era obiceiul, ci să o așeze deasupra porții de intrare în incinta Mănăstirii Iviru, ceea ce avea scopul de a arăta protecția ei specială pentru călugării acelei mănăstiri.[1][3][7]

Gavriil a murit la sfârșitul secolului al X-lea și a fost venerat ca sfânt de către călugării georgieni.[1] Un acatist dedicat cuviosului Gavriil a fost scris de un monah georgian de la Mănăstirea Iviru la începutul secolului al XIX-lea.[1] În anul 1985 s-a amenajat o capelă în grota unde a viețuit Gavriil.[1]

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f g h i Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte, traducere realizată de Maria Botez, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, pp. 179-184 .
  2. ^ a b c d pl Gruzińscy święci, Varșovia: Warszawska Metropolia Prawosławna, , p. 80, ISBN 83-920093-7-1, OCLC 749745166 
  3. ^ a b c Dimitrie Bolintineanu, „Călătorii la românii din Macedonia și Muntele Athos sau Santa-Agora”, în vol. Călătorii, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 146.
  4. ^ en Tamara Grdzelidze, Georgian monks on Mount Athos: two eleventh-century lives of the Hegoumenoi of Iviron, Bennett & Bloom, 2009, p. 61.
  5. ^ a b c en Tamara Grdzelidze, Georgian monks on Mount Athos: two eleventh-century lives of the Hegoumenoi of Iviron, Bennett & Bloom, 2009, p. 71.
  6. ^ a b c en Nikoloz Aleksidze, „«Let us not obstruct the possible»: dialoguing in medieval Georgia”, în Averil Cameron, Niels Gaul (ed.), Dialogues and Debates from Late Antiquity to Late Byzantium, Routledge, Londra-New York, 2017, p. 180.
  7. ^ a b c pl Gruzińscy święci, Varșovia: Warszawska Metropolia Prawosławna, , pp. 81–82, ISBN 83-920093-7-1, OCLC 749745166 
  8. ^ a b en Tamara Grdzelidze, Georgian monks on Mount Athos: two eleventh-century lives of the Hegoumenoi of Iviron, Bennett & Bloom, 2009, p. 172.
  9. ^ Dumitru Manolache (), „Icoana Maicii Domnului de la Dălhăuți, „sora geamănă" a „Portăriței" de la Iviru”, Ziarul Lumina, accesat în  
  10. ^ Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, 13 mai, „Pomenirea Sfinților Preacuvioși Ioan, Eftimie, Gheorghie și Gabriel din Mînăstirea Ivirul din Muntele Athos”.
  11. ^ a b c d Radu Hagiu (februarie 2017), „„Avem nevoie de tine". Icoana Născătoarei-de-Dumnezeu „Portărița", Familia Ortodoxă (97), accesat în