Ladislau Konya

cântăreț de operă (bariton) român
(Redirecționat de la László Kónya)
Nu confundați cu Ludovic Konya.
Ladislau Konya

Ladislau Konya (detaliu de pe coperta discului Electrecord ECD 1185)
Date personale
Născut (90 de ani) Modificați la Wikidata
Ceuașu de Câmpie, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreț de operă
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București  Modificați la Wikidata
Tipul de vocebariton
Instrument(e)voce[*]  Modificați la Wikidata
Case de discuriElectrecord
Prezență online

Ladislau Konya (n. , Ceuașu de Câmpie, Mureș, România) este un cântăreț de operă (bariton) român.

Biografie

modificare

Ladislau Konya s-a născut la 4 august 1934 în comuna Ceuașu de Câmpie în județul Mureș.

Fiind dotat cu un talent excepțional, a urmat Conservatorul Ciprian Porumbescu din București[1], pe care l-a absolvit în anul 1958. Ocupând un loc important în rândul soliștilor de frunte ai Operei din București, baritonul Ladislau Konya s-a făcut de timpuriu remarcat datorită deosebitelor sale calități vocale, numărându-se printre tinerii cântăreți cu frumoase perspective în arta lirică contemporană.

Elev al unor profesori renumiți ai școlii românești de canto, Aurel Costescu-Duca, G. Melnik și Ștefănescu Goangă, Ladislau Konya cunoaște încă din perioada studenției primele succese pe plan internațional, obținând în anul 1957, Premiul I la Concursurile de la Geneva și Moscova, Marele Premiu al Concursului Internațional de canto de la Toulouse și Premiul I la Festivalul „George Enescu” din București în 1961.

După absolvirea conservatorului, devine solist al solist al Operei din București, debutând pe această scenă în rolul titular din Evgheni Oneghin. În scurt timp el își crează unprofil stilistic bogat, datorită preocupării sale sârguincioase de asimilare a unor lucrări din repertoriul vocal-simfonic și cameral și în mod deosebit al nenumeratelor roluri de bariton-liric din creația de operă italiană, germană, franceză, rusă și autohtonă, înterpretându-le în limba originală.

În 1959 a fost unul dintre primii cântăreți de operă străini invitați la celebrul Teatrul Bolșoi din Moscova, făcându-și debutul său de paradă în rolul lui Oneghin și fiind invitat mereu ca interpret de onoare la Teatrul Bolșoi.

Aparițiile sale în Trubadurul (Contele de Luna), Traviata (Alfredo Germont), Aida (Amonasro), Bal mascat (Renato), Don Carlos (Rodrigo de Posa), Don Juan (rolul titular), Lucia de Lammermoor (Lordul Enric Ashton), Piațe (Silvio), Carmen (Escamillo), Falstaff (Ford), Faust (Valentin), Nunta lui Figaro (Contele de Almaviva), Ora spaniolă (Ramiro), Logodnă la mănăstire (Fernando), Oedip (Tezeu), Fata cu garoafe (Lazăr), au prilejuit evidenierea valoroaselor sale aptitudini vocale și actoricești, în interpretări de personaje atât de diferite ca tipologie și stil muzical.

Ca urmare a activității sale prodigioase în 1965 i s-a acordat titlul de „Artist Emerit”. Au urmat angajamente pe scenele internaționale de operă din Paris, Bruxelles, Viena, Torino, Praga, Berlin și Londra.

Între anii 1968–1969, Ladislau Konya a fost solist la Opera din Zürich alături de soprana Felicia Weathers, Madama Butterfly și Mantaua (Il tabarro), cât și în rolul Sheriff în premiera operei lui Puccini Fata din Far-West (La fanciulla del West).

Din 1970, baritonul a fost membru permanent al Operei din Frankfurt. A sărbătorit succese în diferite roluri, printre altele de bel canto dramatic. A interpretat roluri memorabile în opere alături de actori de talie mondială precum: Don Giovanni (rolul titular), Trubadurul, Rigoletto, Forța destinului, Don Carlos (Rodrigo) cu basul Nikolai Ghiaurov, Madama Butterfly cu Éva Marton, Traviata alături de Jose Carreras și Ileana Cotrubaș sau Renata Scotto, Tosca (Scarpia) cu Éva Marton și Plácido Domingo.

În 1973 a avut șase spectacole în serie la Royal Opera House Covent Garden din Londra în rolul Contelui de Luna în Trubadurul sub bagheta dirijorului Charles Mackerras cu Martina Arroyo, Fiorenza Cossotto și Carlo Cossutta în regia lui Franco Zeffirelli.

Repertoriu selectiv

modificare

Ladislau Konya a cântat rolurile în italiană și, de asemenea, în limbile originale, de exemplu în franceză, germană, rusă sau română.

Referințe

modificare
  1. ^ Website von Ladislau Konya, accesat la 14 iulie 2022.

Bibliografie

modificare
  • Negrea, Nicolae, CARTEA SPECTATORULUI DE OPERĂ, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1958, 442 pagini

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare