I. C. Fundescu
| I.C. Fundescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ion C. Fundescu |
| Născut | 1836 Pitești, Țara Românească |
| Ocupație | versificator, prozator |
Modifică date / text  | |
I.C. Fundescu (n. 1836, Pitești – d. 1904) a fost un versificator și prozator român.
A rămas cunoscut pentru două culegeri de basme care au fost elogiate de cărturarii B.P. Hasdeu și Ilarie Chendi. A făcut studiile la Pitești și în anul 1857 a devenit secretar și inspector în Comitetul teatrelor, unde a lucrat timp de 12 ani. A fost redactor la Pepelea, Teatrul, Telegraful, Tombatera și a colaborat la Dâmbovița, Naționalul, Românul, Satirul. Pe lângă nuvele, versuri sau chiar câteva încercări de roman, I.C.Fundescu a publicat volumele Literatură populară. Basme, orații, păcălituri și ghicitori în anul 1867 și Anecdote, păcălituri, basme, orații și ghicitori în anul 1896.[1][2]
Telegraful de București, cotidian politic, istoric și literar, apărut la 1 aprilie 1871, l-a avut pe I.C. Fundescu redactor-șef (4 ian. 1876 - dec. 1881) apoi director (ian. 1882 - 31 aug. 1888).[3] În anul 1876, a apărut la București „Calendarul Telegrafului”, redactat de I. C. Fundescu, în care au fost publicate materiale cu caracter anecdotic și umoristic.
Opera
modificareBasme
modificare- Făt-Frumos și fata lui Roșu împărat
- Fata din dafin
- Făt-Frumos cu părul de aur
- Dafin împărat
- Fata de împărat și pescarul
- N-aude, n-a vede
- Ion Buzdugan
- Sfânta Vineri
- Balaurul cu douăsprezece capete
- Cei trei frați de cruce
- Sora Crivățului
- Sorin
Referințe
modificare- ^ Autor: I.C. Fundescu
- ^ „Basmele românilor. Vol. 4”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Petcu Marian, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică
Legături externe
modificare | Acest articol biografic despre un român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |