Linux Mint

sistem de operare
(Redirecționat de la Listă de ediții Linux Mint)
Linux Mint

Linux Mint
DezvoltatorLinux Mint team
Familie SOLinux bazat pe Ubuntu sau Debian (folosind LMDE din septembrie 2010)
StareCurent
Model surseOpen source
Dată lansare inițială  Modificați la Wikidata
Ultima versiune stabilă21.3 („Virginia”) din 10 ianuarie 2024
Limbi disponibilemultilingv
Metodă de actualizareAPT
Gestionar de pachetedpkg
Platforme suportatei386 (prin ediția Debian), amd64
Tip de nucleuMonolitic
Interfață implicităCinnamon
Xfce
MATE  Modificați la Wikidata
LicențăGPL
Prezență online
www.linuxmint.com

Linux Mint este o distribuție Linux pentru calculatoare personale bazată pe Ubuntu și compatibilă cu Debian. Deși nucleul Linux Mint este în mare parte bazat pe Ubuntu, designul spațiului de lucru și al interfeței cu utilizatorul sunt considerabil diferite. Aceste diferențe includ o temă distinctă, un meniu propriu Linux Mint, programe proiectate special pentru Linux Mint, mintTools, o colecție de programe de sistem proiectate pentru a face administrarea sistemului mai ușoară pentru utilizatorii finali.

Linux Mint a prezentat prima sa versiune, numită Ada, în 2006. Ultima versiune este versiunea 21.3, numită Virginia.

Există trei ediții: Cinnamon, MATE și Xfce. Fiecare conține mediul desktop după care este denumită.

Ca și multe alte distribuții de Linux, Linux Mint este disponibilă la diferite versiuni de test sau „ramuri”. Ramura cu cele mai multe funcții, sau ramura „instabilă” a Linux Mint, se numește Romeo. Nu este activată implicit în edițiile Linux Mint. Utilizatorii care doresc ultimele funcții și care doresc să ajute în testarea noilor aplicații pot adăuga Romeo în lista surselor apt.

Programele noi sunt prima oară introduse în Romeo, unde sunt testate de către dezvoltatori și membri ai comunității ce folosesc Romeo. După ce un program este confirmat ca fiind destul de stabil, este introdus în ultima versiune stabilă.

Programe speciale

modificare

Linux Mint vine cu propriul set de unelte și aplicații proiectate pentru a face experiența mai ușoară pentru utilizator.

  • Cinnamon: Este un mediu desktop bazat pe GNOME Shell și GTK. Lansat prima dată cu versiunea 13 Maya, bazat pe inovațiile realizate în Mint Gnome Shell Extensions (MGSE) care permit folosirea unei interfețe grafice tradiționale peste GNOME Shell. Lansat ca și add-on pentru Linux Mint 12 și disponibil ca un desktop manager implicit pentru Linux Mint 13 și viitoarele versiuni. Cinnamon a devenit independent de GNOME (un „hard fork”) odată cu versiunea 2.0.
  • mintinstall (Software Manager): Un program similar unui magazin de aplicații pentru a descărca programe din cataloage de pe Internet folosind APT sau Flatpak.
  • mintupdate: Program de actualizare proiectat special pentru Linux Mint. Actualizările pot fi setate pentru a notifica utlizatorul (cum este și normal) sau pentru a fi listate dar fără notificare. În plus, pe lângă includerea actualizărilor specifice pentru distribuția Mint, echipa de dezvoltatori testează toate actualizările pachetelor. Acest sistem este proiectat pentru a preveni utilizatorii neexperimentați să instaleze actualizări care nu sunt necesare sau care presupun un anume nivel de cunoștințe pentru a fi configurate cum trebuie. Dacă este instalat un program din sursele APT sau Flatpak, acel program poate primi actualizări prin mintupdate.
  • mintdesktop: Program de configurare a desktop-ului pentru setare ușoară a mediului MATE. Nu este inclus în edițile Cinnamon și Xfce.
  • cinnamon-control-center: Majoritatea modulelor de configurare din Cinnamon.
  • mintwelcome: Un program ce apare după prima autentificare. Arată cum se poate obține ajutor, pune la dispoziție configurări de bază pentru desktop și arată unele programe.
  • mintupload: Un client FTP care încarcă fișierele pe un server prin selectarea din meniul click-dreapta al unui fișier opțiunea Upload. Utilizatorului i se va oferi o adresă care o va putea da altor persoane pentru partajare ușoară și rapidă.
  • mintmenu: Un meniu pentru MATE programat în Python ce permite text, culori și icoane configurabile. Folosește aceleași legături rapide către software ca și meniul principal GNOME.
  • mintdrivers: Program pentru gestionarea drivelor proprietare (în special drivere nVidia)
  • Hypnotix: Player IPTV.
  • Pix: Vizualizator și organizator de poze.
  • Xviewer: Vizualizator de poze, bazat pe Eye Of Gnome dar cu o interfață tradițională.
  • mintstick: Formator și scriitor de stickuri USB.
  • Xed: Editor de text, bazat pe gedit dar cu o interfață tradițională. Oferă evidențierea codului, teme de culoare și documente multiple.
  • Xreader: Vizualizator de documente, bazat pe Evince dar cu o interfață tradițională. Oferă un mod de două pagini odată și un mod manga (de la dreapta la stânga).
  • thingy: Navigator de documente care salvează progresul de lectură.
  • webapp-manager: Oferă posibilitatea de a transforma orice site web într-o aplicație.
  • Warpinator: Transfer de fișiere prin rețea.
  • bulky: Program de redenumire în masă.

