Mănăstirea Berzunți (în trecut Berezințul) este o mănăstire din satul Berzunți, comuna Berzunți, județul Bacău, transformată în biserică de mir a satului Berzunți, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

A fost construită de Bogdan Vodă cel mai probabil între anii 15661572, deși o inscripție aflată pe clopotul cel mare indică anul 1502, ceea ce dovedește că biserica ființa în preajma acestui an. Conform unui pomelnic datat 1774, numele ctitorilor și înaintașilor lor ar fi: „Ioan, Ioniță, Ecaterina, Zoița, Matei, George, Ecaterina dimpreună cu tot neamul lor Vîrnăveștilor de la Botoșani”.

A fost refăcută de familia Vîrnav la 1774, când s-a adăugat turla de la clopotniță. Biserica a fost reparată între 18361837 (când starețul Macarie Levantos face catapeteasma), la 18931897 și 19321934.

Mănăstirea a fost metoh al mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos și deține un clopot dăruit de Pan Stanklaw Grebars în 1570.

Conform documentelor, ctitorul Bogdan Voievod a dăruit mănăstirii Berzunți „dreaptă ocină și moșie, jumătate de sat Ciofrești, jud. Tecuci, și multe sălașe de țigani”. De asemenea, i-a mai dăruit și locul numit Fundătura Nadișei, aflat la nord de Trebiș.

Referințe

modificare
  • Th. Codrescu, Uricarul, nr. 10.
  • Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumnentelor medievale din Moldova, București, 1974.
  • Protos. Teofil S. Niculescu, Sfintele monastiri și schituri din România, Turnu Severin, 2002.

Legături externe

modificare