Lista monumentelor ocrotite de stat din raionul Rîbnița

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Lista monumentelor din raionul Rîbnița cuprinde monumentele patrimoniului cultural de pe teritoriul fostului raion Rîbnița (de dinaintea reformei administrative din 1998) înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.[1]

Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII[2] împreună cu Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM din 22 iunie 1993.[3] În Monitorul Oficial nr. 1 din 1994 a fost publicată doar Legea, fără a include însă și Registrul, care a fost publicat mult mai târziu, la 2 februarie 2010. A nu se confunda cu Registrul arheologic național sau cel al monumentelor de for public, care sunt liste diferite ce vizează doar anumite compartimente ale patrimoniului cultural, întocmite în baza unor legi separate.

Autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană” a elaborat propriul său registru de monumente[4] (cu completări în 2019[5]), dar lista curentă nu ține cont de acesta, ci este bazată exclusiv pe Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii din Republica Moldova, dar înainte ca modificările să intre în vigoare acestea trebuie să fie aprobate de către Parlament. Această listă este menită să cuprindă și actualizările ulterioare.

Nr. Localizare Denumire Datare Tip Însemnătate Imagine Erori
 1971 Rîbnița
str. Kirov, 91
47°45′38″N 29°00′04″E / 47.760666166275°N 29.001127309062°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei închisori, unde se săvârșeau răfuielile fasciste 1944  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 1972 Rîbnița
47°45′36″N 28°59′50″E / 47.759903312751°N 28.99727778273°E ({{PAGENAME}})
Complexul gloriei militare la mormântul a 20 ostași căzuți în 1941 și în memoria a 229 consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 1973 Rîbnița Fabrica de zahăr 1898  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1974 Rîbnița Mormântul comun al victimelor fascismului (1941-1945). La cimitirul vechi  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1975 Rîbnița Mormânt comun al 270 victime ale fascismului. La cimitirul vechi 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1977 Rîbnița Mormânt comun al participanților la războiul civil din 1914-1918  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1978 Rîbnița Mormântul lui M. I. Moldovan (1935-1979), membru-corespondent al A.Ș.M. La cimitirul central 1979  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 1980 Rîbnița Stația de cale ferată sf. sec. XIX  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 1983 Andreevca
47°45′51″N 29°10′15″E / 47.764259646152°N 29.170750786205°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 14 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 54 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1984 Andreevca Mormânt comun al 2 ostași. 1944 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1987 Beloci
47°53′52″N 28°58′27″E / 47.897650442543°N 28.974066915111°E ({{PAGENAME}})
Moară de apă sf. sec. XIX  Is   At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 1988 Beloci
47°53′17″N 28°58′34″E / 47.888161446199°N 28.976206602192°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 14 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 54 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1989 Beloci Mormântul ostașului 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1990 Broșteni Monument la mormântul ostașului căzut în 1944 și în memoria a 55 consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1993 Butuceni
47°31′48″N 29°01′33″E / 47.530027053443°N 29.025824224866°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 122 consăteni căzuți în 1941-1945 1968  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1995 Cobasna
47°47′07″N 29°12′23″E / 47.785184895254°N 29.206526535902°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul ostașului căzut în 1944 și în memoria a 122 consăteni căzuți în 1941-1945 1968  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1997 Crasnencoe
47°50′45″N 29°08′19″E / 47.845878173721°N 29.13868667478°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 54 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 178 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1998 Erjova
47°48′13″N 29°00′24″E / 47.803720762716°N 29.006564953129°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 50 ostași căzuți în 1941 și în 1944 și în memoria a129 consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 1999 Gherșunovca Mormintele a 2 ostași căzuți în 1944 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2002 Ghidirim Mormânt comun al 3 ostași căzuți în 1944 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2004 Haraba
47°53′55″N 29°05′24″E / 47.89859623025°N 29.089985083985°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 28 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 121 consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2006 Jura Conacul Juravschi mijl. sec. XIX  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 2007 Jura Monument la mormântul comun al 16 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 110 consăteni căzuți în 1941-1945 1969  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2009 Lenin Monument în memoria a 61 consăteni căzuți în 1941-1945 1968  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2010 Mihailovca
