Marin Drăcea
Date personale
Născut14 octombrie 1885
Decedat14 iunie 1958
OcupațieSilvicultor


Marin D. Drăcea (n. 14 octombrie 1885 - d. 14 iunie 1958) a fost un silvicultor român, profesor la Facultatea de silvicultură a Politehnicii din București, promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne. A fost întemeietorul și timp de 15 ani directorul Institutului de cercetări forestiere.

Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

În 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.[1][2]

Biografie[3]Modificare

Născut la 14 octombrie 1885 în satul Izvoru, din actualul județ Giurgiu. Marin Drăcea a fost al doilea din cei opt copii ai lui Dumitru Drăcea și Ioanei Drăcea. Primele trei clase primare le-a făcut în satul natal. A patra clasă primară și prima clasă gimnazială le-a absolvit în Giurgiu. A absolvit următorii doi ani la Liceul Matei Basarab din București. Clasa patra gimnaziala o urmează la Liceul Sf. Sava. În cursul superior a trecut ca bursier la Liceul Gheorghe Lazăr, urmând secția real. În toamna anului 1905 s-a înscris la Școala Superioară Silvică de la Brănești unde se clasifică primul la examenul de admitere și pe care o absolvă în anul 1910 cu deosebit succes, fiind reținut ca asistent universitar.

Specializare în GermaniaModificare

În toamna anului 1912 i se acorda un concediu de studii pentru specializare în Germania. S-a înscris pentru doctorat la Universitatea din München la profesorul Schupfer cu tema  ,, Contribuțiii la cunoașterea salcâmului din România, cu o privire specială asupra culturii sale din Oltenia”. Din cauza primului război mondial Drăcea nu și-a putut prezenta teza de doctorat decât în ianuarie 1923, când a obținut titlul de doctor cu calificativul ,,Summa cum laude”. În anul 1923 Marin Drăcea a fost numit profesor titular la Școala Politehnică din București -Secția Silvică.

Bursă în Statele Unite ale Americii

În februarei 1927 a obținut o bursă a fundației Rockefeller pentru studii de specializare în Statele Unite ale Americii pe timp de un an. La stațiunea experimentală forestieră ,,Apalachian Forest Experiment Station” de la Ashville a urmărit îndeosebi problemele legate de ,,tipurile de arborete” și de organizarea stațiunii și a lucrărilor de cercetare, precum și de organizarea administrației pădurilor. La Madison, în ,,The Forest Products Laboratory” a studiat cursurile de tehnologia și industrializare a lemnului.


Profesor titularModificare

Întors în țară și-a continuat activitatea didactică fiind profesor titular de silvicultură și tehnologia lemnului la Facultatea de Silvicultură a Politehnicii din București, până în anul 1947 când a fost forțat să se pensioneze.

De la mijlocul anului 1919 și până la finele lui 1920 a lucrat în administrație ca șef al Ocolului Silvic Țigănești. La initiațiva sa, împreună cu colegul si prietenul Marin Rădulescu, a fost conturată o metodă pentru regenerarea arboretelor derivate de șleau de câmpie din care lipsește stejarul sau este insuficient, metodă care a îmbogățit tehnica silvică românească și europeană.

În anul 1930, potrivit Legii organice privind organizarea și administrarea pe baze economice a întreprinderilor publice (1929) a fost adoptată Legea specială pentru administrarea pădurilor. În acest cadru legislativ s-a înființat Casa Autonomă a Pădurilor Statului (C.A.P.S.). Conducerea acestei regii a fost încredințată profesorului Marin Drăcea care s-a dovedit un inovator și organizator de excepție. În anul 1930 a organizat un birou de studii, unul de publicații și trei laboratoare: de soluri, de entomologie, de botanică și patologie forestieră. Concepția promovată de Marin Drăcea a revigorat cultural și economic silvicultura românească, fiind și astăzi un model de organizare pentru Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA. Pe baza acestei gândiri, prin autofinanțare C.A.P.S. a reușit în anul 1934 să reîmpădurească 19.000  de hectare.

