Iulius Mall Iași
Iulius Mall este primul centru comercial modern de tip shopping mall din Iași, primul din afara Bucureștiului și al doilea din România, inaugurat în aprilie 2000.[1] Deținut de compania ieșeană Iulius Group, Iulius Mall e situat în campusul studențesc din cartierul Tudor Vladimirescu, având o suprafață închiriabilă de 25.400 de metri pătrați și peste 200 magazine.[2]
Iulius Mall a fost construit în asociere cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, pe locul unde a funcționat cea mai mare cantină din România (cu o suprafață de 12.000 metri pătrați),[3][4] printr-o investiție inițială de șapte milioane de dolari.[1][5][6] La momentul inaugurării, ocupa o suprafață totală de 19.632 metri pătrați, iar cele patru niveluri ale sale găzduiau 130 de magazine.[1] În anii 2005 și 2008, suprafața construită a fost extinsă la 38.000 de metri pătrați, valoarea de investiție în centrul comercial din Iași ajungând la 22 milioane de euro.[7][8]
Note
modificare- ^ a b c Iulius Group face un mall de 38 de milioane de dolari la Timisoara, 29.03.2001, zf.ro, accesat la 23 aprilie 2010
- ^ Primul Carrefour Market din Iasi se deschide in Iulius Mall
- ^ „Se vinde cantina din Tudor Vladimirescu”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ La 13 ani de la punerea la pământ a mega-cantinei din Tudor, șefii Politehnicii se laudă că dau drumul unei cantine cu 200 de locuri
- ^ Politehnica din Iasi a devenit bazar[nefuncțională]
- ^ Iulius Group si-a refinantat mall-ul din Timisoara cu 50 mil. euro
- ^ Iulius Mall, upgrade de 6 milioane de euro, 01.03.2005, zf.ro, accesat la 23 aprilie 2010
- ^ Iulius Mall Iasi se extinde[nefuncțională]