Giorgos Donis
Giorgos Donis | |||
---|---|---|---|
Informații generale | |||
Data nașterii | (55 de ani)[1][2] | ||
Locul nașterii | Frankfurt am Main, RFG | ||
Înălțime | 180 cm | ||
Post | mijlocaș | ||
Cluburi de seniori* | |||
Ani | Club | Ap | (G) |
1990-1991 | Giannina | 52 | (7) |
1991-1996 | Panathinaikos | 107 | (31) |
1996-1997 | Blackburn Rovers | 22 | (2) |
1997-1998 | AEK Atena | 30 | (2) |
1999 | Sheffield United | 7 | (1) |
1999-2000 | Huddersfield | 21 | (0) |
2000-2001 | AEK Atena | 13 | (0) |
2018-2020 | Panathinaikos | ||
Echipa națională | |||
Ani | Țară | Ap | (G) |
1991-1997 | Grecia | 24 | (5) |
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern | |||
Modifică date / text |
Giorgos Donis (în greacă Γιώργος Δώνης, n. 22 noiembrie 1969) este un fost jucător și antrenor grec de fotbal care a jucat pe postul de mijlocaș. El a fost primul grec care a jucat vreodată în Premier League. În Anglia, el a fost cunoscut sub numele de George Donis.
Primii ani
modificareDonis s-a născut și a crescut în Frankfurt, Germania de Vest, până la vârsta de șase ani, când familia s-a mutat înapoi în Grecia natală. Părinții lui au trăit în Frankfurt timp de mai mulți ani și încă mai au legături de familie acolo.[3]
Cariera de jucător
modificareGiorgos Donis și-a început cariera la seniori la PAS Giannina, în 1990, și după un an bun s-a transferat la Panathinaikos. Fanii lui Panathinaikos, cunoscuți pentru dragostea lor pentru porecle, l-au supranumit Trenul pentru viteza sa remarcabilă.[4]
Pe 5 iunie 1996, după ce a contribuit la performanța clubului grec care a ajuns până în semi-finala Ligii Campionilor, unde a pierdut în fața Ajaxului, Donis a semnat cu Blackburn Rovers ca jucător liber de contract, mulțumită regulii Bosman. Aici nu a avut o evoluție constantă, marcând doar în meciurile cu Everton și Coventry City.[5][6] S-a întors în campionatul intern la AEK Atena. În 1999 s-a întors în Anglia, unde a jucat pentru Sheffield United și Huddersfield Town, echipă la care și-a încheiat cariera.[7]
Carieră la națională
modificareȘi-a făcut debutul pentru echipa națională de fotbal a Greciei pe 22 decembrie 1991, într-un meci terminat la egalitate, scor 1-1 cu reprezentativa similară a Maltei contând pentru calificările la Campionatul European de Fotbal din 1992.[8] El a jucat 24 de meciuri și a marcat cinci goluri pentru naționala elenă.
Cariera de antrenor
modificareAEL
modificareDupă retragere s-a apucat de antrenorat. Începând din 2002, el a condus echipa Zografou pe care a promovat-o din a patra divizie până în cea de-a doua. În 2004 a ajuns la AEL, unde după un sezon a reușit să promoveze cu echipa în Superliga Greacă din divizia a doua și a terminat pe locul 8 în anul următor. În 2007, Larissa a terminat doar pe locul al zecelea în campionat, dar a reușit să câștige Cupa Greciei după ce a învins-o pe Panathinaikos cu scorul de 2-1 în finală.[9] În primul său sezon în cupele europene ca antrenor, echipa sa, AE Larissa, a fost învinsă chiar de fosta lui echipă, Blackburn Rovers, care astfel s-a calificat în faza grupelor din Cupa UEFA 2007-2008.[10] A terminat campionatul pe locul al șaselea, ratând play-off-ul din cauza golaverajului mai slab.
