Hotel Ambasador
Hotel Ambasador este un hotel de patru stele din București, situat pe Bulevardul Magheru. Clădirea de 13 etaje a fost proiectată de arhitectul Arghir Culina în stil Art Déco și hotelul a fost inaugurat la 4 mai 1939.[1] Terenul aparținea lui Constantin S. Mihăescu, patronul „Garajelor Mihăescu”, iar construirea hotelului a necesitat demolarea clădirilor deja existente pe suprafața lui. Din ziarele vremii aflăm că hotelul are 300 de camere și este prevazut cu „cea mai modernă instalatie sanitară din Europa”.[1][2]
O jumătate din clădire i-a aparținut chiar arhitectului Arghir Culina și doar această aripă a fost retrocedată în 2003 moștenitorilor arhitectului.[3]
NoteModificare
- ^ a b "Povești de București Hotelul Ambasador, martor la crime și sinucideri, în Adevărul
- ^ Site-ul Hotel Ambasador
- ^ Mediafax - "Ce se întâmplă cu clădirea Ambasador după un proces de 14 ani"