Arătând că țara noastră are nevoie de un organism de cercetare științifică ce poate sprijini întreaga economie forestieră, a obținut prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 561 din 16 mai 1944 înființarea Institutului de Cercetări și Experimentație Forestieră (I.C.E.F.), care avea în atribuțiile sale rezolvarea științifică a problemelor puse de toate pădurile țării. O dată cu înființarea Institutului de Cercetări și Experimentație Forestieră, profesorul Drăcea părăsește conducerea Casei Autonome a Pădurilor Statului pentru a se putea dedica în calitate de director dezvoltării cercetării științifice. În anul 1933 când Marin Drăcea a luat conducerea institutului, acesta a pornit opera de creare a științei silvice românești cu 14 ingineri silvici cercetători și 10 cadre ajutătoare.

Timp de 12 ani cât Marin Drăcea a condus institutul acest număr a crescut la 173. În această perioadă I.C.E.F. a avut o contribuție esențială pentru știința silvică românească ale cărei rezultate sunt consemnate în 12 volume de Anale (Seria I) și 68 de broșuri (Seria II-a -Referate). Profesorul Drăcea are meritul de a fi fost gânditorul care a sesizat problemele mari ale economiei noastre forestiere, aducând cea mai mare contribuție la progresul științei silvice.

Cel de-al șaselea președinteModificare

În anul 1934 Marin Drăcea a devenit cel de-al șaselea președinte al prestigioasei societăți ,,Progresul Silvic” pe care a ridicat-o la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut în lunga ei existență. Sub conducerea sa, Societatea ,,Progresul Silvic” a avut menirea de a lega trecutul de viitor pentru propășirea economiei forestiere.


Secretar general al ministerului.Modificare

Pe timpul unuia din cele patru mandate ale academicianului Gheorghe Ionescu-Șisești ca ministru al Agriculturii și Domeniilor, în anul 1939, Marin Drăcea a fost numit în cea mai mare funcție de profil forestier în administrația de stat: secretar al ministerului de resort. În această funcție a acționat ferm asigurând performanțe silvice neegalate în alte perioade nici în prezent, după cum urmează: suprafața împăduririlor terenurilor degradate în afara fondului forestier a atins cote de 10.000-12.000 de hectare în anii 1939-1940, ca efect al demersurilor de conștientizare forestieră s-a redus ritmul defrișărilor, s-a pus în aplicare interdicția pășunatului în pădurile statului, s-au redus tăierile ilicite.

Marin Drăcea a reușit să întregească patrimoniul național cu noi plantații. A avut în vedere ca în zece ani să împădurească majoritatea terenurilor degradate și să realizeze perdele forestiere de protecție. Planurile și progresele realizate în acest domeniu i-au creat lui Drăcea o faimă de legendă, făcând din știința silvică temelia unui apostolat pentru apărarea pădurilor și integritatea lor. În anul 1939 a ajuns senator, nefiind înscris în niciun partid politic.

Gânditorul economiei forestiereModificare

Opera lui Marin Drăcea referitoare la întemeierea, organizarea și dezvoltarea administrației silvice și cercetării științifice forestiere din România constituie un eveniment de referință în istoria silviculturii românești. Marin Drăcea a reușit să elaboreze o doctrină forestieră națională de nivel european, o operă care a privit deopotrivă modernizarea învățământului superior silvic, cercetării științifice, legislației forestiere și, nu în ultimul rând, silviculturii românești.

În anul 2010 a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

CitateModificare

" A cunoaște pădurea , înseamnă a o iubi"

Lemn se poate cumpăra, dar pădure nu ![4]

DecorațiiModificare

  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[5]

NoteModificare

  1. ^ Mitropolitul Olteniei a fost ales membru de onoare al Academiei Române, alături de pictorul Nicolae Grigorescu, 24 noiembrie 2010, Adevărul, accesat la 17 iulie 2013
  2. ^ Victor Giurgiu (). „Marin Drăcea — Membru post-mortem al Academiei Române” (HTML). Rev. pădur. (în ro). 126 (1): 3–5. ISSN 1583-7890. 16716. Accesat în . 
  3. ^ material prezentat de Dr. ing. Florin Matei
  4. ^ C. Costea (). „Tendințe în evoluția consumului de lemn și importanța acestora pentru gospodărirea pădurilor din R. S. România” (HTML). Revista pădurilor (2): 107–113. Accesat în . 
  5. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.019.

BibliografieModificare

Legături externeModificare