Lucreția Suciu-Rudow

poetă română
Lucreția Suciu-Rudow
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Oradea, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedată (40 de ani) Modificați la Wikidata
Oradea, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Cauza decesuluituberculoză Modificați la Wikidata
Căsătorită cuWilhelm Rudow[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Austria-Hungary (1869-1918).svg Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Etnieromâni Modificați la Wikidata
Ocupațiepoetă
scriitoare Modificați la Wikidata
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Lucreția Suciu-Rudow (n. , Oradea, Imperiul Austriac – d. , Oradea, Austro-Ungaria) a fost o poetă română.

BiografieModificare

S-a născut la Oradea. Tatăl său a fost Petre Suciu, un preot ortodox român activ în sistemul școlar bisericesc din Oradea și protopop la Beliu, care s-a stabilit mai târziu în Ucuriș, iar Maria Suciu, mama ei, era poetă.[1] Casa familiei de la Ucuriș a găzduit un mic cerc literar la care au participat George Coșbuc, Gheorghe Bogdan-Duică și Aurel Popovici.[1] Lucreția, o femeie cultivată care cunoștea franceză, germană și maghiară, a debutat în anul 1884 în Familia, cu poemul Suvenir. A publicat în mod regulat poezii în revista Familia până în anul 1895. În anul 1889, a publicat poeziile ei colectate într-un singur volum tipărit la Sibiu, publicând, de asemenea, poezii în Tribuna și o traducere a lui Gotthold Ephraim Lessing, Laokoon.[1]

S-a căsătorit cu Wilhelm Rudow, care a obținut un doctorat în filosofie de la Universitatea Halle; un filo-român care a scris o istorie în limba germană a literaturii române.[1] Din aprilie până în noiembrie 1897 la Oradea, cuplul a publicat Foaia literară, o revistă săptămânală care a avut 30 de apariții. Printre colaboratorii revistei s-au numărat Coșbuc, Maria Cunțan și Ilarie Chendi.[1][2] Scrierile ei au inclus și o poveste romantică, Logodnica contelui Stuart. Titu Maiorescu a văzut în versurile sale semnele sigure ale unei renașteri culturale transilvănene și o popularizează în Convorbiri Literare, unde i-au fost publicate mai multe poezii în anul 1898. În ultimii ani a publicat și în Tribuna Poporului din Arad. Ultimii ei ani au fost marcați de tuberculoză.[1]

OperaModificare

  • Versuri, Institutul tipografic, Sibiu, 1889

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e f Dicționarul literaturii... , p. 845
  2. ^ Marian Petcu, Istoria jurnalismului și a publicității în România, p. 38. Editura Polirom, 2007, ISBN: 978-973-460-788-4

BibliografieModificare

  • Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008