L. M. Arcade
| L. M. Arcade | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Leonid Mămăligă  |
| Născut | [1] Vaslui, Vaslui, România[1] |
| Decedat | (80 de ani)[1] Paris, Franța[1] |
| Cetățenie |  Regatul României.svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | scriitor redactor[*] |
| Limbi vorbite | limba română limba franceză |
Modifică date / text  | |
L. M. Arcade, pseudonimul lui Leonid Mămăligă, *n. , Vaslui, Vaslui, România – d. , Paris, Franța) a fost un prozator român, expatriat în Franța.
Biografie modificare
S-a născut la Vaslui în familia ofițerului Mina Mămăligă și al soției lui, Sempronia (n. Terfaloga). A urmat școala primară la Lugoj și Lipcani, iar gimnaziul și liceul la Lipcani și Lugoj, trecând examenul de bacalaureat în 1940. A absolvit cursurile Facultății de Drept din București în 1944, urmând în paralel trei ani de studii la Facultatea de Filosofie a Universității din București, fără a-și susține examenul de licență.[2]
În 1946 a obținut din partea guvernului francez o bursă de studii de doctorat în economie la Paris și s-a stabilit definitiv în Franța în 1947, considerându-se exilat din convingeri antimarxiste.[2][3] A urmat acolo cursuri de economie politică și drept public, fără a absolvi. A lucrat ca director literar adjunct (1949–1950) al editurii pariziene Pavois, apoi director comercial (1951–1952) și director (1952–1976) al societății Colos-Rex-Rotary.[2]
Activitatea literară modificare
L. M. Arcade a debutat cu articolul „Cele două Europe”, apărut în 1943 în ziarul Vremea, publicând acolo în anii următori diferite articole pe teme economice.[2] În 1946 a polemizat cu George Călinescu în ziarul Dreptatea cu privire la procesul mareșalului Antonescu.[2]
În timpul exilului francez a publicat proză în mai multe publicații românești. A editat cinci volume din Caietele Inorogului, în colaborare cu Mircea Eliade și Horia Stamatu, și a găzduit un cenaclu românesc în casa lui din Neuilly-sur-Seine,[2] la care au participat personalități ca Emil Cioran, Horia Stamatu, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca.[4][5]
În opinia criticului Ion Simuț „proza lui Arcade are rafinamentul lingvistic al unui calofil și savoarea oralității povestitorilor sudici”.[2] Poveste cu țigani (1965) și Revoluție culturală (1983) sunt două romane alegorice, pe care criticul Ion Negoițescu le considera „anti-utopii în toată puterea cuvântului”.[6] Romanul Poveste cu țigani a fost asemănată cu scrierile lui Ion Creangă, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale și Urmuz, iar unii critici au afirmat că el reprezintă „o fundamentală înnoire a prozei românești” sau „o piatră de hotar în istoria scrisului românesc”.[7]
Opera modificare
- Poveste cu țigani, în Caietele Inorogului, Paris, 1965;
- Revoluție culturală, în Caietele Inorogului, Paris, 1983;
- Poveste cu țigani, București, 1996;
- Revoluție culturală, București, 1996;
- Teatru, București, 1996.
Note modificare
- ^ a b c d e f https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/l-m-arcade-promotor-al-culturii-romane-162076.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d e f g Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. I (A–L), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 65.
- ^ Eva Behring, Scrittori români din exil (1945–1989): o perspectivă istorico-literară, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001, p. 46.
- ^ Alex Ștefănescu (), „Istoriile lui Alex Ștefănescu: O oră în plus cu Monica Lovinescu”, Adevărul, accesat în
- ^ Gabriel Dimisianu, „Epistolierii exilului ”, în România literară, anul XLVIII, nr. 7, 19–25 februarie 2016. (Arhivat în , la Wayback Machine.)
- ^ Ion Negoițescu, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 24.
- ^ Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române, vol. III: Perioada contemporană. Proza, Editura Iriana, București, 1996, p. 10.
Lectură suplimentară modificare
- Claudia Drăgănoiu, La prose littéraire d’exil : Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu et L. M. Arcade (Proză literară de exil: Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu și L. M. Arcade), teză de doctorat, Strasbourg, Faculté des Lettres, Université de Strasbourg, 2011.