Gheorghe Ionescu-Sinaia

Pentru alte persoane cu numele Gheorghe Ionescu, vedeți Gheorghe Ionescu (dezambiguizare).
Gheorghe Ionescu-Sinaia
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Decedat1969 (80 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiepersonal militar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata

Gheorghe Ionescu-Sinaia (n. 18 aprilie 1888, loc. Breaza, jud. Prahova; d. 1969, Sinaia) a fost un general român.

BiografieModificare

După absolvirea liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești a urmat, între 1908 - 1910, cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie din București fiind avansat la gradul de sublocotenent la 1 iulie 1910.

A participat la luptele desfășurate pentru întregirea neamului românesc. După participarea la luptele de la Mărășești, ofițerul a fost avansat, la 1 septembrie 1917, la gradul de maior și promovat în funcția de comandant de batalion infanterie.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul de Vânători de Munte în Bătălia de la Oituz, din 1917.

Pentru vitejia și avântul cu care a atacat în ziua de 30 iulie 1917 pe inamic, capturându-i prizonieri, iar pe 8 august, atacând cota 730, a ocupat-o, aruncând pe dușman din tranșee, silindu-l a se retrage în fugă spre Coșna.
Înalt Decret no. 1191 din 16 octombrie 1917 1919[2]:p. 104

Grade obținuteModificare

  • 1927 - Locotenent-Colonel,
  • 1934 - Colonel,
  • 1939 - General de brigadă,

Generalul Gheorghe Ionescu-Sinaia a îndeplinit cele mai importante funcții de conducere în perioada celui de-al doilea război mondial.

La 1 ianuarie 1941 a fost numit la comanda Brigăzii 2 Mixte Gardă. După mai bine de un an, cât timp s-a aflat la comanda acestei brigăzi, generalul Ionescu a fost avansat la gradul de general de divizie, în primăvara anului 1942, iar la 23 aprilie 1942 a fost promovat în funcția de comandant al Diviziei 13 Infanterie din Ploiești cu care a luat parte la luptele grele din toamna anului 1942, de la Cotul Donului și din sud-vestul Stalingradului. Mărturie a spiritului de jertfă dovedită, divizia a pierdut pe câmpul de luptă 209 ofițeri, 41 subofițeri și 6.614 gradați și soldați. A fost înaintat la gradul de general de divizie la 25 octombrie 1942.[3]

Înapoiat de pe front, generalul de divizie Gheorghe Ionescu-Sinaia a fost numit în funcția de comandant al Etapelor de Est. În această calitate l-a înlocuit pe generalul Mircea Dumitru (și el fost comandant al Diviziei 13 Infanterie) și a avut ca principală sarcină menținerea ordinii în zona de operații ale armatelor române.

Generalul Ionescu-Sinaia a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Comandor cu panglică de „Virtute Militară”, prin Înaltul Decret Regal nr. 2.515 din 13 septembrie 1943.[4] Acest ordin i-a fost preschimbat de regele Mihai I al României în Ordinul „Coroana României” cu spade în gradul de Mare Ofițer, cu panglică de „Virtute Militară”.[4]

Înlocuindu-l pe generalul Mihai Stănescu, în perioada 20 martie - 15 august 1945, generalul Gheorghe Ionescu-Sinaia a fost numit comandantul Corpului Grănicerilor, după care, la 15 august 1945, a fost numit la comanda Corpului 2 Teritorial. A fost înaintat la gradul de gradul de general de corp de armată la 16 aprilie 1947, cu vechimea de la 23 august 1946.[3]

Generalul de corp de armată Gheorghe Ionescu-Sinaia a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[5]

A încetat din viață în locuința sa din Sinaia în anul 1969, la vârsta de 81 de ani

DecorațiiModificare

NoteModificare

  1. ^ Gheorghe Ionescu-Sinaia 
  2. ^ a b Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1930
  3. ^ a b Decretul Regal nr. 724 din 16 aprilie 1947 referitor la ofițeri înaintați în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 92 din 24 aprilie 1947, partea I-a, p. 3.194.
  4. ^ a b c d Decretul regal nr. 2.180 din 15 noiembrie 1944 pentru preschimbări de ordine, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 267 din 17 noiembrie 1944, partea I-a, p. 7.460.
  5. ^ Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.499.
  6. ^ Decretul nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, în „Buletinul Oficial al Republicii Populare Romîne”, nr. 18 din 9 decembrie 1964.