Maria Schneider (politician)

politiciană germană
Maria Schneider
Date personale
Născută (101 ani) Modificați la Wikidata
Merka/Měrkow⁠(d), Radibor, Saxonia, Germania Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania
 Republica Democrată Germană Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Poporului Modificați la Wikidata
În funcție
 – 

PremiiClara-Zetkin-Medaille[*][[Clara-Zetkin-Medaille (award)|​]] ()
Partid politicSED  Modificați la Wikidata

Maria Schneider (n. , Merka/Měrkow⁠(d), Radibor, Saxonia, Germania) este o fostă politiciană germană, membră a Partidului Unității Socialiste din Germania. De asemenea, a fost membră a Consiliului de Stat al Germaniei de Est între 1967 și 1971.[1]

Maria Schneider s-a născut în Merka (Měrkow), o așezare rurală germană de aproximativ 160 de locuitori,[2] la 10 km nord de Bautzen și aproximativ 25 km nord de frontiera cu o țară pe atunci recent creată numită Cehoslovacia. Tatăl ei a fost un muncitor agricol sorab. Ea a părăsit școala la cincisprezece ani și s-a angajat într-o ucenicie comercială de trei ani, între 1938 și 1941. După aceasta a lucrat ca asistent comercial și secretar.[1]

În mai 1945, al Doilea Război Mondial s-a încheiat și regimul lui Hitler a căzut. În Germania, partidele și organizațiile politice care fuseseră interzise sub naziști nu mai erau interzise, iar pe 10 mai 1945 principala organizație sorabă, Domowina, a fost restabilită la doar cinci zile după încheierea ostilităților în această parte a Germaniei. Maria Schneider s-a alăturat Domowina în același an. În 1948, s-a alăturat Freier Deutscher Gewerkschaftsbund⁠(d), o federație sindicală, a ceea ce era în încă zona de ocupație sovietică. Deși Republica Democrată Germană a fost fondată ca un stat individual susținut sovietic abia în octombrie 1949, baza pentru o revenire la un guvern cu partid unic fusese deja creată de administrația sovietică în aprilie 1946, după fuziunea contencioasă a vechiului Partid Comunist cu SPD. În 1948, Maria Schneider s-a alăturat noului partid care conducea țara, Partidul Unității Socialiste din Germania (SED).[1] De asemenea, în 1948, s-a alăturat Ligii Femeilor Democratice din Germania, una din mai multe organizații de masă care fuseseră recent stabilite în zona de ocupație sovietică.

Din 1952 până în 1958, Schneider a lucrat ca instructor în munca femeilor la MTS Luttowitz, un depozit de mașini și tractoare care deservea operațiunile agricole colectivizate din Districtul Bautzen. Între 1958 și 1962 a lucrat la aceeași instituție ca șef al Departamentului Muncii. Ea a combinat această funcție cu un rol senior la VEB (adică proprietate publică) Elektroporzelan⁠(d), o fabrică de componente din Großdubrau.[1][3]

A urmat o perioadă de studiu, iar până în 1964 a urmat cursurile Institutului Industrial de la Universitatea Tehnică din Ilmenau, pe care l-a absolvit cu o diplomă în economie de inginerie.[1] În 1964 a devenit asistentă a directorului economic la marea fabrică de telecomunicații VEB Fernmeldewerk Leipzig din Bautzen, ulterior devenind director economic în 1971.

Pe măsură ce instituțiile tinerei țări s-au stabilit, Maria Schneider s-a mutat în politică. Ea ocupase deja funcția de „reprezentant al comunității” din 1949 până în 1953, iar în 1957 a devenit consilier local pentru Districtul Bautzen. În 1967, s-a mutat în politica națională, în calitate de reprezentant al Federației Sindicatelor (FDGB) în Volkskammer, până în 1976. Între 1971 și 1976 a fost, de asemenea, membră a Comitetului pentru Industrie, Construcții și Transport al Adunării. În plus, între 1967 și 1971 a fost membră a Consiliului de Stat, înlocuindu-l pe Christel Pappe.[1]

  1. ^ a b c d e f Helmut Müller-Enbergs⁠(d). „Schneider, Maria *9.2.1923 Mitglied des Staatsrats”. Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur: Biographische Datenbanken. Accesat în . 
  2. ^ „Merka (Radibor)”. ...Einwohnerentwicklung von Merka. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Günther Buch: Namen und Daten wichtiger Personen der DDR. 2. Auflage. Dietz, Bonn 1979, p. 280.