Wikipedia

Singnatiforme

(Redirecționat de la Syngnathoidei)

Singnatiformele (Syngnathiformes) (din greaca syn = concrescut, unit, fuzionat + gnathos = falcă + latina forma = formă; adică pești cu fălcile unite în forma unui tub) sunt un ordin de pești osoși marini litorali, din supraordinul acantopterigieni, de talie mică, cu corp alungit, foarte subțire și necomprimat, de formă foarte variabilă, oarecum ciudată. Se caracterizează prin plăcile osoase, care la marea lor majoritate acoperă în întregime corpul formând inele osoase complete, prin botul alungit într-un tub, în vârful căruia se găsește gura mică, fără dinți, prin înotătoarele ventrale așezate înapoia pectoralelor. Ordinul include 5 familii, 64 genuri și aproximativ 365 specii. Cele mai multe specii sunt marine, dar există câteva specii de apă dulce. Pe litoralul românesc al Mării Negre trăiesc 7 specii[1][2][3]

Singnatiforme
Fosilă: Eocenul inferior - Prezent
Căluțul de mare (Hippocampus guttulatus)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Supraclasă: Osteichthyes
(neclasificat): Pisces
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Neopterygii
Infraclasă: Teleostei
Supraordin: Acanthopterygii
Ordin: Syngnathiformes
L. S. Berg, 1940
Familii

Aulostomidae
Centriscidae
Fistulariidae
Solenostomidae
Syngnathidae

Sinonime
  • Solenichthyes Regan 1909
  • Hemibranchii Woodward 1932
  • Lophobranchii + Aulostomi auct.
Modifică text Consultați documentația formatului

Descrierea

modificare

Sunt pești de talie mică, cu un corp alungit, foarte subțire și necomprimat, de formă foarte variabilă, în general aberantă.[4][5]

Botul este alungit în forma unui tub (tubuliform), cu excepția peștilor adulți din genul Bulbonaricus care nu au un bot tubuliform. În vârful botului se găsește gura. Gura este terminală, mică, mărginită în partea superioară fie de premaxilare și maxilare, fie numai de maxilare. Falca superioară neprotractilă. Dinții lipsesc sau sunt reduși.[4][5]

Au una sau două înotătoare dorsale; în caz că sunt două, prima are radii spinoase. Nu există țepi izolați înaintea înotătoarei dorsale. Înotătoarele ventrale obișnuit lipsesc; când există, ele sunt așezate pe abdomen, în urma înotătoarelor pectorale și constau din 3-7 radii. Radiile înotătoarelor dorsale, anale și pectorale sunt nedivizate (neramificate); cele ale înotătoarelor caudale și ventrale parțial divizate (ramificate).[4][5]

La grupele specializate solzii sunt absenți, fiind înlocuiți cu plăci osoase (scuturi osoase), care la marea majoritate acoperă în întregime corpul; plăcile osoase de la același nivel formează câte un inel osos complet. Grupele primitive (subordinul Aulostomoidei) au solzi ctenoizi.[4][5]

Vomerul, mezetmoidul, pătratul și maxilarul sunt puternic alungite. Infraorbitarele, parietalele și opistoticul (intercalarul) lipsesc; lacrimalul de obicei prezent. Preorbitarele uneori lipsesc; dacă există, ele nu conțin canale mucoase (din sistemul lateral cefalic), dar în locul acestora există rânduri de genipori. Pteroticul se află în jos în contact cu bazioccipitalul. Coastele (atât cele ventrale cât și cele dorsale) și oasele intermusculare lipsesc; în schimb parapofizele vertebrelor, care înlocuiesc coastele, sunt alungite și se află în septul orizontal intermuscular. Primele 3-6 vertebre anterioare sunt alungite, sudate între ele și imobile.[4][5]

Aparatul opercular cu 1-5 radii branhiostegale. Branhiile suferă o reducere și au formă de mici tufișoare din care cauză acestui grup de pești i se mai spune și lofobranhiate (Lophobranchii). Vezica înotătoare nu comunică cu tubul digestiv (pești fizocliști). La o o parte din specii tuburile urinifere sunt lipsite de glomerule Malpighi. La majoritatea speciilor, masculii au un organ incubator pe fața ventrală, unde femela își depune icrele pe care masculul le clocește.[4][5]

Ordinul singnatiforme este îndeaproape înrudit cu cel al gasterosteiformelor, dar acesta se deosebește de gasterosteiforme prin faptul că acești pești au capul și botul mai dezvoltat, primele 5-6 vertebre alungite și sudate între ele.[4][5]

