Loc de muncă fictiv

O loc de muncă fictiv (în engleză no-show job) este un loc de muncă plătit care aparent solicită titularului să îndeplinească anumite sarcini, dar la care acesta nu lucrează și nici măcar nu se prezintă. Acordarea de locuri de muncă fictive reprezintă o formă de corupție politică sau corporativă^⁠(d).

Corupție și crimă organizată

Conform unui articol al New York Times: „Locurile de muncă fictive joacă de mult timp un rol central în analele crimei^⁠(d) și corupției din New York, punând la dispoziție un mod eficient pentru politicienii corupți, membrii sindicatelor, gangsteri și tot felul de infractori să ofere mite prietenilor, membrilor familiei, partenerilor de afaceri și chiar lor înșiși”.^[1] Philip Carlo^⁠(d) scrie în biografia sa despre Anthony „Gaspipe” Casso^⁠(d) că locurile de muncă fictive sunt „o schemă clasică a mafiei” și că astfel de poziții erau foarte apreciate în rândul gangsterilor.^[2] Un raport din 2012 al Waterfront Commission din New York Harbour^⁠(d) a constatat că „locurile de muncă fictive deținute de rudele mafioților și a altor persoane cu influență continuă să creeze probleme pentru guvernanții care încearcă să crească productivitatea și competitivitatea porturilor”.^[3]

În trecut, locurile de muncă fictive reprezentau o parte a corupției din Boston^[4] și Chicago.^[5]

Fraudă corporativă

În lumea corporațiilor, angajații „fictivi” — numiți și angajați fantomă — au de obicei o relație de familie sau personală cu un manager sau supraveghetor. În lumea corporativă, aceasta este considerată o formă de frauda salarială^⁠(d). Examinările profesionale a fraudelor încearcă să detecteze astfel de practici. ^[6]^[7]

Vezi și

Soldați fantomă - formă de deturnare de fonduri în cadrul armatei.

Note

^ William K. Rashbaum, Once Again, a No-Show Job Plays a Role in a New York Graft Case, New York Times (October 20, 2016).
^ Philip Carlo, Gaspipe: Confessions of a Mafia Boss (HarperCollins, 2008), p. 28.
^ Patrick McGeehan, No-Show Jobs and Overstaffing Hurt New York Harbor, a Report Says, New York Times (March 21, 2012).
^ Lawrence S. DiCara with Chris Black, Turmoil and Transition in Boston: A Political Memoir from the Busing Era (Hamilton Books, 2013), p. 46.
^ Melvin G. Holli, "The Daley Era: Richard J. to Richard M." in The Mayors: The Chicago Political Tradition: The Chicago Political Tradition, 3d ed. (eds. Paul M. Green & Melvin G. Holli: Southern Illinois University Press, 2005), p. 230.
^ Sunder Gee, Fraud and Fraud Detection: A Data Analytics Approach (John Wiley & Sons, 2015), pp. 173-74.
^ Leonard W. Vona, The Fraud Audit: Responding to the Risk of Fraud in Core Business Systems (John Wiley & Sons, 2011), pp. 214-15.

[1] William K. Rashbaum, Once Again, a No-Show Job Plays a Role in a New York Graft Case, New York Times (October 20, 2016).

[2] Philip Carlo, Gaspipe: Confessions of a Mafia Boss (HarperCollins, 2008), p. 28.

[3] Patrick McGeehan, No-Show Jobs and Overstaffing Hurt New York Harbor, a Report Says, New York Times (March 21, 2012).

[4] Lawrence S. DiCara with Chris Black, Turmoil and Transition in Boston: A Political Memoir from the Busing Era (Hamilton Books, 2013), p. 46.

[5] Melvin G. Holli, "The Daley Era: Richard J. to Richard M." in The Mayors: The Chicago Political Tradition: The Chicago Political Tradition, 3d ed. (eds. Paul M. Green & Melvin G. Holli: Southern Illinois University Press, 2005), p. 230.

[6] Sunder Gee, Fraud and Fraud Detection: A Data Analytics Approach (John Wiley & Sons, 2015), pp. 173-74.

[7] Leonard W. Vona, The Fraud Audit: Responding to the Risk of Fraud in Core Business Systems (John Wiley & Sons, 2011), pp. 214-15.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]