Wikipedia

Acantopterigian

(Redirecționat de la Acanthopterygii)

Acantopterigienii (Acanthopterygii) (din greaca akantho = spini, țepi + pterygii = înotătoare) este un supraordin vast și destul de variat de pești teleosteenii superiori marini și de apă dulce, la care razele anterioare ale înotătoarelor dorsală, anală și ventrale au forma unor țepi ascuțiți, nedivizați. Înotătoarele abdominale se găsesc, de obicei, sub cele pectorale, iar câteodată și înaintea lor. Vezica înotătoare nu comunică cu intestinul.

Acantopterigian
Fosilă: Triasic - Holocen
Biban (Perca fluviatilis)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Nanoîncrengătură: Pisces
Supraclasă: Osteichthyes
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Neopterygii
Infraclasă: Teleostei
Supraordin: Acanthopterygii
Gouan, 1770
Serii și ordine
Ordinul Mugiliformes
Ordinul Atheriniformes
Ordinul Beloniformes
Ordinul Cyprinodontiformes
Ordinul Stephanoberyciformes
Ordinul Beryciformes
Ordinul Zeiformes
Ordinul Gasterosteiformes
Ordinul Syngnathiformes
Ordinul Synbranchiformes
Ordinul Scorpaeniformes
Ordinul Perciformes
Ordinul Pleuronectiformes
Ordinul Tetraodontiformes
Modifică text Consultați documentația formatului


Descrierea

modificare

Razele anterioare ale înotătoarelor dorsală, anală și ventrale au forma unor țepi ascuțiți, nedivizați. În mai multe grupuri de actinopterigieni însă spinii lipsesc din înotătoare și anume probabil prin dispariție.

Înotătoarea dorsală se alungește înapoi și se diferențiază într-o parte anterioară și una posterioară, care se separă adesea ca două înotătoare distincte: anterioară și posterioară. Înotătoarea dorsală anterioară are raze spinoase, în formă de țepi (spini) ascuțiți, rigizi, nedivizați, iar cea posterioară raze moi sau articulate, la fel ca și înotătoarea codală, anală și cele pectorale. Țepul este un lepidotrih modificat, articolele cărora s-au contopit într-o singură piesă tare și neflexibilă, numită spin. Teleosteeni superiori care au înotătoarea dorsală anterioară susținută de lepidotrihi transformați în spini se numesc acantopterigieni.

Cu o singură excepție, înotătoarea dorsală adipoasă lipsește.

Prima sau primele raze anterioare din înotătoarele ventrale și din înotătoarea anală sunt spinoase.

Înotătoarele ventrale sunt situate anterior și se găsesc de regulă sub cele pectorale (poziție pectorală) sau mai rar înaintea lor (poziție jugulară); ele au de obicei un spin și cinci sau mai puține raze moi.

Înotătoarele pectorale sunt plasate sus, pe laturile corpului.

Înotătoarea caudală bifurcată de obicei simetrică, cu lobi egali.

Solzii sunt ctenoizi (cu numeroase excepții).

Sunt pești superiori din a căror centură scapulară lipsește mezocoracoidul și a căror înotătoare pectorala sunt din cauza aceasta, ridicate pe laturile corpului. Centura pelviană este legată de centura scapulară fie direct, fie printr-un ligament conjunctiv, care se păstrează între cele două centuri chiar și când cea pelviană se deplasează în mod secundar înapoi, împreună cu înotătoarele ventrale. Ligamentul Baudelot la acantopterigieni leagă capătului superior al centurii scapulare (supracleitrul) cu capătul posterior al craniului (bazioccipitalul). La teleosteenii inferiori acest ligament leagă capătului superior al centurii scapulare cu prima vertebră.

Maxilarele deși sunt prezente, nu contribuie la formarea fălcii superioare, nu o mărginesc și nu poartă dinți. Mobilitatea și protractibilitatea fălcii superioare sunt maxime la acantopterigieni. Acest lucru este realizat prin dezvoltarea unei prelungiri dorsale a vârfului anterior al osului premaxilar, numit procesul ascendent. Acest proces alunecă de-a lungul cartilajului rostral de pe botul peștelui, trăgând falca superioară înainte și în jos. Procesul ascendent este ajutat de o conexiune în formă de camă între maxilar și premaxilar, maxilarul rotindu-se și împingând înainte premaxilarul.

Acantopterigienii au dinții faringieni. Dentiția faringiană este foarte dezvoltată datorită redistribuirii inserțiilor mușchilor și fixării oaselor în aparatul faringian. Mușchiul retractor dorsal (Musculus retractor dorsalis, Retractor arcuum branchialium a lui Rosen), utilizat în deglutiția alimentelor, se inserează pe al treilea arc faringobranhial. Acest mușchi nu a fost găsit la salmoniforme sau ostariofizi. Suprafața articulară al celui de-al patrulea os epibranhial este redusă, iar cel de-al doilea și al treilea os epibranhial sunt măriți și constituie suportul principal al dentiției faringiene superioare.

Supraoccipitalul separă unul de altul cele două parietale și se unește cu frontalele. Parapofizele sunt unite cu vertebrele.

Fanta branhială aflată în fața înotătoarei pectorale.

Vezica înotătoare, cu puține excepții, a pierdut comunicația cu tubul digestiv (pești fizocliști).

Ovarele se continuă cu oviductele.

Habitatul

modificare

Este un supraordin vast și destul de variat de pești marini și de apă dulce. Sunt în mare parte specii marine care domină apele de lângă țărm, inclusiv recifele de corali, dar care sunt, de asemenea, bine reprezentați în alte habitate acvatice. 23% sunt exclusiv pești dulcicoli.

Fosile

modificare

Acantopterigienii se cunosc din cretacicul inferior și triasic și au împreună cu scopeliformele, din care probabil deriva, caractere asemănătoare.

Sistematica

modificare

Aproximativ jumătate din peștii vii aparțin acestui supraordin. Acantopterigienii includ aproximativ 14.800 de specii repartizate în 3 serii, 13 ordine, 267 de familii și peste 2300 genuri. [1]

Note

modificare
  1. ^ Joseph S. Nelson. Fishes of the World. Fourth Edition. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2006.

Bibliografie

modificare
  • Petru Bănărescu, Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București, Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
  • S. Cărăușu, Tratat de ihtiologie, București, 1952.
  • Z. Feider, Al.V. Grossu, Șt Gyurko, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Al.V. Grossu. București, Editura Didactică și pedagogică, 1967, 768 p.
  • Z. Feider, Al.V. Grossu, Șt Gyurko, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Ediția a 3-a. București, Editura Didactică și pedagogică, 1976, 420 p.
  • Victor Pop. Curs de zoologia vertebratelor. Volumul 1. Universitatea "Victor Babes" Cluj. Litografia Învățămîntului Cluj 1957.
  • S. P. Naumov. Zoologia Vertebratelor. Editura Agro-Silvică de Stat , București, 1954, 476 p.
  • Joseph S. Nelson. Fishes of the World. Fourth Edition. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2006.

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Acantopterigieni la Wikimedia Commons

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Acantopterigian&oldid=15421618