Reprezentanții acestui ordin sunt pești marini litorali, răspândiți de-a lungul țărmurilor mărilor calde și temperate, unii au devenit dulcicoli.[4][5]

Fosile

modificare
 
Doryrhamphus dactyliophorus
 
Syngnathus typhle
 
Phycodurus eques

Cele mai vechi fosile de singnatiforme cunoscute datează din eocenul inferior (cu 48–50 de milioane de ani în urmă) colectate din straturile fosile din Monte Bolca, nordul Italiei.[6][7]

Familii

modificare

Ordinul singnatiforme include 5 familii:[8]

Sistematica

modificare

Mai mulți sistematicieni au inclus singnatiformele ca un subordin, singnatoidei (Syngnathoidei), în ordinul gasterosteiforme.[9]

După Nelson (2006) ordinul Gasterosteiformes include 2 subordine:[10]

După alți sistematicieni ordinul Gasterosteiformes include 3 subordine:[11]

Specii din România

modificare

Pe litoralul românesc al Mării Negre trăiesc 7 specii:[4][12]

  1. Syngnathus typhle Linnaeus, 1758 = Ac de mare
  2. Syngnathus tenuirostris Rathke, 1837 = Ac de mare cenușiu, Ac de mare cu bot subțire
  3. Syngnathus variegatus Pallas, 1814 = Ac de mare vărgat, Ac de mare vărgat cu alb
  4. Syngnathus abaster Risso, 1827 (Syngnathus nigrolineatus Eichwald, 1831) = Undrea, Undrea de mare, Sulă
  5. Syngnathus schmidti Popov, 1927 = Ac de mare ghimpat
  6. Nerophis ophidion (Linnaeus, 1758) = Ață de mare
  7. Hippocampus guttulatus Cuvier, 1829 (Hippocampus ramulosus Leach, 1814) = Căluț de mare

Note

modificare
  1. ^ Michael Allaby. A Dictionary of Zoology (Oxford Quick Reference). 2 edition, Oxford University Press, 1999
  2. ^ Victor Pop. Curs de zoologia vertebratelor. Volumul I. Procordatele, caracterele generale ale vertebratelor, peștii și amfibienii. Universitatea "Victor Babes" Cluj. Facultatea de științe naturale și geografie. Litografia Învățămîntului Cluj 1957
  3. ^ Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
  4. ^ a b c d e f g h i Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
  5. ^ a b c d e f g h Световидов А. Н. Рыбы Чёрного моря. Москва: «Наука», 1964.
  6. ^ Wilson, A. B., and J. W. Orr. "The evolutionary origins of Syngnathidae: pipefishes and seahorses." Journal of Fish Biology 78.6 (2011): 1603-1623.
  7. ^ Grzimek’s Animal Life Encyclopedia. 2nd edition. Volume 5, Fishes II, edited by Michael Hutchins, Dennis A. Thoney, Paul V. Loiselle, and Neil Schlager. Farmington Hills, MI: Gale Group, 2003.
  8. ^ Zhi-Qiang Zhang. Animal biodiversity: An outline of higher-level classification and survey of taxonomic richness. Zootaxa, Volume 3148, Pages 1–237, 2011
  9. ^ Васильева Е. Д. Рыбы Чёрного моря. Определитель морских, солоноватоводных, эвригалинных и проходных видов с цветными иллюстрациями, собранными С. В. Богородским. — М.: ВНИРО, 2007.
  10. ^ Joseph S. Nelson. Fishes of the World. Fourth Edition. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2006.
  11. ^ Жизнь животных. В 6 томах. Под редакцией Т.С. Расса. Том 4. Часть 1. Рыбы. Москва: Издательство «Просвещение», 1971
  12. ^ Dumitru Murariu. Systematic List of the Romanian Vertebrate Fauna. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIII. 2010

Bibliografie

modificare
  • Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
  • Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952
  • Victor Pop. Curs de zoologia vertebratelor. Volumul I. Procordatele, caracterele generale ale vertebratelor, peștii și amfibienii. Universitatea "Victor Babes" Cluj. Facultatea de științe naturale și geografie. Litografia Învățămîntului Cluj 1957
  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
  • Joseph S. Nelson. Fishes of the World. Fourth Edition. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2006.
  • Световидов А. Н. Рыбы Чёрного моря. Москва: «Наука», 1964.
  • Васильева Е. Д. Рыбы Чёрного моря. Определитель морских, солоноватоводных, эвригалинных и проходных видов с цветными иллюстрациями, собранными С. В. Богородским. — М.: ВНИРО, 2007.

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Singnatiforme&oldid=15591954