Deschide meniul principal
Mănăstirea Sitaru
Manastirea Balamuci-Sitaru.jpg
Biserica mănăstirii Sitaru
Informații generale
Confesiuneortodoxă
HramSfântul Nicolae
Tipcălugări
Localizare
ȚaraRomânia
LocalitateSitaru, județul Ilfov
comună Nuci
AdresaDrum forestier, la 3 km Nord de satul Sitaru, str. Frasinului 25, sat Balta Neagră; comuna Nuci[1]  Modificați la Wikidata
Coordonate44°40′48.12″N 26°19′3.40″E / 44.6800333°N 26.3176111°E44°40′48.12″N 26°19′3.40″E / 44.6800333°N 26.3176111°E
Date despre construcție
CtitorJupân Papa Greceanu
Locuitori15
Istoric
Sfințire1627
Prezență online
http://www.manastireasitaru.ro

Mănăstirea Balamuci sau Mănăstirea Sitaru este o mănăstire ortodoxă din România, situată în apropierea satului Sitaru din comuna Grădiștea (județul Ilfov). Mănăstirea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice (cod LMI IF-II-a-A-15263).

IstoricModificare

 
Vedere generală

Ctitorul primei biserici de zid din sihăstria de la Sitaru – una din cele mai izbutite realizări arhitecturale muntenești din sec. al XVIII-lea – a fost boierul Papa Greceanu, străbunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. În 1752 biserica va fi refăcută „de iznoavă”, după cum grăiește pisania, în vremea Mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei, fiind pictată de „Neacșa ierei, Dima ierei, Grigorie, Șerban, Constantin și Constandache”, în 1753.

După secularizarea averilor mănăstirești, în mănăstire va funcționa o temniță pentru minori. În 1875, la Sitaru erau mai mulți călugări decât înainte de secularizare (decembrie 1863). În 1915 mănăstirea rămâne pustie. Abia în anul 1928, doi călugări din obștea Căldărușanilor, Atanasie și Martirie, se mută la Sitaru, căutând să reînvie schitul. În 1944 sosesc aici 24 de călugări basarabeni, refugiați de la Mănăstirea Noul Neamț. Chiar și după decretul regimului comunist, de desființare a mănăstirilor, din 1959, doi dintre viețuitori refuză să părăsească mănăstirea. După 1971 viața duhovnicească la Sitaru începe să renască, părinții Damian Bogdan, Gheorghe Ghenoiu și Gherasim reușind să adune în jurul lor o obște numeroasă. În ultimii ani s-au construit un corp de chilii, un arhondaric, o bibliotecă etc.[2]

BibliografieModificare

  1. ^ Monuments database,  
  2. ^ Gheorghiță Ciocoi, Șerban Tica, Amalia Dragne, Ghidul mănăstirilor din România, București: Editura Sophia, 2011, p. 17

Legături externeModificare