Iustinian I (cel Mare)

(Redirecționat de la Iustinian I cel Mare)
Iustinian I
Împărat roman
Mosaic of Justinianus I - Basilica San Vitale (Ravenna).jpg
Iustinian, mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna
Date personale
Nume la naștereFlavius Petrus Sabbatius Justinianus
Născut482
Tauresium, Iliria
Decedat11 noiembrie 565
Constantinopol
ÎnmormântatBiserica Sfinții Apostoli[*] Modificați la Wikidata
Părinți Vigilantia[*][[Vigilantia (mother of Justinian I)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și surori Vigilantia[*][[Vigilantia (sister of Byzantine emperor Justinian I)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuTeodora
CetățenieByzantine imperial flag, 14th century.svg Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
ReligieCreștinism răsăritean
Biserica Calcedoniană
creștinism Modificați la Wikidata
Ocupațielegiuitor[*]
politician
Împărat
scriitor Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriIustinian cel Mare
Familie nobiliarăDinastia Iustiniană
Domnie
Domnie527-565
Încoronare527
PredecesorIustin I
SuccesorIustin II

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada 527 - 565.

Iustinian s-a născut în 482 în satul Tauresium (într-o familie de țărani traco-romani sau iliro-romani), sat situat lângă Justiniana Prima din prefectura romană Iliria. Familia lui era vorbitoare a limbii latine, iar Iustinian era nepotul viitorului împărat Iustin I, care a făcut după anul 470 carieră militară în armata împăratului Leon I al Imperiului Roman de Răsărit (457-474). Personaj controversat al vremii, este descris laudativ in istoria oficiala a lui Procopiu, insa in scrierile lui secrete (Anecdota, Istoria secreta) adevarata lui personalitate este redata. Lasand la o parte partile de text consacrate sotiei lui Iustinian, si ele nu tocmai laudative, scrierile lui Procopiu il infatiseaza ca fiind un tiran insetat de sange. Daca in istoria crestina Iustinian este descris ca aparator al crestinismului, inclusiv crestinii epocii il vedeau ca pe un tiran care a condamnat la moarte si a ucis pe toti cei care avea alte opinii sau credinte religioase. Iustinian introducea ad-hoc precepte religioase pe care le impunea cu forta si sub amenintarea cu moartea tuturor supusilor. Acesta si multe alte abuzuri au dus la revolta Nika pe care Iustinian a reprimat-o in forta. Sursele epocii spun ca hipodromul s-a umplut de cei ucisi de catre fortele lui Iustinian in acea perioada.[1]

Visul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar și financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie și încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian. Procopiu, in istoria secreta il descrie pe Iustinian ca pe un lider incompetent de o cruzime greu de inchipuit. Populatia locala din peninsula Italica, deja saracita dupa caderea imperiului roman de apus, incepuse sa isi revina si sa se organizeze in mici forme de guvernare. Practicau desigur o agricultura de subzistenta, insa fortele lui Iustinian au distrus tot ce mai putea reprezenta un mijloc de redresare in peninsula Italica, practic aducand regiunea in pragul colapsului. Efectul lui Iustinian asupra peninsulei Italice a fost devastator, aruncand-o in secole de instabilitate politica si economica. Victoriile militare asadar au fost atenuate de incompetenta si brutalitatea lui Iustinian.[2][3][4]

Împăratul în triumf asupra barbarilor (împăratul este Iustinian I sau Anastasiu I)

Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din Constantinopol. Opozanții lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situația ca și pierdută, soția sa, împărăteasa Teodora, o fostă artistă de circ si prostituata in diverse bordele din constantinopol, unde si-a inceput activitatea inca din copilarie [5][6], s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltații și prin atacul surprinzător al lui Belisarie cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltații, răscoala a fost potolită.

