Iakiv Șah
Iakiv Șah | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1541 |
Decedat | 1583 (42 de ani) Kaniv, Regiunea Cerkasî, Ucraina |
Modifică date / text |
Iakiv (Kostiantîn) Șah (în ucraineană Яків (Костянтин) Шах, în poloneză Jakub Szach, în rusă Яков (Константин) Шах; n. ? - d. ?, Kaniv, regiunea Cerkasî, azi în Ucraina) a fost un lider militar și politic cazac, hatman al cazacilor zaporojeni în perioada 1576-1578[1] sau 1577—1579,[2] precum și pretendent la tronul Moldovei.
Biografie
modificareIstoricul polonez Marcin Bielski scrie în „Cronica Poloniei” („Kronika Polska”) că liderul cazacilor Iakiv Șah a condus un detașament de cazaci în serviciului guvernatorului de Kiev, cneazul Constantin Ostrogski. Detașamentul condus de Iakiv Șah l-a atacat pe Nipru în anii 1576-1577 pe ambasadorul tătar, care se întorcea de la o întrevedere de la Moscova cu țarul rus, ceea ce a provocat o serie de invazii tătare în Volînia.
În 1577 a luat parte împreună cu un detașament de 600 de cazaci (după alte surse, detașamentul avea doar 330 de cazaci[3]) la expediția în Moldova a prietenului său Ioan Potcoavă,[4] alungându-l pe domnul Petru Șchiopul și proclamându-l pe Potcoavă ca domn al Moldovei. Noul domn l-a numit pe Șah ca hatman al Moldovei.[4] La scurtă vreme, Petru Șchiopul a revenit cu o armată puternică de munteni, tătari din Bugeac și turci din Dobrogea, recâștigându-și tronul după Bătălia din satul Docolina în care cazacii lui Șah au luptat vitejește.[3] Hatmanul Șah l-a sprijinit apoi pe Alexandru, fratele lui Ioan Potcoavă.[4]
El a condus campanii militare împotriva Hanatului Crimeii și Turciei și a luptat cu polonezii. În urma unei serii de conflicte cu autoritățile, Iakiv Șah a fost arestat și închis de polonezi într-o mănăstire ortodoxă din Kaniv lângă Kiev, unde a murit.
Note
modificare- ^ Украинская Гетманщина 1486−10.11.1764 Arhivat în , la Archive.is © Word Wide Historical Project (Всемирный исторический проект), 2004-2011
- ^ Яків Шах — гетьман запорозьких козаків (1577—1579) Arhivat în , la Wayback Machine. Проект «Українці в світі» © 2008 ВО «За Помісну Україну!» uc
- ^ a b Grigore Ureche, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă (1359-1594).
- ^ a b c Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, 1865.