AEK Atena
modificarePe 25 aprilie 2008, Donis a demisionat din funcția de antrenor al lui AEL și pe 14 mai a fost numit în poziția de antrenor principal al AEK Atena.[11] Pe 17 noiembrie 2008, ca urmare a unui șir de performanțe slabe și a eliminării din Cupa UEFA încă din turul 2, AEK i-a reziliat contractul la doar șase luni după numirea sa.[12]
Atromitos
modificareÎn 2009, Donis a fost numit de către Atromitos la conducerea echipei și în sezonul 2010-2011 a ajuns din nou în finala Cupei Greciei, pe care a pierdut-o cu scorul de 0-3 în fața fostei sale echipa AEK Atena. În anul următor, Atromitos s-a bucurat de un sezon de succes, ajungând în finala Cupei Greciei pentru a doua oară consecutiv[13] (pierdută în fața lui Olympiacos cu 1-2 după prelungiri), reușind și să califice echipa în play-off.
PAOK
modificarePe 31 mai 2012, Donis a semnat cu PAOK un contract pe doi ani.[14] Pe 28 aprilie 2013, după înfrângerea cu 0-2 în fața echipei Asteras Tripolis și eliminarea din semifinala Cupei Greciei cauzată de aceeași Asteras, Donis a fost demis de către președintele Ivan Savvidis.[15]
APOEL
modificarePe 11 octombrie 2013, Donis a semnat un contract până la sfârșitul sezonului 2013-2014 cu campioana en-titre de la acea vreme, APOEL, înlocuindu-l pe Paulo Sergio, care a fost concediat la data de 4 octombrie 2013.[16] În primul său sezon la APOEL, Donis a câștigat dubla campionat-cupă. El a obținut primul său trofeu cu APOEL pe 21 mai 2014, când a condus echipa spre victorie în meciul câștigat de APOEL cu 2-0 în fața lui Ermis Aradippou din finala Cupei Ciprului.[17][18] Zece zile mai târziu, Donis a câștigat și Prima Divizie Cipriotă după ce APOEL a câștigat cu 1-0 în deplasare, într-un meci decisiv pentru titlu jucat cu AEL Limassol, câștigând astfel primul său titlul de campion din cariera de antrenor.[19][20]
În urma rezultatelor bune din primul sezon la club, Giorgos Donis și-a prelungit contractul cu APOEL pe încă un an pe 26 iunie 2014.[21] În august 2014, Donis a condus-o pe APOEL în faza grupelor Ligii Campionilor 2014-2015, după ce a eliminat-o pe HJK Helsinki (4-2 la general) în cea de-a treia rundă de calificari și după ce a învins-o pe Aalborg BK cu 5-1 la general în play-off-ul competiției.[22] APOEL a fost extrasă în Grupa F, alături de Barcelona, Paris Saint-Germain și Ajax.[23] Echipa din Nicosia a reușit să adune doar un singur punct după un egal, scor 1-1 cu Ajax acasă.[24] În celelalte cinci meciuri din Grupa F, APOEL a pierdut de două ori cu Barcelona (0-4 acasă, 0-1 în deplasare), a pierdut de două ori cu Paris Saint-Germain (0-1 acasă, 0-1 în deplasare) și, de asemenea, a pierdut în deplasare cu Ajax, scor 0-4.
Pe 6 ianuarie 2015, APOEL și Giorgos Donis s-au despărțit de comun acord, după mai multe rezultate slabe, culminând cu un 1-1 pe teren propriu împotriva ultimei clasate Ayia Napa.[25]
Al-Hilal
modificarePe 25 februarie 2015, a fost numit în funcția de antrenor al lui Al-Hilal din Arabia Saudită, semnând un contract până la sfârșitul sezonului. El a ajuns cu Al-Hilal până în semifinala Ligii Campionilor AFC din 2015.[26] Pe 6 iunie, Donis a câștigat primul titlu cu Al-Hilal, după ce a învins-o Al-Nassr în finala Cupei Regelui 2015.[27]
Al-Sharjah
modificarePe 28 iulie 2016, a semnat un contract Al-Sharjah, echipă din Emiratele Arabe Unite, valabil până în vara anului 2018.[28]
Al doilea mandat la APOEL
modificarePe 28 iulie 2017, Donis a semnat un contract până la sfârșitul sezonului 2017-2018 sezon cu APOEL, înlocuindu-l pe Mario Been care a fost demis după o înfrângere suferită în deplasare, scor 1-0 cu Viitorul Constanta, contând pentru prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.[29][30] Pe 23 martie 2018, APOEL l-a demis pe Donis și l-a înlocuit cu antrenorul portughez Bruno Baltazar. Riscând să piardă titlul cu antrenorul portughez la conducere, APOEL l-a readus pe Donis.[31][32]
Palmares
modificareJucător
modificare- Superliga Greacă: 1994-95, 1995-1996
- Cupa Grecieir: 1992-1993, 1993-1994, 1994-1995
- Supercupa Greciei: 1993, 1994
Manager
modificare- Cupa Greciei: 2006-2007
- A Doua Divizie Greacă : 2004-05
- Cupa Greciei: finalist 2010-11, 2011-12
- Ilisiakos
- Gamma Ethniki: 2003-04
- Delta Ethniki: 2002-03
- Prima Divizie Cipriotă: 2013-14
- Cupa Ciprului: 2013-14
- Cupa Regelui: 2015
- Supercupa Arabiei Saudite: 2015
- Cupa Prințului: 2015-16
Note
modificare- ^ Georgios Donis, Transfermarkt, accesat în
- ^ Giorgos Donis, FBref
- ^ „Donis back where it all began with APOEL”. uefa.org. . Arhivat din original la .
- ^ Blackburn Rovers’ Classic XI
- ^ Edwards, Steve (). „Donis fills the void in attack”. London: The Independent. Accesat în .
- ^ „Blackburn 4 – 0 Coventry”. 4TheGame. . Accesat în .[nefuncțională]
- ^ Daley, Kieran (). „Dejected Ipswich head for play-off lottery”. London: The Independent. Accesat în .
- ^ UEFA EURO 1992 - History - Malta-Greece
- ^ Unlikely Larissa take Greek Cup
- ^ Larissa explain it all
- ^ Donis handed AEK post
- ^ Donis's brief tenure at AEK is over Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Two hurt in shoot-out at home of football coach Giorgos Donis in Athens, independent.co.uk
- ^ „Νέος προπονητής της ομάδας ο Γιώργος Δώνης” (în greacă). paokfc.gr. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Λύνεται το συμβόλαιο με Δώνη, παίζει και του Ιβάν Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ „Υπέγραψε ο Δώνης” (în greacă). APOEL FC. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „ΕΡΜΗΣ ΑΡΑΔΙΠΠΟΥ 0-2 ΑΠΟΕΛ” (în greacă). APOEL FC. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „APOEL vs. Ermis 2-0”. Soccerway. . Accesat în .
- ^ „Sheridan strike hands APOEL Cypriot title”. UEFA. . Accesat în .
- ^ „AEL vs. APOEL 0-1”. Soccerway. . Accesat în .
- ^ „Έβαλε υπογραφή ο Γιώργος Δώνης”. sport-fm.com.cy. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „APOEL ease past AaB and into group stage”. UEFA. . Accesat în .
- ^ „Holders Real Madrid draw Liverpool in group stage”. UEFA. . Accesat în .
- ^ „Ajax thrash APOEL to finish third in Group F”. UEFA. . Accesat în .
- ^ „Κοινή συναινέσει λύση της συνεργασίας με Γιώργο Δώνη”. APOEL FC. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Former Al Hilal manager Giorgos Donis takes over at Sharjah after initial rejection, thenational.ae
- ^ Greek Coach Giorgos Donis Leads Al-Hilal to Winners Podium, Katerina Papathanasiou, greekreporter.com, 6 iunie 2015
- ^ John McAuley. „Former Al Hilal manager Giorgos Donis takes over at Sharjah after initial rejection”. Accesat în .
- ^ Bliksemontslag Been bij APOEL Nicosia - Voetbal International nl
- ^ Ο Δώνης τη στιγμή των υπογραφών στον ΑΠΟΕΛ
- ^ Τελειώνει από τον ΑΠΟΕΛ ο Δώνης
- ^ Παρελθόν και επίσημα ο Δώνης από τον ΑΠΟΕΛ
Legături externe
modificare- Giorgos Donis pe site-ul National-Football-Teams.com