Programele din depozitele Mint pot fi instalate și în Debian sau Ubuntu, prin APT.

  • Ediția Cinnamon: Ediția principală a Linux Mint oferă un mediu Cinnamon creat special de și pentru Linux Mint. Este cea mai populară ediție.
  • Ediția Edge ISO: O copie a ediției Cinnamon, dar cu suport pentru hardware mai nou. Lansată ocazional.
  • Ediția MATE: Madiul Cinnamon este înlocuit cu MATE, un mediu bazat pe GNOME 2.
  • Ediția Xfce: Cea mai mică și rapidă. Mediul Cinnamon este înlocuit cu Xfce. Nu are la fel de multe opțiuni, dar consumă mai puține resurse, fiind potrivită în special pentru calculatoare mai vechi.
  • Ediția Debian (LMDE): Linux Mint bazat pe Debian în loc de Ubuntu. Doar Cinnamon este disponibil.

Depozite

modificare

Depozitul Linux Mint poate fi adăugat la /etc/apt/sources.list:

deb https://packages.linuxmint.com main|upstream|import|backport|romeo <NUME DE COD EDIȚIE>

Inițial, Linux Mint nu avea un ciclu previzibil al lansărilor. Proiectul și-a definit obiectivele pentru următoarea ediție, și după ce toate obiectivele au fost atinse o versiune beta este lansată și o dată de lansare este lansată pentru versiunea stabilă. În 2008 s-a hotărât însă ca Linux Mint să se sincronizeze cu perioada de 6 luni dintre lansări a Ubuntu.

