Imre Szacsvay (avocat)
| Imre Szacsvay | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2]  Chișirid, Imperiul Austriac |
| Decedat | (30 de ani)[2] Pesta, Regatul Ungariei |
| Înmormântat | Cimitirul Kerepesi |
| Cauza decesului | pedeapsa cu moartea (spânzurare) |
| Cetățenie |  Ungaria |
| Ocupație | politician attorney at law[*] |
| Limbi vorbite | limba maghiară |
| Activitate | |
| Alma mater | Kassai Királyi Akadémia[*] |
| Partid politic | Radicál Párt[*][1] |
Modifică date / text  | |
Imre Szacsvay (n. , Chișirid, Imperiul Austriac – d. , Pesta, Regatul Ungariei) a fost un avocat și om politic maghiar, care a luat parte la Revoluția Maghiară din 1848 și, după înăbușirea acesteia, a fost condamnat la moarte și executat de autoritățile austriece.
Biografie
modificareS-a născut în anul 1818 în satul Chișirid[3] din comuna Nojorid (pe atunci în comitatul Bihor al Imperiului Austriac, azi în județul Bihor al României) și a fost botezat în biserica romano-catolică din satul Șauaieu.[4][5] Tatăl său era șeful ocolului silvic al Episcopiei Catolice de Oradea.[4][5] Imre Szacsvay a absolvit cursurile Liceului Romano-Catolic din Oradea, după care a urmat studii juridice la Academia Regală de Drept de la Kassa, devenind avocat în urma unui examen susținut la Pojon (Bratislava).[3][4][5] Începând din 1834 s-a alăturat deputatului Ödön Beöthy (1796–1854), șeful opoziției reformist liberale din comitatul Bihor, și a lucrat un timp ca funcționar al Adunării Naționale.[3][4][5] În anul 1840 s-a întors la Oradea, unde a deschis apoi un cabinet de avocat și a îndeplinit mai multe funcții publice.[3][6]
În primăvara anului 1848 Imre Szacsvay a participat ca reprezentant al liberalilor la evenimentele de început ale Revoluției Maghiare.[3][4][5] A avut un rol activ în promovarea ideilor revoluționare în orașul Oradea și a contribuit la mobilizarea cetățenilor orădeni în dimineața zilei de 13 martie 1848.[3] Szacsvay a fost un susținător al lui Lajos Kossuth,[4] care l-a numit la 10 mai 1848 în funcția de procuror al comitatului Oradea. A fost ales deputat de Oradea (Várad-Újváros și Várad-Olaszi)[7] în Adunarea Națională a Ungariei la 24 iunie 1848,[3] iar, după mutarea sediului parlamentului la Debrețin, a devenit la 13 ianuarie 1849 secretar-notar al Camerei Reprezentanților.[3][4][5][6]
În cursul anului 1849 a început să se radicalizeze și a devenit la 5 aprilie 1849 membru fondator și apoi unul dintre principalii politicieni ai Partidului Radical, al cărui program a inclus independența Ungariei.[3] La 13 aprilie 1849, în calitate de reprezentant al revoluționarilor maghiari din comitatul Bihor, a susținut moțiunea lui Kossuth de detronare a Casei de Habsburg și a participat activ la redactarea Declarației de Independență a Ungariei, fiind unul dintre semnatarii ei.[3][4][5][6] Radicalismul lui Szacsvay s-a manifestat printr-o serie de propuneri legislative precum secularizarea averilor bisericești și distribuirea lor către populație.[8]
După înfrângerea Revoluției Maghiare din 1848 și semnarea Păcii de la Șiria, a plecat la Oradea și s-a ascuns în satul bihorean Arpășel, dar a fost capturat de comisarul imperial Péter Jósa și transportat în stare de arest la Pesta. Autoritățile imperiale l-au acuzat de insurgență și trădare prin redactarea și semnarea Declarației de Independență; Szacsvay a respins aceste acuzații, considerând că și-a făcut doar datoria față de națiunea sa. A fost condamnat la moarte și apoi, la 24 octombrie 1849, a fost executat prin spânzurare la Pesta.[3][6] Motivul condamnării lui la moarte a fost sintetizat ulterior astfel: „Doar o trăsătură de pană i-a fost vina” (în maghiară Egy tollvonás volt bűne).[5]
Imre Szacsvay a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi din Budapesta într-un mormânt care a rămas nemarcat timp de 21 de ani. La 1 noiembrie 1870 pe mormântul său și al altor opt patrioți maghiari a fost ridicat un monument comemorativ.
