Lista monumentelor ocrotite de stat din raionul Drochia

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Lista monumentelor din raionul Drochia cuprinde monumentele patrimoniului cultural din raionul Drochia înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.[1]

Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII[2] împreună cu Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM din 22 iunie 1993.[3] În Monitorul Oficial nr. 1 din 1994 a fost publicată doar Legea, fără a include însă și Registrul, care a fost publicat mult mai târziu, la 2 februarie 2010. A nu se confunda cu Registrul arheologic național sau cel al monumentelor de for public, care sunt liste diferite ce vizează doar anumite compartimente ale patrimoniului cultural, întocmite în baza unor legi separate.

Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii din Republica Moldova, dar înainte ca modificările să intre în vigoare acestea trebuie să fie aprobate de către Parlament. Această listă este menită să cuprindă și actualizările ulterioare.

Nr. Localizare Denumire Datare Tip Însemnătate Imagine Erori
 530 Drochia
48°01′48″N 27°48′43″E / 48.030033025175°N 27.811886243928°E ({{PAGENAME}})48.030033025175; 27.811886243928
Monument la mormântul al 24 ostași căzuți în război (1941-1944) 1981  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 531 Drochia
48°01′51″N 27°48′36″E / 48.030722222222°N 27.809972222222°E ({{PAGENAME}})48.030722222222; 27.809972222222
Stația de cale ferată (complex edilitar) sf. sec. XIX  Is  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 533 Antoneuca Monument în memoria ostașilor consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 535 Baroncea
48°02′14″N 27°54′54″E / 48.037145665568°N 27.914901199384°E ({{PAGENAME}})48.037145665568; 27.914901199384
Biserica „Sf. Treime” 1924  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 537 Baroncea Nouă Mormântul ostașului căzut în război. La cimitir 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 540 Chetrosu
48°04′38″N 27°53′14″E / 48.077346754063°N 27.887352728078°E ({{PAGENAME}})48.077346754063; 27.887352728078
Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” 1869  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 541 Chetrosu
48°04′25″N 27°53′34″E / 48.073583370084°N 27.892643954613°E ({{PAGENAME}})48.073583370084; 27.892643954613
Monument la mormântul ostașului căzut în 1941 și în memoria ostașilor consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 542 Chetrosu Sculptură populară (răstigniri). La cimitir sec. XIX-XX  Ar  L Încarcă foto Raportează eroare
 550 Cotova
48°09′24″N 27°57′50″E / 48.156565981014°N 27.9639249818°E ({{PAGENAME}})48.156565981014; 27.9639249818
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” 1851  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 551 Cotova Monument în memoria a 96 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1977  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 553 Dominteni Monument în memoria a 81 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 562 Drochia Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” 1872  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 564 Drochia Masa pomenirii sec. XIX  Ar  N Încarcă foto Raportează eroare
 565 Drochia Monument în memoria a 32 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 567 Gribova
48°01′17″N 27°55′46″E / 48.021420054625°N 27.929354617096°E ({{PAGENAME}})48.021420054625; 27.929354617096
Biserica „Sf. Nicolae” 1872  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 568 Gribova
48°00′49″N 27°55′52″E / 48.013535158809°N 27.931036119147°E ({{PAGENAME}})48.013535158809; 27.931036119147
Complexul memorial „Nicolae Gribov” 1983  Is   Ar  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 569 Gribova Complex de clădiri ale spitalului zemstvei 1913  Is   At  N Încarcă foto Raportează eroare
 570 Gribova
48°00′56″N 27°55′47″E / 48.015572196017°N 27.929640744937°E ({{PAGENAME}})48.015572196017; 27.929640744937
Monument în memoria a 107 ostași consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 574 Hăsnășenii Mari
47°55′25″N 27°58′28″E / 47.92360628834°N 27.974483407526°E ({{PAGENAME}})47.92360628834; 27.974483407526
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1874  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 575 Hăsnășenii Mari Monument în memoria a 32 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 578 Hăsnășenii Noi Monument în memoria a 17 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1973  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 583 Lazo Monument în memoria a 18 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 586 Măcăreuca
48°08′26″N 27°58′20″E / 48.140642708201°N 27.972206476689°E ({{PAGENAME}})48.140642708201; 27.972206476689
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” înc. sec. XIX  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 587 Măcăreuca
48°08′26″N 27°58′22″E / 48.140595364898°N 27.972681695395°E ({{PAGENAME}})48.140595364898; 27.972681695395
Biserică de piatră anii 1930  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 588 Măcăreuca
48°08′26″N 27°58′27″E / 48.140642879449°N 27.974075277122°E ({{PAGENAME}})48.140642879449; 27.974075277122
Monument în memoria a 25 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1972  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 590 Miciurin Conac cu parc mijl. sec. XIX  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 591 Miciurin
