Deschide meniul principal

Homeostazia (din limba greacă, homois = aceeași, și stasis = stare) reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. În mod general, din puncte de vedere multiple (ale ciberneticii, ecologiei, psihologie, teoriei sistemelor, ș.a.m.d.), homeostazia reprezintă proprietatea unui sistem de a menține un echilibru static al condițiilor inițiale, spre deosebire de homeorezie, care este conceptul (cu un anumit grad de antinomie), care reprezintă proprietatea sau starea unui sistem de a menține un echilibru dinamic al acestuia.

Homeostazia biologicăModificare

Istoricul termenuluiModificare

Termenul a fost pentru prima dată propus de medicul american Walter B. Cannon în anul 1932, în cartea sa The Wisdom of the Body, deși Claude Bernard, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc, tind să mențină o oarecare stabilitate a corpului, numind homeostazia - echilibrul dinamic ce ne menține în viață.

Tipuri de mecanisme fiziologice de reglareModificare

Factori care influențează homeostaziaModificare

Homeostazia este influențată de 2 tipuri de factori: cei produși de mediul intern al organismului, și factorii externi.

InterniModificare

ExterniModificare

Mecanismele homeostazieiModificare

Mecanismele de reglare homeostatice presupun existenta a 3 componente: receptorul;centrul de control (set point); efectorul.

Proprietățile homeostazieiModificare

Homeostazie ecologicăModificare

Homeostazie ciberneticăModificare

Vezi șiModificare

Legături externeModificare