Wikipedia

Centracantide

(Redirecționat de la Maenidae)

Centracantidele (Centracanthidae) sau maenidele (Maenidae), numite popular smarizi, este o familie de pești perciformi marini de talie mică din apele calde și temperate, care trăiesc în apropierea fundurilor. Au un corp alungit, comprimat lateral, cu o singură înotătoare dorsală lungă, anala scurtă și caudala bifurcată.

Centracantide
Smaridul (Spicara smaris)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Supraclasă: Osteichthyes
(neclasificat): Pisces
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Neopterygii
Infraclasă: Teleostei
Supraordin: Acanthopterygii
Ordin: Perciformes
Subordin: Percoidei
Familie: Centracanthidae
T. N. Gill, 1891
Genuri

Centracanthus
Spicara

Sinonime

Maenidae Jordan et Evermann 1898

Modifică text Consultați documentația formatului

În 2014 Santini a inclus familia Centracanthidae în familia Sparidae. [1]

Descrierea

modificare

Au o talie mică. Lungimea maximă 38 cm. Corpul alungit, ușor comprimat lateral sau subcilindric. Botul și spațiul interorbitar nude, restul capului și corpul acoperite complet cu solzi ctenoizi mici sau moderați. Linia laterală continuă, completă, mai mult sau mai puțin paralelă cu spatele.

Gura mică sau mijlocie; colțurile ei ajung până la verticala anterioară a ochiului. Falca superioară (premaxilarul) foarte protractilă. Supramaxilarul absent; maxilarul acoperit de suborbitar când gura este închisă. Fălcile prevăzut cu dinți viliformi, mărunți, ascuțiți sau lipsesc; palatinele fără dinți și vomerul cu sau fără dinți;

Dorsala lungă, continuă, unică sau divizată, cu 11-13 spini subțiri și 9-12 radii moi. Anala scurtă, cu 3 spini și 8-10 (9–16) radii moi. Adesea dorsala și anala sînt adăpostite într-un șanț larg. Ventralele cu un spin și 5 radii moi , ele au un proces axilar bine dezvoltat. Caudala bifurcată (scobită)

Marginea preopercularului subțire, netedă, nezimțuită; opercularul cu un țep (spin) slab în partea posterioară sau fără țep. Orificiile branhiale largi. Membranele branhiale neatașate de istm. 6 radii branhiostegale ; 22—24 de vertebre. Spini branhiali lungi, 14-22 pe ramura inferioară a primului arc branhial. Intestinul scurt cu (3) 4—7 apendice pilorice. Vezica înotătoare este mare, în genere bifurcată în partea posterioară.

 
Caracterele morfologice ale smaridului (Spicara smaris).

Colorit

modificare

Coloritul corpului verde-roșcat sau bruniu dorsal, argintiu ventral. Mai multe specii au o pată neagră distinctă pe mijlocul corpului.

 
Coloritul smaridului (Spicara smaris)

Habitat

modificare

Trăiesc în apele calde și temperate, în apropierea fundurilor pietroase, mâloase sau ierboase până la 200 m adâncime, cele mai multe specii duc o viață gregară (în cârduri).

Răspândire geografică

modificare

Sunt răspândiți în zona litorală din partea estică a Oceanului Atlantic (inclusiv Marea Mediterană și Marea Neagră) și pe litoralul Africii de Sud. În Marea Neagră 4 specii.

Biologie

modificare

Cele mai multe specii sunt hermafrodite, caracterizate printr-un hermafroditism protoginic, când peștii tineri sunt femele (gonadele funcționează ca o glandă femelă), iar după ce cresc devin masculi.

Hrana este foarte variată, constând atât din alge (plancton), cât și din animale (diverse crustacee, viermi, pești mici).

Importanță economică

modificare

Smarizii pot fi la nivel local abundenți, fiind pescuiți artizanal, dar carnea lor bogată în oase este, în general, pițin apreciată.

Sistematica

modificare

Familia cuprinde două genuri și 9 specii: Centracanthus (1 specie[2]) și Spicara (8-9 specii[3])

Specii din Marea Neagră

modificare

În Marea Neagră a fost găsite 4 specii, dintre care 3 pe litoralul românesc.[4]

Denumirea științifică latină Autorul taxonului Denumirea română Originea speciei Țara unde se întâlnește Statutul IUCN Imaginea
Centracanthus cirrus[5] Rafinesque, 1810 Smarid mustăcios, Centracant Invazivă România, Turcia  
Neamenințată cu dispariția[6]		  
Spicara maena[7][8] (Linnaeus, 1758) Smarid mediteranean Nativă Bulgaria,Rusia, Turcia, Ucraina  
Neamenințată cu dispariția[9]		  
Spicara flexuosa (Spicara maena flexuosa)[10][11] Rafnesque, 1810 Smarid mediteranean Nativă Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina  
Neamenințată cu dispariția[12]		  
Spicara smaris[13][14][15] (Spicara flexuosa ponticus Pusanov, 1979; în această specie este inclusă și fosta specie Spicara alcedo (Risso, 1810)) (Linnaeus, 1758) Smarid, Smarid auriu Nativă Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina  
Neamenințată cu dispariția[16]		  

Note

modificare
  1. ^ F. Santini, G. Carnevale & L. Sorenson (2014) First multi-locus timetree of seabreams and porgies (Percomorpha: Sparidae), Italian Journal of Zoology, 81:1, 55-71
  2. ^ Genus: Centracanthus. FishBase
  3. ^ Genus: Spicara. FishBase
  4. ^ „M. Yankova, D. Pavlov, P. Ivanova, E. Karpova, A. Boltachev, B. Öztürk, L. Bat, M. Oral and M. Mgeladze. Marine fishes in the Black Sea: recent conservation status. Mediterranean Marine Science, 15/2, 2014, 366-379”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Centracanthus cirrus Rafinesque, 1810. FishBase
  6. ^ Centracanthus cirrus. The IUCN Red List of Threatened Species
  7. ^ Spicara maena (Linnaeus, 1758). FishBase
  8. ^ Mendole, Spicara maena (Linnaeus, 1758). DORIS
  9. ^ Spicara maena. The IUCN Red List of Threatened Species
  10. ^ Spicara maena (Linnaeus, 1758). FishBase
  11. ^ Mendole, Spicara maena (Linnaeus, 1758). DORIS
  12. ^ Spicara maena. The IUCN Red List of Threatened Species
  13. ^ Spicara smaris (Linnaeus, 1758). FishBase
  14. ^ Picarel, Spicara smaris (Linnaeus, 1758). DORIS
  15. ^ „G. Radu, F. Verioti. Spicara smaris (Linnaeus, 1758). Black Sea Red Data Book”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Spicara smaris. The IUCN Red List of Threatened Species

Bibliografie

modificare
  • Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
  • Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952, 804 p.
  • Васильева Е. Д. Рыбы Черного моря. Москва: Изд-во ВНИРО, 2007.
  • Joseph S. Nelson. Fishes of the World. Fourth Edition. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2006.
  • Centracanthidae în "FAO. Méditerranée et mer Noire. Zone de pêche 37. Volume II. Vertébrés. Rome 1987"[nefuncțională]

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Centracantide
 
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Centracantide
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Centracantide&oldid=16093641