Grimăncăuți, Briceni

sat din raionul Briceni, Republica Moldova
(Redirecționat de la Grimăncăuți)
Grimăncăuți
—  Sat  —
Grimăncăuți se află în Moldova
Grimăncăuți
Grimăncăuți
Grimăncăuți (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 48°23′22″N 27°05′23″E / 48.3894444444°N 27.0897222222°E48°23′22″N 27°05′23″E / 48.3894444444°N 27.0897222222°E

Țară Republica Moldova
RaionBriceni
Atestare1589

Guvernare
 - PrimarVitalie Dvorschi (ACUM[1], 2019)

Altitudine229 m.d.m.

Populație (2014)[2]
 - Total3.988 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-4726
Prefix telefonic247

Prezență online
www.grimancauti.com
GeoNames Modificați la Wikidata

Grimăncăuți este un sat din raionul Briceni, Republica Moldova. La 1930 se afla în Plasa Briceni din județul Hotin.R-nul Briceni. Atestat la 2 mai 1589

NOTA STATISTICA . Rîul Lopatnic. Populația - 4.211 oameni. Circa 1.800 de case, aproape 400 - gazificate și tot atîtea - telefonizate. Asociația "Victoria". Suprafața terenurilor agricole - 3.270 ha. 3 SRL. Școală medie, 3 biblioteci, casă de cultură cu 650 de locuri, ambulatoriu, centru de asistență medicală cu 14 lucrători, farmacie, oficiu postal, grădiniță de copii cu 140 de locuri, 8 magazine și baruri. Situat la 2 km de centrul raional, 6 km de gara feroviară Văscăuți (Ucraina) și 237 km de Chișinău, șoseaua Chișinău-Cernăuți abia de atinge centrul de reședință administrativă raională, iar despre Grimăncăuți, care-i puțin mai la nord, nu pomenește nimic, nici cel mai neînsemnat indicator rutier.

O movilă funerară de 0,5 cu o înălțime și un diametru de 15 m, ce se află în partea de sud-est a satului, pe locul numit Sub Pădurea Trebisăuților, ar vrea să spună că aici au trait oameni în vremuri străvechi, deoarece nu întîmplător au ajuns pînă aici triburile nomade. Cîndva, după cum povestesc bătrînii satului, movila avea cca 2 m înălțime, dar, arîndu-se mereu, acum ea mai că s-a egalat cu restul țarinei.

