Wikipedia

Ghiță Licu

handbalist român
Ghiță Licu
Informații generale
Data nașterii 1 decembrie 1945(1945-12-01)
Locul nașterii Fierbinți, România
Data decesului (68 de ani)
Locul decesului București, România
Naționalitate Român
Înălțime 1,86 m
Greutate 92 kg
Post Pivot
Cluburi de seniori*
Ani Club
1964–1980 Dinamo București
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1966–1976 România 197 (328)
Echipe antrenate
1980–1993 Dinamo București
1995–2006 SC Magdeburg
Palmares
Jocurile Olimpice
Argint Montréal 1976 (Echipă)
Bronz München 1972 (Echipă)
Campionatul Mondial
Aur RF Germană 1974 (Echipă)
Aur Franța 1970 (Echipă)
Bronz Suedia 1967 (Echipă)
Campionatul Mondial pentru Tineret
Aur Olanda 1967 (Echipă)
Campionatul Mondial Universitar
Aur Suedia 1973 (Echipă)
Argint RF Germană 1968 (Echipă)
Bronz Cehoslovacia 1971 (Echipă)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
# Selecții și goluri la națională până la data de 18 decembrie 2016
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ghiță Licu (n. 1 decembrie 1945, la Fierbinți, d. 8 aprilie 2014)[1] a fost un handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint la Olimpiada de la Montréal, din 1976, și cu bronz la cea de la München, din 1972. Licu a evoluat pe postul de pivot, iar după retragerea din activitatea de handbalist a activat ca antrenor pentru diferite categorii de vârstă.

Carieră

modificare

Ghiță Licu a început să joace handbal la secția „Tânărul Dinamovist” a clubului „Dinamo”, iar la 18 ani a fost promovat la echipa de seniori Dinamo București, unde și-a petrecut apoi toată cariera de jucător. De la „Dinamo” a fost selecționat la echipa națională, cu care a devenit de două ori campion mondial, în 1970 și 1974. Licu a jucat pentru România începând din 1966 și a luat parte la 197 de meciuri oficiale, în care a înscris în total 328 de goluri.[2] Conform lui Ștefan Birtalan, Licu „a fost cel mai bun apărător pe care l-a avut România”.[3]

Licu a evoluat ca handbalist la Dinamo până în 1980, când și-a încheiat activitatea și a devenit antrenor al clubului, mai întâi secund, sub conducerea lui Oprea Vlase, iar apoi principal.[1] În 1993 a părăsit Dinamo și a plecat în Germania, unde a antrenat mai întâi echipa de tineret a SC Magdeburg, cu care a câștigat în 1996 titlul național pentru această categorie de vârstă.[1] În 1999 a fost numit antrenor secund al echipei de seniori a SC Magdeburg și, alături de antrenorul principal Alfreð Gíslason, a condus echipa spre primul titlu național, obținut în 2001, și spre câștigarea, în 2002, a Ligii Campionilor EHF. Între ianuarie și iunie 2006 a fost antrenorul principal al SCM, după care s-a întors în România.

Ghiță Licu și-a construit o casă la Provița de Sus, unde îngrijea de livadă și de gospodărie.[3] În luna noiembrie 2013 a fost diagnosticat cu cancer și a decedat în noaptea de 8 aprilie 2014.[3]

Palmares

modificare
Club
Ca jucător
  • Campionatul Republican Categoria A:
    • Câștigător: 1965, 1966, 1978
    • Medalie de argint: 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1974, 1975, 1976, 1977
    • Medalie de bronz: 1973, 1979
Ca antrenor
  • Handball-Bundesliga:
    • Câștigător: 2001
  • 2. Handball-Bundesliga:
    • Câștigător: 1996
Echipa națională

Distincții individuale

modificare

Pe 1 noiembrie 1975 a făcut parte dintr-o selecționată a lumii care a jucat și câștigat un meci împotriva echipei Republicii Federale Germane, la Dortmund.[4]

În 1970, pentru merite sportive deosebite i s-a conferit titlul de Maestru Emerit al Sportului[5], iar în 1992 a fost declarat antrenor emerit[6]. În anul 2000 i-a fost decernată distincția Medalia națională „Serviciul Credincios” clasa I[7].

Familie

modificare

Ghiță Licu a fost tatăl handbalistului Robert Licu, care a marcat 1054 de goluri pentru echipa României[8], fiind pe locul 2, după Vasile Stîngă, în clasamentul all-time al României.

Note

modificare
  1. ^ a b c „Ghiță Licu – Portret”. Comitetul Olimpic și Sportiv Român. p. ). Accesat în . 
  2. ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 21 (poz.378). Accesat în . 
  3. ^ a b c Marian Ursescu (). „Uriașul discret » Ghiță Licu s-a stins din viață după o grea suferință, la 68 de ani”. Gazeta Sporturilor. p. 21 (poz.378). Accesat în . 
  4. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – Handbaliști și tehnicieni din România în selecționata lumii” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 47. Accesat în . 
  5. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – Handbaliști maeștri emeriți ai sportului (1956–2011)” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 50. Accesat în . 
  6. ^ „PALMARES DATE STATISTICE – RETROSPECTIVĂ – ANTRENORI EMERIȚI” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 43. Accesat în . 
  7. ^ „ANEXA Nr. 5 / a) Medalia nationalã Serviciul Credincios clasa I”. Monitorul Oficial al României, Anul XII - Nr. 668. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 21 (poz.379). Accesat în . 

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ghiță_Licu&oldid=16094242