Deschide meniul principal
László Teleki
Teleki László a Határozati Párt vezetője.jpg
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Pesta, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani) Modificați la Wikidata
Pesta, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisinucidere Modificați la Wikidata
PărințiLászló Teleki[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Habsburg Monarchy.svg Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
scriitor Modificați la Wikidata
Deputat în Adunarea Națională a Ungariei Modificați la Wikidata

László Teleki
László Teleki (1843-1844). Pictură realizată de Miklós Barabás.

Contele László Teleki al IV-lea de Szék (n. ,[1] Pesta, Imperiul Austriac – d. , Pesta, Imperiul Austriac) a fost un scriitor și om de stat maghiar. El este amintit ca autor al dramei Kegyencz („Lingușitorul”, 1841).[2] În cărțile mai vechi în limba engleză, el este numit „Ladislas Teleky”.

BiografieModificare

Teleki s-a născut la Pesta ca fiu al lui László Teleki al III-lea și al Johannei Mészáros. După moartea tatălui său, în 1821, a fost crescut de unchiul său, József Teleki (1790-1855). În cursul anilor 1830 el a călătorit prin Europa. La întoarcerea în Ungaria a devenit politician, mai întâi în Transilvania (unde fratele său a devenit guvernator) și apoi în Adunarea Națională Maghiară, preocupându-se în special de o reprezentare echitabilă a diferitelor naționalități în cadrul Imperiului.

În 1848, odată cu declanșarea Revoluției Franceze, a călătorit la Paris ca reprezentant al revoluționarilor maghiari. Eșecul Revoluției Maghiare a dus la exilarea lui, iar în 1851 Teleki a fost condamnat la moarte în contumacie. În anii 1850 a trăit în Elveția și a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta pe Lajos Kossuth, în ciuda dezacordurilor anterioare între ei.

În noiembrie 1860 a călătorit la Dresda sub un nume fals, cu scopul de a o vedea pe văduva Auguszta Lipthay. A fost arestat pe 16 decembrie de către poliția saxonă, iar patru zile mai târziu a fost transportat peste graniță, în Austria, unde a fost închis până în ziua de Anul Nou. După negocieri cu autoritățile, mediate de împăratul Franz Joseph, a fost grațiat și i s-a permis să se întoarcă în Ungaria cu condiția să renunțe la politica revoluționară și la călătoriile în străinătate.

La întoarcere, el a fost primit ca un erou și imediat și-a reluat activitățile sale politice, conducând Partidul Rezoluției (Határozati Párt) și insistând asupra faptului că reformele propuse în 1848 trebuie realizate fără niciun compromis. S-a sinucis pe 7 mai 1861, seara, din motive neclare, înainte de o dezbatere publică importantă cu Ferenc Deák privind statutul constituțional al împăratului. Acest eveniment tragic, întâmplat la doar un an după moartea lui István Széchenyi, a demoralizat și uluit publicul maghiar.[3]

Franz Liszt i-a dedicat Rapsodia Ungară nr. 2.

NoteModificare

  1. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Emil Reich, Hungarian Literature: an historical and critical survey (London: Jarrold and Sons, 1898), p. 215.
  3. ^ Alice Freifeld. Nationalism and the crowd in liberal Hungary, 1848-1914. Woodrow Wilson Center Press, 2000, pp. 196-197.

Legături externeModificare