Documentar însă satul e menționat la 2 mai 1589, în mărturia hotarnică a moșiei Adicăuți, vechea denumire a Bricenilor. Este pomenit ca sat și în hotarnica satului Văscăuți. E vîndut de Gheorghe Mălai și soția sa Tudosia în ziua de 8 aug. 1665 lui Prodan Spătaru, care, neștiind carte, și-a pus pe document degetul, ca să se știe că a făcut această cumpărare. La 2 aug. 1671 Miron Stîrcea a răscumpărat de la vecinii s. Culicani o parte din moșia s. Grimăncăuți, pentru care aceștia plătiseră o moarte de om cu 6 boi și 10 bani de aur. S-a păstrat și un zapis de vânzare al lui Toader, fiul lui Nacu Stolnic, pentru s. Grimăncăuți, cumpărate de la ei de marele vistiernic Iordache Russet cu 300 galbeni. Hotarele moșiei satului au fost alese de Costea Chirilovici, pîrcălabul de Hotin, și de Ion Căpitanul în 1772, cînd asupra moșiei acestui sat pretindeau mai mulți boieri străini de sat. Oricum, la această perioadă de timp existența satului nu mai era pusă la îndoială. Există o versiune despre proveniența satului într-o perioadă anterioară mențiunii sale de pe moșia Adicăuților. Cică, în pădurea din nord-vestul satului și azi se mai pot găsi niște cruci de piatră. Aici, susțin ei, ar fi fost prima vatră a satului, dar a dat o epidemie strașnică și au pierit aproape toți locuitorii lui. Cei rămași au hotărît să se mute de aici, că locul, cică, era blestemat, dar au hotărît să se mute în partea, din care în primăvară vor auzi primul tunet de ploaie. Satul e în imediata vecinătate cu Ucraina și "tunet" în ucr. înseamnă "grim". Tunetul a răsunat dinspre sud-est, adică de unde este situat satul astăzi, și încolo s-au mutat. La început, cică, satul chiar se numea Grimcăuți sau Hrămcăuți, nume, care se mai face auzit și azi. Dar nu se mutaseră, zice legenda, oamenii așa, la întîmplare, ci au ales cel mai voinic flăcău din sat, și i-au pus în spate o cruce grea,poruncindu-i să meargă spre sud-est, spre "grim", adică, și unde n-a mai putea merge de oboseală, acolo își vor întemeia noua așezare. Și așa și au făcut. Cică, biserica de azi e tocmai pe locul unde a căzut bietul om, istovit de greutatea crucii. O altă legendă asemănătoare cu aceasta, de altfel, zice că-l chema Grom pe un bătrîn, care i-a îndemnat pe cei ocoliți de ciumă să-și mute așezarea în cîmp. Oricum, pe crucile din pădure se mai pot citi și azi frînturi de nume: Cad:, :nic, :Bej. Probabil, era scris: Caduc, Lesnic sau Odainic, Bejenaru, Dobuleac, nume existente și azi. Pe vatra nouă a satului au început să se așeze familii, care veneau din cele mai diferite părți ale lumii. De aceea și astăzi se zice că numele Cravețchi, Ghiboltovschi, Gorodețchi, Medvețchi, Vornovițchi sunt de origine poloneză, Borcoman, Gogoman - de origine turcească, Andronic, Auzeac, Cușnir, Moscaliuc - de origine ucraineană, Bejenaru, Ciubotaru, Dohotaru, Vacaru - că-s veniți din dreapta Prutului, iar Ostaficiuc, Panteleiciuc, Timciuc sunt de origine sîrbă. Legendele sunt legende, dar în sec. XVIII despre s. Grimăncăuți, după cum ne argumentează cu date concrete istoricul Vladimir Nicu, se știe deja precis. Pe timp de iarnă, cînd locuitorii lui nu prea se încumetau să se ascundă prin păduri, la 25 dec. 1772, administrația militară rusă înregistrează aici 32 de gospodării și le supun la bir. Aceste date aproape coincid și cu cele ale recensămîntului populației Moldovei din 1774, din care aflăm că s. Hrămăncăuti din ocolul Mijlociu a ținutului Hotin avea o sumă totală de case de 36, dar, deși 2 sunt scutite de bir, 34 de oameni rămîn birnici. Aflăm și lista lor, care au nume de familie Toma, Vatamanu, Gogian, Bîrcă, Moraru, Josu, Cojocaru, Căldare, Plăcintoi, Tărcuță, Cocieru, Popencu etc. Unitățile militare rusești, care veniseră încoace pentru războiul cu turcii, și-au completat rîndurile din contul băștinașilor. Au nimerit în ele si mulți grimăncăuțeni, care însă s-au întors acasă cu multă întîrziere: Toader Ciubotaru și lacob Oster - în 1790, Mihai Liznicu și Onofrei Serviciuc -în 1799, Onofrei Ostafi și lacob Jitaru -în 1800, Timofei Rusu - în 1802, Toader Jitaru și Andrei Ofici - în 1804, Pavel Herghelegiu - în 1806. In 1817, cînd autoritățile guberniale îi înregistrau pe basarabeni pentru a le cere jurămînt imperiului și țarului rus, în s. Grimăncăuți se aflau 114 gospodării țărănești, iar moșia aparținea vistiernicului Iordachi Rossetti Roznovanu. Pe o progenitură a acestui boier, dar cu numele schimbat în Gheorghe Rosset, o aflăm aici și la 21 apr. 1835, cînd preot în sat era Constantin Cunițchi în vîrstă de 60 de ani, diac - Teodor Gherbonoschi, iar dascăl - lacob Colibaba.După recensămîntul din 1817 s. Hrimăncăuți cu seliștea Hrubna(seliște - sat vechi,desființat), se afla în ocolul Ciuhurului din județul Hotin.(”Memoriile Comisiei Arhivare a Basarabiei” 1907 autor studiu I.Hallipa).Pe la 1859 Grimăncăuții era sat mare: 200 de gospodării cu 634 de bărbați și 645 de femei, dar moșia apartinea boierilor Marazli. Ei aveau aici 4.385 desetine de pămînt arabil și 979 desetine de pădure. Din această moșie țăranii primesc "nadeluri" pe o suprafață de 1.926 des. Fara aceste "nadeluri" rămînînd 65 de familii. In 1870 satul avea 225 de gospodării țărănești, 723 de bărbați și 683 de femei, care erau oameni săraci. In 1872 satul a suferit din cauza holerei, iar la sf. anului 1877 mulți s-au îmbolnăvit de difterie. în noiem. și dec. 1870 chiar au decedat. Ceilalți, îngroziți, se pregăteau să părăsească din nou satul. Autoritățile au înregistrat școala parohială în 1861, cînd băștinașilor li se interzicea să mai învețe carte în limba lor română. Din cauză că nu erau învățători, care ar poseda limba rusă, lecțiile au fost suspendate de mai multe ori, apoi aceeași școală se redeschide la 1 noiem. 1882, cu concursul arendașului moșiei boierești S. N. Nicolau, care a donat în susținerea ei 100 rub. Au lucrat ca pedagogi Maria Soroceanu, Antonie Jolondcovschi, Gavril Nicolaevici, Sofia Pivovarova. Un timp școala s-a aflat în casa lui lacob Caduc, iar în 1902 s-a terminat construcția și a fost deschisă o școală nouă, care a costat 3.538 rub. În ea puteau învăța 100 de elevi, dar în scurt timp și aceasta a devenit neîncăpătoare. Primul învățător a fost Serghei Pivovarov. în 1909 sătenii aveau 264 de copii de vîrstă școlarâ. Preotul Teodor Trofimov, care de 17 ani preda în școală religia, cerea insistent să se organizeze o bibliotecă și ea își primește primii cititori în 1910, deși avea încă prea puține cărți. Totuși prin a. 1914 fondul ei ajunge deja la 385 de volume și un număr de 90 de cititori.Biserica din lemn data din 1889(revista lunară ”Viața Basarabiei” martie 1933, dir. P.Hallipa). În 1937 școala a dat prima promoție de 7 clase în număr total de 8 elevi. Pînă atunci au mai lucrat învățători frații Pavel și Gavril Jeju, Anatolie Tcaciuc, S. Bajec ș.a. La 1930 în sat locuiau 3260 de persoane,dintre care 3075 se numeau români, 23 ruși, 108 ruteni(ucraineni),47 evrei, 7 țigani(Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, Limbă Maternă, Religie. București 1938.)

NoteModificare

  1. ^ „Lista primarilor aleși în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019” (PDF). Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în . 

BibliografieModificare

  • L.T. Boga. Documente basarabene.Vol. XX. Chișinău, 1938.
  • Cercetări istorice. Revistă de istorie românească (1929-1931). Iași, 1932.
  • Catalogul bibliotecii societății istorico- arheologice basarabene din Chisinău, 1924. Chișinău, 1925.
  • Radu Rossetti. Pămîntul, sătenii și stăpînii în Moldova. București, 1907.
  • Ziarul "Viata Nouă". Briceni, 1972-1989.