Wikipedia

Jabiru asiatic

Jabiru asiatic sau barza cu gâtul negru (Ephippiorhynchus asiaticus) este o pasăre înaltă, cu gâtul lung din familia berzelor. Este o specie rezidentă în subcontinentul indian și Asia de sud-est, cu o populație disjunctă în Australia. Trăiește în habitatele zonelor umede și în apropierea câmpurilor anumitor culturi, cum ar fi orezul și grâul, unde se hrănește cu o gamă largă de animale.

Jabiru asiatic
Mascul
Stare de conservare

Risc scăzut (NT)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Ciconiiformes
Familie: Ciconiidae
Gen: Ephippiorhynchus
Specie: E. asiaticus
Nume binomial
Ephippiorhynchus asiaticus
(Latham, 1790)
Sinonime[2]
  • Mycteria asiatica Latham, 1790
  • Xenorhynchus asiaticus (Latham, 1790)
Modifică text Consultați documentația formatului

Păsările adulte de ambele sexe au un cioc greu și au un penaj în alb și negru irizant; sexele diferă la culoarea irisului, femelele avînd iris galben și masculii iris de culoare închisă. Este una dintre puținele berze puternic teritoriale atunci când se hrănesc și se reproduc.[3][4]

Descriere

modificare
 
Ephippiorhynchus asiaticus în Parcul Național Kaziranga, India

Jabiru asiatic este o pasăre mare, înaltă de 129-150 cm, având o anvergură a aripilor de 230 de centimetri.[1] Singura greutate publicată pentru această specie a fost un singur exemplar la 4,1 kg, dar aceasta este cu aproape 35% mai mică decât masa corporală medie a jabirului african cu dimensiuni similare. Prin urmare, specimenul de barză cu gât negru ar fi oarecum subnutrit sau aflat la marginea de jos a dimensiunilor care se pot dobândi.<[2][5]

Adulții au capul, gâtul, penele de zbor secundare și coada negru-albăstrui lucios; spatele și abdomenul alb strălucitor. Ciocul negru cu marginea superioară ușor concavă; și picioare roșu-aprins. Sexele sunt identice, dar femela adultă are un iris galben, în timp ce masculul adult îl are brun.

Puii mai mici de șase luni au un iris maroniu; un cioc distinct și mai drept; un aspect pufos; capul, gâtul, partea superioară a spatelui, aripile și coada maronii; o burtă albă; și picioare întunecate. Puii mai mari de șase luni au un aspect pestriț în special pe cap și gât, unde irizația este parțial dezvoltată; un cioc greu identic ca mărime cu adulții, dar mai drept decât al adulților și întunecate până la roz-pal.[6] La fel ca majoritatea berzelor, barza cu gâtul negru zboară cu gâtul întins, nu retractat ca un stârc.

Distribuție și habitat

modificare
 
Femelă adultă în zbor la râul McArthur din teritoriul de nord al Australiei

În India, specia este răspândită în vest, în zonele muntoase centrale și în nordul câmpiei gangetice și se extinde spre est în valea Assam, dar este rară în India peninsulară și Sri Lanka.[7][8][9][10] Această barză distinctivă apare ocazional în sudul și estul Pakistanului și este o specie de reproducere confirmată în Nepalul de jos.[11][12][13] Se extinde în Asia de sud-est, prin Noua Guinee și în jumătatea de nord a Australiei.[2][5] Comparativ cu alte păsări de apă mari, cum ar fi gruidaee, platalea și alte specii de berze, berzele cu gât negru evită zonele care au o mare diversitate de specii de păsări de apă mari.[14]<[15]

Cea mai mare populație a acestei specii apare în Australia, unde se găsește de la râul Ashburton, lângă Onslow, Australia de Vest, până în nord-estul New South Wales.[16][17] Cea mai mare populație de reproducere cunoscută apare în peisajul în mare parte agricol din sud-vestul Uttar Pradesh din India.[3]

În Sri Lanka, specia este un rezident de reproducere rar, cu 4-8 perechi de reproducători în Parcul Național Ruhuna.[18] Este extrem de rar și, probabil, nu se mai reproduce în Bangladesh [19] și Thailanda.[20]

Galerie

modificare

Note

modificare
  1. ^ a b BirdLife International (). „Ephippiorhynchus asiaticus”. IUCN Red List of Threatened Species. 2016: e.T22697702A93631316. doi:10.2305/IUCN.UK.2016-3.RLTS.T22697702A93631316.en  . 
  2. ^ a b c Elliott, A. (). „Family Ciconiidae (Storks)”. În del Hoyo, J.; Elliott, A.; Sargatal, J. Handbook of the Birds of the World. 1. Lynx Edicions, Barcelona. p. 463. 
  3. ^ a b Sundar, K.S.G. (). „Notes on the breeding biology of the Black-necked Stork Ephippiorhynchus asiaticus in Etawah and Mainpuri districts, India” (PDF). Forktail. 19: 15–20. Arhivat din original (PDF) la . 
  4. ^ Sundar, K.S.G. (). „Group size and habitat use by Black-necked Storks Ephippiorhynchus asiaticus in an agriculture-dominated landscape in Uttar Pradesh, India”. Bird Conservation International. 14 (4): 323–334. doi:10.1017/S0959270904000358  . 
  5. ^ a b Hancock, J.; Kushlan, J.A.; Kahl, M.P. (). Storks, Ibises and Spoonbills of the World. Academic Press. 
  6. ^ Sundar, K.S.G.; Clancy, G.P.; Shah, N. (). „Factors affecting formation of flocks of unusual size and composition in Black-necked Storks (Ephippiorhynchus asiaticus) in Australia and India”. Emu. 106 (3): 253–258. doi:10.1071/MU05014. 
  7. ^ Rahmani, A.R. (). „Status of the Black-necked Stork Ephippiorhynchus asiaticus in the Indian subcontinent”. Forktail. 5: 99–110. 
  8. ^ Maheswaran G.; Rahmani, A.R.; Coulter, M.C. (). „Recent records of Black-necked Stork Ephippiorhynchus asiaticus in India” (PDF). Forktail. 20: 112–116. Arhivat din original (PDF) la . 
  9. ^ Abdulali, H. (). „On the occurrence of the Blacknecked Stork [Xenorhynchus asiaticus (Latham)] in the Bombay Konkan”. J. Bombay Nat. Hist. Soc. 64 (2): 367. 
  10. ^ Sundar, K.S.G.; Kaur, J. (). „Distribution and nesting sites of the Blacknecked Stork Ephippiorhynchus asiaticus”. J. Bombay Nat. Hist. Soc. 98 (2): 276–278. 
  11. ^ Roberts, T.J. (). Birds of Pakistan. Volume 1. Regional studies and non-passeriformes. Oxford University Press, Karachi. pp. 104–105. 
  12. ^ Ghimire, Prashant; Khanal, Chiranjeevi; Bist, Bhuwan Singh; Panthee, Shristee; Sharma, Basanta; Ghimire, Manshanta; Poudyal, Laxman Prasad (). „Recent records of Black-necked Storks Ephippiorhynchus asiaticus in Nepal”. BirdingASIA. 28 (2017): 59–60. 
  13. ^ Jaiswal, Kailash; Kittur, Swati; Sundar, K.S. Gopi (). „Confirmed nesting of Black-necked Stork Ephippiorhynchus asiaticus in lowland Nepal”. BirdingASIA. 31: 88–90. 
  14. ^ Morton, S.R.; Brennan, K.G.; Armstrong, M.D. (). „Distribution and abundance of Brolgas and Black-necked Storks in the Alligator Rivers region, Northern Territory”. Emu. 93 (2): 88–92. doi:10.1071/MU9930088. 
  15. ^ Sundar, K.S.G. (). „Effectiveness of road transects and wetland visits for surveying Black-necked Storks Ephippiorhynchus asiaticus and Sarus Cranes Grus antigone in India” (PDF). Forktail. 21: 27–32. Arhivat din original (PDF) la . 
  16. ^ Marchant, S.; Higgins, P. J. (ed.). Handbook of Australian, New Zealand and Antarctic Birds. Volume 1. Ratites to Ducks. Oxford University Press, Melbourne. 
  17. ^ Bell, H.L. (). „Distribution of the Jabiru in south-eastern Australia”. Emu. 63 (3): 201–206. doi:10.1071/MU963201. 
  18. ^ Santiapillai, C.; Dissanayake, S.R.B.; Alagoda, T.S.B. (). „Observations on the Black-necked Stork (Ephippiorhynchus asiaticus) in the Ruhuna National Park, Sri Lanka”. Tigerpaper. 24: 7–11. 
  19. ^ Khan, M.A.R. (). „Conservation of storks and ibises in Bangladesh”. Tigerpaper. 11: 2–4. 
  20. ^ Round, P.D.; Amget, B.; Jintanugol, J.; Treesucon, U. (). „A summary of the larger waterbirds in Thailand”. Tigerpaper. 15: 1–9. 

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ephippiorhynchus asiaticus


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jabiru_asiatic&oldid=15285569