Maria Fotino
| Maria Fotino | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  București, România |
| Decedată | (82 de ani) București, România |
| Frați și surori | Ecaterina Fotino-Negru |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pianistă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
Modifică date / text  | |
Maria Fotino (n. , București, România – d. , București, România) a fost o pianistă română.[1]
S-a născut într-o familie de muzicieni, a fost sora pianistei Ecaterina Fotino-Negru și a violoncelistului Ion Fotino.[2] Și-a început studiile încă de la vârsta de trei ani mai întâi cu mama ei, Măria Elisabeta Fotino, și cu profesori particulari, apoi cu Florica Musicescu (1887-1969) la Conservatorul din București, absolvit la 16 ani. Se specializează la Akademische Hochschule für Musik din Berlin și la Conservatorul din Paris. A studiat la Școala de Belle Arte cu Jean Steriadi (1880-1956).[1]
A debutat la radio la 16 ani cu Suita op.10 în Re major de George Enescu, alături de însuși Enescu. A făcut parte din mai multe formații muzicale, cum a fost un Trio, alături de violoncelistul Ion Fotino și violistul Alexandru Rădulescu. Acest ansamblu a susținut în cadrul Conservatorului o activitate bogată.[3] A fost solistă concertistă până în 1973, ultima sa apariție pe scena Ateneului Român are loc însă în 1984. A cântat muzică de R. Schumann, J.S. Bach, J. Brahms, W.A. Mozart, Fr. Chopin, J. Haydn, W.M. Klepper, S. Drăgoi, sub bagheta a unor mari dirijori precum George Enescu, C. Silvestri, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, K. Kondrașin și Sergiu Comissiona.[1]
A efectuat turnee în țară și în Franța, Germania, Italia sau Suedia.
„Acuratețea stilistică fără laur, finețea și claritatea frazărilor, nervul și, în același timp, lucrătura de filigran a sonorităților, structura mare impecabilă a fiecărei sonate redate de Maria Fotino, pot sta alături [...] de versiuni interpretative celebre”—Olga Grigorescu[4]
Distincții
modificare- Ordinul Muncii clasa a II-a (7 mai 1954) „pentru merite deosebite în domeniul radiodifuziunii”[5]
- titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (29 mai 1956) „pentru merite deosebite în activitatea artistică și pentru merite deosebite în domeniul dezvoltării radioului în țara noastră”[6]
Note
modificare- ^ a b c Marcu 2017, p. 211.
- ^ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 211.
- ^ Petecel, Despina. Muzicienii noștri se destăinuie. Vol. II. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București, 1995. p. 37.
- ^ Marcu 2017, p. 211-212.
- ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 173 din 7 mai 1954 pentru conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni ai artei și unor tehnicieni din domeniul radiodifuziunii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 24, 18 mai 1954, pp. 193–194.
- ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 276 din 29 mai 1956 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne”, a „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni ai artei, precum și unor tehnicieni și lucrători din cadrul Direcției Generale a Radiodifuziunii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul V, nr. 18, 27 iunie 1956, pp. 127–128.
Bibliografie
modificare- Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. București: Editura Meronia.