47°59′27″N 27°47′23″E / 47.990746304067°N 27.789843003744°E ({{PAGENAME}})47.990746304067; 27.789843003744
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” anii '30 ai sec. ?  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 592 Miciurin
47°59′21″N 27°47′21″E / 47.989229177425°N 27.789097508009°E ({{PAGENAME}})47.989229177425; 27.789097508009
Monument în memoria a 50 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1972  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 594 Moara de Piatră
47°53′45″N 28°00′04″E / 47.89582345883°N 28.001009465894°E ({{PAGENAME}})47.89582345883; 28.001009465894
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” sec. XIX  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 595 Moara de Piatră Monument în memoria a 42 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 598 Nicoreni Biserica „Sf. Treime” 1877  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 599 Nicoreni Monument în memoria a 35 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 601 Ochiul Alb
48°01′18″N 27°40′23″E / 48.021621197945°N 27.672990592803°E ({{PAGENAME}})48.021621197945; 27.672990592803
Biserica „Sf. Ștefan” 1854  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 602 Ochiul Alb Casa în care s-a născut N. A. Testemițanu înc. sec. XIX  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 603 Ochiul Alb Monument în memoria a 67 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 605 Palanca Biserica „Sf. Treime” sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 606 Pervomaiscoe Monument în memoria a 60 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1969  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 609 Petreni
47°56′57″N 27°56′56″E / 47.949130202789°N 27.948762449745°E ({{PAGENAME}})47.949130202789; 27.948762449745
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1914  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 610 Petreni
47°56′45″N 27°57′21″E / 47.945855858965°N 27.955891123895°E ({{PAGENAME}})47.945855858965; 27.955891123895
Monument în memoria a 72 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 616 Popeștii de Jos
48°04′28″N 28°01′45″E / 48.074399415756°N 28.029133044461°E ({{PAGENAME}})48.074399415756; 28.029133044461
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1856  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 617 Popeștii de Jos Monument în memoria a 88 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 619 Popeștii Noi Monument în memoria ostașilor consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 621 Popeștii de Sus
48°05′13″N 28°01′21″E / 48.087022248484°N 28.022555874845°E ({{PAGENAME}})48.087022248484; 28.022555874845
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1914  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 622 Popeștii de Sus Sculptură populară sf. sec. XIX – jum. I a sec. XX  Ar  L Încarcă foto Raportează eroare
 630 Sofia
47°56′43″N 27°52′20″E / 47.945238420857°N 27.872258975643°E ({{PAGENAME}})47.945238420857; 27.872258975643
Biserica „Sf. Treime” 1876  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 631 Sofia
47°56′38″N 27°52′23″E / 47.944020673715°N 27.872960024861°E ({{PAGENAME}})47.944020673715; 27.872960024861
Conacul Hasnaș jum. II a sec. XIX  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 632 Sofia Monument în memoria a 109 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1972  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 633 Sofia Monument în memoria victimelor foamei. 1946-1947 1946-1947, 1992  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 638 Șalvirii Noi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” 1930  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 643 Șuri
48°05′47″N 27°51′22″E / 48.09639286876°N 27.855997337809°E ({{PAGENAME}})48.09639286876; 27.855997337809
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1882  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 644 Șuri Monument în memoria ostașilor consăteni căzuți în 1941-1945 1977  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 645 Șuri Sculptură populară sec. XIX-XX  Ar  L Încarcă foto Raportează eroare
 653 Țarigrad
48°02′40″N 27°45′08″E / 48.044470522897°N 27.752201285373°E ({{PAGENAME}})48.044470522897; 27.752201285373
Biserica „Sf. Alexandr Nevski” 1882  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 654 Țarigrad Casa memorială Boris Glavan (1920-1940) 1964  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 655 Țarigrad Monument în memoria a 74 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 658 Zgurița Biserica de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” 1881  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 659 Zgurița
48°07′38″N 28°00′24″E / 48.127277374411°N 28.006721429091°E ({{PAGENAME}})48.127277374411; 28.006721429091
Monument în memoria a 112 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1981  Is   Ar  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 660 Zgurița Mormânt comun al ostașilor căzuți în război 1944  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
  1. ^ „Registrul Monumentelor Republicii Moldova”. Guvernul Republicii Moldova. Portalul Guvernamental al Datelor Deschise. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Hotărîre Nr. 1531 din 22-06-1993 pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Lege Nr. 1530 din 22-06-1993 privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în .