In memoriam
modificare
Un monument din bronz al revoluționarului pașoptist Imre Szacsvay a fost realizat de sculptorul Ede Margó[4][5] și dezvelit la 15 martie 1907 în Parcul Milenar (azi Parcul Libertății) din Oradea.[6] Statuia a devenit un loc de pelerinaj al patrioților maghiari cu ocazia zilelor festive, mai ales în ziua de 15 martie, când se sărbătorește Ziua Maghiarilor de pretutindeni.[4] Monumentul a fost demontat de autoritățile române în iunie 1937 și depozitat într-o magazie, dar a fost reinstalat pe vechiul amplasament de autoritățile maghiare la 5 mai 1942, după anexarea nord-vestului Transilvaniei la Ungaria prin Dictatul de la Viena din 1940.[6] Autoritățile comuniste române au mutat statuia din locul ei, dar nici nu au efectuat lucrări de restaurare, iar astfel monumentul lui Szacsvay a început să se degradeze.[6] El a fost înscris în lista monumentelor istorice ale României[4] în anul 1997, după răsturnarea regimului comunist, și trecut în patrimoniul municipiului Oradea.[5] Primele lucrări de reabilitare a monumentului au fost realizate în anii 2015-2016, la inițiativa și prin eforturile organizației UDMR Bihor,[5][4] și au vizat atât statuia, cât și soclul din piatră și spațiul adiacent.[6] Monumentul a fost dezvelit din nou la 15 martie 2016.[6]
Lucrări
modificare- Népkívánatok (Oradea, 1848)
Note
modificare- ^ Béla Pálmány[*] (), Az 1848-1849. évi első népképviseleti országgyűlés történeti almanachja, Budapesta, p. 1275, accesat în
- ^ a b Szacsvay Imre, accesat în
- ^ a b c d e f g h i j k Ákos Szendrei, „Nagyvárad országgyűlési képviselete a dualizmus korában (1867–1918)”, în Új Nézőpont, A Hajdú-Bihar Megyei és Debreceni Honismereti Egyesület online folyóirata, anul I, nr. 2, Debrețin, 2014, p. 12.
- ^ a b c d e f g h i j k l Andrei Șandor (), „Preluată de la Primărie, statuia lui Szacsvay din Parcul Libertății va fi reabilitată cu implicarea UDMR”, BihorStiri.ro, accesat în
- ^ a b c d e f g h i j k Claudia Bonchiș (), „Încep lucrările de renovare la statuia pașoptistului Szacsvay Imre, dinparcul Libertății”, Adevărul, accesat în
- ^ a b c d e f g h i Cristian Culiciu (), „Oradea ieri, Oradea azi: Cine a fost Szacsvay Imre”, Ebihoreanul.ro, accesat în
- ^ Ákos Szendrei, „Nagyvárad országgyűlési képviselete a dualizmus korában (1867–1918)”, în Új Nézőpont, A Hajdú-Bihar Megyei és Debreceni Honismereti Egyesület online folyóirata, anul I, nr. 2, Debrețin, 2014, p. 11.
- ^ Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca: Series historica, vol. 42-43, Editura Academiei Române, 2003, p. 263.
Bibliografie
modificare- Nagy Márton: Régi nevek – régi regék (Oradea, 1927);
- Varga János: Sz. I. (Élet és Tud. 1959. 1. sz.).