47°29′08″N 29°07′07″E / 47.485419486661°N 29.118702239595°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 16 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 114 consăteni căzuți în 1941-1945 1968  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2011 Mocra Monument la mormântul comun al 28 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 114 consăteni căzuți în 1941-1945 1966  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2013 Mocra Mormântul lui F. C. Antoseac (1873-1962)  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2017 Molochișul Mare Monument la mormântul comun al 24 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 47 consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2018 Molochișul Mare Mormântul ostașului căzut în luptă 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2022 Molochișul Mic Monument în memoria a 47 ostași căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2025 Ofatinți
47°40′02″N 28°59′31″E / 47.66727010221°N 28.992012683879°E ({{PAGENAME}})
Școala de muzică „A. G. Rubinștein” 1901  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2026 Ofatinți Monument în memoria a 90 consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2033 Pîcalova Monument în memoria a 16 consăteni căzuți în 1941-1945 1965  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2036 Popencu
47°35′48″N 29°00′30″E / 47.596742301607°N 29.008271528256°E ({{PAGENAME}})
Biserică sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2037 Popencu
47°36′35″N 28°59′53″E / 47.609832251864°N 28.997948966887°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 19 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 221 consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2038 Plopi Monument la mormântul comun al 72 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 158 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2039 Plopi Mormântul ostașului căzut în luptă 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2041 Sovietscoe Complex de clădiri ale fostei stații agronomice „Plopi” 1894  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2044 Stroiești
47°53′22″N 28°56′06″E / 47.889521424523°N 28.935002069796°E ({{PAGENAME}})
Biserică înc. sec. XIX  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2045 Stroiești Complexul gospodăresc al lui Rotarencu înc. sec. XX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2046 Stroiești
47°53′28″N 28°55′57″E / 47.891165994983°N 28.93245737141°E ({{PAGENAME}})
Moara de apă sf. sec. XIX  Is   At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2047 Stroiești
47°53′18″N 28°55′48″E / 47.888319715469°N 28.929892567783°E ({{PAGENAME}})
Monument „Turnul vânturilor” în memoria lui P. H. Wittgenstein sf. sec. XIX  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2048 Stroiești Mormântul comun al 2 ostași 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2050 Șevcenco Mormântul comun al 2 ostași 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2051 Ulmul Mic Monument la mormântul a 2 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 23 consăteni căzuți în 1941-1945 1965  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2053 Vărăncău Ateliere ale fostei stații de mașini și tractoare 1929  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2054 Vărăncău
47°42′10″N 29°07′12″E / 47.702650650755°N 29.119877269071°E ({{PAGENAME}})
Biserica 1838  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2055 Vărăncău
47°42′18″N 29°07′03″E / 47.704961833081°N 29.117599573509°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 26 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 258 consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2056 Vadul Turcului
47°55′38″N 28°58′58″E / 47.927283330151°N 28.982878416046°E ({{PAGENAME}})
Biserică jum. II a sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2057 Vadul Turcului Monument la mormântul comun al 18 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 157 consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2059 Vasilievca Mormântul comun al 2 ostași 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2061 Vladimirovca Mormântul ostașului căzut în lupte 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
  1. ^ „Registrul Monumentelor Republicii Moldova”. Guvernul Republicii Moldova. Portalul Guvernamental al Datelor Deschise. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Hotărîre Nr. 1531 din 22-06-1993 pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Lege Nr. 1530 din 22-06-1993 privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Постановление об утверждении Государственного реестра памятников республиканского и местного значения Приднестровской Молдавской Республики” (în rusă). Sovietul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Принят новый госреестр недвижимых объектов культурного наследия Приднестровья” (în rusă). Novosti PMR. . Arhivat din original la . Accesat în .