 
Linux Mint 9 Isadora, lansată pe 18 mai 2010
Legendă Culori
Roșu Versiune veche aflată la sfârșitul vieții
Galben Versiune mai veche, încă suportată
Verde Versiunea actuală
Mov Versiune de test
Albastru Versiune viitoare
Versiune Nume de cod Ediții disponibile Baza Data lansării Sfârșitul vieții
1.0 beta Ada KDE Kubuntu Dapper 27 august 2006 Nu se știe
2.0 Barbara Gnome Ubuntu Edgy 13 noiembrie 2006 Aprilie 2008
2.1 Bea 20 decembrie 2006
2.2 Bianca Gnome, Gnome (Light), KDE 20 februarie 2007
3.0 Cassandra Gnome, Gnome (Light), KDE, MiniKDE, Xfce Ubuntu Feisty 30 mai 2007 Octombrie 2008
3.1 Celena Gnome, Gnome (Light) 24 septembrie 2007
4.0 Daryna Gnome, Gnome (Light), KDE Ubuntu Gutsy 15 octombrie 2007 Aprilie 2009
5 Elyssa Gnome, Gnome (Light), Gnome (x64), KDE, Xfce, Fluxbox Ubuntu Hardy 8 iunie 2008 Aprilie 2011 (suport pe termen lung)
6 Felicia Gnome, Gnome (Universal/Light), Gnome (x64), KDE, Xfce, Fluxbox Ubuntu Intrepid 15 decembrie 2008 Aprilie 2010
7 Gloria Gnome, Gnome (Universal/Light), Gnome (x64), KDE, Xfce Ubuntu Jaunty 26 mai 2009 Octombrie 2010
8 Helena Gnome, Gnome (Universal/Light), Gnome (x64), KDE, KDE (x64), Xfce, Fluxbox, LXDE Ubuntu Karmic 28 noiembrie 2009 Aprilie 2011
9 Isadora Ubuntu Lucid 18 mai 2010 Aprilie 2013 (suport pe termen lung)
10 Julia Gnome, Gnome (Universal/Light), Gnome (x64), KDE, KDE (x64), LXDE Ubuntu Maverick 12 noiembrie 2010 Aprilie 2012
11 Katya Gnome, Gnome (Universal/Light), Gnome (x64), LXDE Ubuntu Natty 26 mai 2011 Octombrie 2012
12 Lisa Gnome, KDE, LXDE Ubuntu Oneiric 26 noiembrie 2011 Aprilie 2013
13 Maya Cinnamon, MATE, Xfce, KDE Ubuntu Precise 23 mai 2012 Aprilie 2017 (suport pe termen lung)
14 Nadia Ubuntu Quantal 20 noiembrie 2012 Mai 2014
15 Olivia Ubuntu Raring 29 mai 2013 Ianuarie 2014
16 Petra Ubuntu Saucy 30 noiembrie 2013 Iulie 2014
17 Qiana Ubuntu Trusty 31 mai 2014 Aprilie 2019
17.1 Rebecca Ubuntu Trusty 29 noiembrie 2014
17.2 Rafaela Ubuntu Trusty 30 iunie 2015
17.3 Rosa Ubuntu Trusty 4 decembrie 2015
18 Sarah Ubuntu Xenial 30 iunie 2016 Aprilie 2021
18.1 Serena Ubuntu Xenial 16 decembrie 2016
18.2 Sonya Ubuntu Xenial 2 iulie 2017
18.3 Sylvia Ubuntu Xenial 27 noiembrie 2017
19 Tara Cinnamon, MATE, Xfce Ubuntu Bionic 29 iunie 2018 Aprilie 2023
19.1 Tessa Ubuntu Bionic 19 decembrie 2018
19.2 Tina Ubuntu Bionic 2 august 2019
19.3 Tricia Ubuntu Bionic 18 decembrie 2019
20 Ulyana Ubuntu Focal 27 iunie 2020 Aprilie 2025
20.1 Ulyssa Ubuntu Focal 8 ianuarie 2021
20.2 Uma Ubuntu Focal 8 iulie 2021
20.3 Una Ubuntu Focal 7 ianuarie 2022
21 Vanessa Ubuntu Jammy 31 iulie 2022
21.1 Vera Ubuntu Jammy 20 decembrie 2022
21.2 Victoria Ubuntu Jammy 16 iulie 2023
  • De la Elyssa, s-a renunțat la numărul minor al versiunii (adică „Linux Mint 5.0” este acum „Linux Mint 5”). Aceasta a fost cauzată de decizia de a fi conform ciclului de 6 luni între lansări a Ubuntu. Nu s-a mai făcut mai mult de o lansare pe ediție a Ubuntu până la Linux Mint 17, cu decizia de a face toate versiunile LTS.

Cerințe de sistem

modificare

Linux Mint 21.1 „Vera” are următoarele cerințe de sistem:[1]

Minim Recomandat
Memorie RAM 2048 MB 4096 MB
Hard Disk (spațiu liber) 20 GB 100 GB
Rezoluție Monitor 1024×768[2] 1920×1080

Este suportată arhitectura AMD64. Pentru arhitectura i386, există ediția Debian.

Comparația cu Ubuntu

modificare
 
Linux Mint 20.3 cu Cinnamon și configurări personalizate

Linux Mint este bazat pe Ubuntu și ambele distribuții au multe în comun. De exemplu, versiunea 20 Ulyana folosește seria de pachete a Ubuntu 20.04 Focal Fossa. Majoritatea pachetelor sunt la fel pe ambele distribuții, iar cele două sisteme se comportă aproape identic.

Cele mai multe diferențe se află în mediul de lucru. Ubuntu și Linux Mint se concentrează pe ușurința în utilizare, dar Linux Mint oferă utilizatorului o experiență diferită, și include un număr de aplicații neincluse în Ubuntu (vezi Programe speciale, menționat mai sus).

Multe codecuri multimedia populare sunt instalate implicit în Linux Mint. Ubuntu, și multe alte distribuții GNU/Linux nu le distribuie cu instalarea inițială din cauza problemelor legate de brevete. Ubuntu are o comunitate mai mare decât Linux Mint, însă majoritatea ajutorului ce se aplică la Ubuntu este de asemenea aplicabil și Linux Mint.

A se vedea

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ „Linux Mint 21.1 "Vera" Cinnamon released! – The Linux Mint Blog” (în engleză). Accesat în . 
  2. ^ Se poate și cu rezoluții mai mici, însă unele ferestre nu vor încăpea pe ecran și vor trebui trase cu ALT+clic.

Legături externe

modificare