Madytos

(Redirecționat de la Madytus)
Madytos
—  oraș antic[*] și polis[1]  —
Coordonate: 40°11′02″N 26°21′23″E ({{PAGENAME}}) / 40.183889°N 26.356389°E

Prezență online

Madytos sau Madytus (în greacă veche Μάδυτος)[2] a fost un oraș și port grecesc[3] din Tracia antică, situat în regiunea Chersonezului Trac, vizavi de Abydos.[4][5][6]

Orașul a fost o colonie a eolienilor din Lesbos, care, potrivit autorilor antici, au fondat, de asemenea, Sestos, Alopekonessos și alte orașe din Hellespont.[7][8]

Constituirea sa datează cel mai probabil din perioada migrării colonizatoare a grecilor din secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr. Mai târziu, au venit mai mulți coloniști din orașele ionice grecești Milet și Clazomenae. Dovezile arheologice sprijină, de asemenea, teoria originii eoliene sau, posibil, ateniene a coloniștilor.[9]

Madytos este legat de mitologia greacă, deoarece s-a pretins că aici s-ar afla mormântul Hecubei, soția regelui Priam al Troiei.[3]

Orașul este menționat de Herodot în legătură cu Războaiele Medice[10] și de Tucidide în legătură cu Bătălia de la Eurymedon. A fost membru al Ligii de la Delos, după cum atestă înregistrările cu scop fiscal ale atenienilor din perioada 445/444 - 421/420 î.Hr.[3] Au fost descoperite monede de bronz din secolul al IV-lea î.Hr. care conțineau inscripția ΜΑΔΥ.[3]

Madytos a fost un port comercial activ în perioada bizantină și în Evul Mediu.[11] A fost ocupat de turcii otomani în secolul al XV-lea. Orașul a continuat să aibă o populație majoritar greacă până în anii 1920 când, după Tratatul de la Lausanne și schimburile de populație dintre Grecia și Turcia, majoritatea grecilor s-au mutat în Grecia, unde au fondat orașul Nea Madytos.

Locul anticului Madytos se află în apropierea actualului oraș modern Eceabat din Turcia Europeană.[12][13] Ptolemeu menționează în aceeași regiune un oraș cu numele Madis, pe care unii l-au identificat cu Madytos, dar care pare a fi fost situat mai spre interiorul peninsulei Gallipoli.[14][15]

  1. ^ An Inventory of Archaic and Classical Poleis (PDF) 
  2. ^ Stephanus of Byzantium. Ethnica. s.v.
  3. ^ a b c d Mogens Herman Hansen & Thomas Heine Nielsen (). „Thracian Chersonesos”. An inventory of archaic and classical poleis. New York: Oxford University Press. pp. 908–909. ISBN 0-19-814099-1. 
  4. ^ Titus Livius. Ab Urbe Condita Libri (Istoria Romei). 31.16, 33.38.
  5. ^ Pomponius Mela. De situ orbis. 2.2
  6. ^ Ana Comnena, xiv.; Strabon. Geographica. vii. p. 331. Numerele paginilor se referă la ediția lui Isaac Casaubon.
  7. ^ Pseudo-Scymnus (705-10), vezi: Scymni Chii Periegesis. Edition S.G. Teubner, 1846, Lipsiae. p. 40, disponibil online http://my.qoop.com/google/mM2tt4TSVOQC/ Arhivat în , la Wayback Machine.
  8. ^ Benjamin H. Isaac (1986) The Greek settlements in Thrace until the Macedonian Conquest, Ed. E.J. Brill, Leiden, Țările de Jos, p. 161.
  9. ^ Loukopoulou L. (2004) „Thracian Chersonesos”, în M. H. Hansen & T. H. Nielsen, Eds. (2004) An Inventory of Archaic and Classical Poleis, Oxford University Press, p. 900.
  10. ^ Herodot din Halicarnas, The Histories, Cartea 7 (Polymnia), 30.
  11. ^ W. Heyd (1885) Histoire du commerce du Levant au Moyen-Age, Ed. Emile Lechevauer, Paris, 1885, p. 284.
  12. ^ Richard Talbert, ed. (2000). Barrington Atlas of the Greek and Roman World. Princeton University Press. p. 51, și notele explicative însoțitoare.
  13. ^ Universitatea din Lund. Digital Atlas of the Roman Empire Arhivat în , la Wayback Machine..
  14. ^ Ptolemeu. Geographia. 3.12.4.
  15. ^ Smith, William, ed. (1854–1857). „Madytus”. Dictionary of Greek and Roman Geography. Londra: John Murray.

Bibliografie

modificare