Iustinian a marcat sfarsitul antichitatii clasice prin actiunile lui care au dus la dizolvarea scolilor de gandire antice. Aceste actiuni au dus la un colaps al educatiei si au marcat inceputul evului mediu intunecat. Academia Platoniciana, distrusa in anul 86 i.e.n. a fost reinfiintata de neoplatonicieni in jurul anului 410 e.n. Acesti neoplatonicieni se considerau succesori ai lui Platon (desi este greu de gasit o legatura geografica sau istorica directa). Scoala a re-aparut ca o fundatie. In anul 529 e.n. imparatul Iustinian a incetat finantarea academiei neoplatonice iar membrii ei ramasi in viata au cautat protectie din partea regelui Sassanid Khosrau I in capitala Ctesiphon, ducand cu ei numeroase manuscrise pretioase de literatura, filosofie si stiinte[7]. Acest eveniment marcheaza inceputul rolului de pastratori ai culturii antice oferit popoarelor din est[8]. Cunostiintele s-au imprastiat pentru ca apoi sa fie culese de inteleptii arabi si musulmani, ducand la asa zisa epoca de aur a islamului, de mai tarziu. Din cauza atitudinii dogmatice si intransigente a lui Iustinian I, precum si a proastei guvernari, filosofia imperiului roman din antichitate s-a pierdut. Influenta culturala helenistica si scoala de gandire din acea cultura a suferit pierderi ireparabile. Imparatul Iustinian nu a contribuit la pastrarea unui climat de intelegere care ar fi favorizat dezbateri libere cum erau obisnuite in imperiul roman in secolele anterioare. Este adevarat ca Iustinian a sustinut crestinismul in imperiul roman de rasarit, dar la modul exclusiv, in conformitate doar cu ideile lui, si fara sa aprecieze diversitatea de gandire care reprezenta fundamentul culturii romane si grecesti din antichitate. Educatia, desi greu accesibila in vechiul imperiu, a devenit aproape imposibila dupa Iustinian. Incercarile lui de reformare si modernizare a imperiului au avut un efect mixt asupra societatii, dar pe termen lung au contribuit la dizolvarea imperiului si la sfarsitul antichitatii clasice. Rata de analfabetism a crescut dramatic, odata cu fuga celor care puteau sa ofere educatie din imperiul roman de rasarit.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Iustinian a încercat să revitalizeze societatea romană, aflată în ultimul stadiu al descompunerii, printr-o uriașă operă de sistematizare a dreptului clasic și postclasic, astfel încât să poată fi aplicat la realitățile secolului al VI-lea din Imperiul Roman.

Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important în istoria Bisericii. El însuși a întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericești (sinoade) și a întemeiat episcopia Iustiniana Prima. A reconstruit biserica Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune), un monument remarcabil al arhitecturii universale, care după mai multe încercări ale foștilor împărați a fost finalizată.

Iustinian a interzis scrierile nestoriene.[9] Edictul prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei la care se vor fi găsit astfel de scrieri.

A murit la 11 noiembrie 565 în Constantinopol.

NoteModificare

  1. ^ „The Anecdota or Secret History — Procopius” (în engleză). www.hup.harvard.edu. Accesat în . 
  2. ^ „How did the wars of the Byzantine Emperor Justinian change History”. dailyhistory. 
  3. ^ Whitby, L. M. (), „Justinian, Roman emperor, 527–565 CE”, Oxford Research Encyclopedia of Classics, Oxford University Press, accesat în  
  4. ^ Kruse, Marion (), „Justinian's laws and Procopius' Wars”, Procopius of Caesarea: Literary and Historical Interpretations, Routledge, pp. 186–200, accesat în  
  5. ^ „Procopius of Caesarea and e Secret History of the Court of the Emperor Justinian”, The Politics of Disclosure, 1674-1725, Routledge, pp. 37–52, , accesat în  
  6. ^ „Theodora | Empress, Biography, Accomplishments, Justinian, & Facts” (în engleză). Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  7. ^ Penner, Bradley M. (2018-04), „The Path of Christianity: The First Thousand Years, John Anthony McGuckin, IVP, 2017 (ISBN 978-0-8308-4098-4), xx + 1209 pp., hb $65”, Reviews in Religion & Theology, 25 (2), pp. 328–331, doi:10.1111/rirt.13248, ISSN 1350-7303, accesat în 2021-09-16  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  8. ^ Falagas, Matthew E.; Zarkadoulia, Effie A.; Samonis, George (2006-08), „Arab science in the golden age (750–1258 C.E.) and today”, The FASEB Journal, 20 (10), pp. 1581–1586, doi:10.1096/fj.06-0803ufm, ISSN 0892-6638, accesat în 2021-09-16  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  9. ^ http://www.encyclopedia.com/utility/printdocument.aspx?id=1G2:3404708330

Legături externeModificare


Predecesor:
Iustin I
Împărat bizantin
526 - 565 cu Iustin I(526), Teodora (527 - 548) și Hepatius (532)

Succesor:
Iustin II