Lista Otto este numele dat documentului de 12 pagini intitulat „Cărți retrase din vânzare de către editori sau interzis de către autoritățile germane”, publicat la 28 septembrie 1940, care enumeră cărți interzise în timpul ocupării Franței de către nemți.

Cele trei liste OttoModificare

Prima listă Otto, numită astfel cu referire la ambasadorul german la Paris, Otto Abetz, reia principiul primei liste de cărți interzise de către autoritățile germane, lista Bernhard, care a cenzurat 143 livres politice. Dar în timp ce aceasta din urmă, pusă în aplicare în Paris, la sfârșitul lunii august 1940[1], a fost elaborată la Berlin, lista Otto, difuzată de Propaganda Abteilung și Propagandastaffel, este stabilită în colaborare cu Sindicatul francez al editorilor și cu editurile. Nimeni altul decât Henri Filipacchi, șef al departamentului Librăriile Hachette este cel care a scris versiunea originală, după consultarea editorilor.

Prima listă Otto publicată în septembrie 1940 conține 1.060 titres, printre care Mein Kampf[2][3] și eseuri criticând Germania sau rasismul, precum cele ale generalului Mordacq, ale lui Edmond Vermeil, ale lui Pierre Chaillet , sau ale lui Hermann Rauschning, precum și texte de autori evrei comuniști sau adversari ai nazismului ca Heinrich Heine, Thomas Mann, Stefan Zweig, Max Jacob, Joseph Kessel, Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, Julien Benda, Léon Blum, Karl Marx, Leon Troțki, Louis Aragon etc. După ruptura pactului germano-sovietic în iunie 1941, alte lucrări marxiste sunt adăugate la listă. În iulie 1941, a fost rândul cărților de autori britanici și americani să figureze aici.

Aplicarea listeiModificare

Lista Otto trebuia să fie aplicată în toate librăriile, editurile și bibliotecile din zona ocupată. Încă de la publicarea ei, operațiunile de poliție au dus la confiscarea a 713 382 cărți. Acestea sunt stocate într-un depozit de pe Avenue de la Grande Armée în Paris, înainte de a fi distruse.

În chiar ziua publicării listei, autoritățile germane vor semna cu Sindicatul Editorilor "convenția de cenzură" privind lucrările noi, care definește noile norme de cenzură. Respectarea acestei "convenții" permite editurilor franceze continuarea activității în schimbul aplicării interdicției de difuzare a cărților din listă.

Lista Otto va deveni efectivă câteva luni mai târziu și în zona liberă, la inițiativa regimului de la Vichy. În școli și în biblioteci, prefecții și primarii răspund de punerea în aplicare a listei sub autoritatea ministrului Educației Naționale și a directorului pentru Învățământului Superior.

 Versiunile următoareModificare

O a doua listă Otto de cincisprezece pagini apare în 8 iulie 1942. Ea include 1170 titluri interzise : lucrări considerate anti-germane, opere ale unor scriitori evrei sau consacrate evreilor, cărți comuniste, traduceri din autori englezi sau polonezi. O a treia ediție a listei de "opere literare franceze nedorite" va fi lansată pe 10 mai 1943, completată la anexă cu o listă de 739 "scriitori evrei de limba franceză".

ListeleModificare

Liste Otto. Ouvrages retirés de la vente par les éditeurs ou interdits par les autorités allemandes. Paris, Messageries Hachette, 1940 

Liste Otto. Index par auteurs 
Seconde liste Otto. Unerwünschte französische Literatur (« littérature française non désirable »), Paris, Syndicat des éditeurs, 1942

NoteModificare

  1. ^ „L'édition française sous l'Occupation (1940-1944)” (PDF). Accesat în . .
  2. ^ « La curieuse histoire de « Mein Kampf » en français », sur sudouest.fr,‎ (consulté le 2 iulie 2016)
    „La curieuse histoire de « Mein Kampf » en français”. Accesat în . .
  3. ^ Page 4/13 : « La Défense française » (dépôt : Librairie critique).

BibliografieModificare

  • Jean-Pierre Azéma, « Paris à l'heure allemande », in Le Monde, 22 iunie 1989
  • Marie Kuhlmann, Élus et bibliothécaires aux prises avec la censure, 15 août 2005 (version en ligne)
  • Anton Ridderstad, L’Édition française sous l’Occupation (1940-44), Oslo, 2002 (version en ligne[PDF])
  • Albrecht Betz et Stefan Martens, Les Intellectuels et l'Occupation : 1940-1944, collaborer, partir, résister, Autrement, « mémoires », 2004
  • Stéphanie Corcy, La Vie culturelle sous l'Occupation, Perrin, 2005
  • Pascal Fouché, Les Éditions françaises sous l’Occupation: 1940-1944, 2 vol. , Paris, 1987
  • Gérard Loiseaux, La Littérature de la défaite et de la collaboration, Fayard, 1995
  • Martine Poulain, Livres pillés, lectures surveillées. Les bibliothèques françaises sous l'Occupation, Gallimard, 2008