Maxim al III-lea al Constantinopolului

Date personale
Maxim al III-lea al Constantinopolului
Născut	secolul al XV-lea Peloponez^⁠(d), Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice^⁠(d), Grecia
Decedat	3 aprilie 1482 Constantinopol, Imperiul Otoman
Ocupație	preot istoric
Funcția episcopală
Modifică date / text

Maxim al III-lea (în greacă Μάξιμος Γ΄, transliterat: Maximos 3), născut Manoil Hristonimos (în greacă Μανουήλ Χριστώνυμος, transliterat: Manouil Hristonimos; n. secolul al XV-lea, Peloponez^⁠(d), Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice^⁠(d), Grecia – d. 3 aprilie 1482, Constantinopol, Imperiul Otoman), a fost un cleric ortodox și cărturar grec care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului din 1476 până la moartea sa în 1482. El este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, fiind prăznuit în ziua de 17 noiembrie.^[1]

Biografie

Manoil Hristonimos era probabil originar din peninsula Peloponez a Greciei.

El a devenit mare eclesiarh al Patriarhiei Constantinopolului. La scurtă vreme după ocuparea Constantinopolului de către Imperiul Otoman (1453), Manoil a preluat și funcția de mare schevofilax,^[2]^:176 având astfel grijă de sfintele vase, odoare și moaște ale Patriarhiei, iar în această poziție a avut conflicte pe teme economice cu patriarhul Ghenadie Scholarius (1454-1456).^[2] Sub patronajul secretarului sultanului otoman, Demetrios Kyritzes, Manoil, împreună cu marele chartophylax George Galesiotes, au influențat viața Bisericii din Constantinopol timp de mai bine de douăzeci de ani.^[3]^:255

În 1463 l-a susținut pe patriarhul Ioasaf I (1462-1463) în respingerea cererii politicianului George Amiroutzes, un nobil grec din fostul Imperiu al Trapezuntului, de a i se permite căsătoria cu o a doua soție pentru că aceasta era un caz de bigamie conform dreptului canonic creștin. Ca pedeapsă pentru sprijinul acordat lui Ioasaf, sultanul Mahomed al II-lea a poruncit să i se taie nasul lui Manoil.^[4]

În toamna anului 1465 (sau la începutul anului 1466) Manoil a finanțat alegerea ca patriarh a lui Marcu al II-lea (1465-1466), iar mai târziu s-a opus patriarhilor sprijiniți de alte facțiuni, cum ar fi Simeon din Trebizonda (1466) și Dionisie I (1466-1471), care la 15 ianuarie 1467 i-a destituit pe el și pe George Galesiotes din posturile deținute în administrația bisericii.^[5]

Cu toate acestea, cei doi și-au recăpătat în curând influența pierdută. Manoil a reușit să redobândească favorurile sultanului Mahomed al II-lea^[2] și în primăvara anului 1476 a fost ales el însuși în funcția de patriarh al Constantinopolului. Era încă mirean, așa că mai întâi s-a călugărit, luând numele monahal de Maxim, iar a doua zi a primit sfințirea ca episcop și a fost întronizat patriarh de către mitropolitul Heracleei.^[6] Alegerea sa ca patriarh a pus capăt unei perioade de tulburări pentru Biserica Constantinopolului, iar perioada sa de păstorire a fost marcată de pace și consens.^[3]^:260

Maxim al III-lea a murit la 3 aprilie 1482.^[7]

Principala sa operă literară este „Monodia despre cucerirea Constantinopolului”.

Note

^ „Maximos III”. Ecumenical Patriarchate. Accesat în 11 august 2011.
^ ^a ^b ^c Runciman, Steven (1985). The Great Church in captivity . Cambridge University Press. pp. 194–5. ISBN 978-0-521-31310-0.
^ ^a ^b Vitalien, Laurent (1968). „Les premiers patriarches de Constantinople sous la domination turque (1454-1476)”. Revue des études byzantines (26): 229–263. doi:10.3406/rebyz.1968.1407.
^ Touloumakos Pantelis. „Amiroutzis, Georgios”. Encyclopaedia of the Hellenic World, Asia Minor. Accesat în 17 iulie 2011.
^ Petit, L. (1903). „Déposition du Patriarche Mark Xylocarvi”. Revue de l'Orient Chrétien (8): 144–9.
^ B.G.Niebuhr, I.Bekker, ed. (1849) [1584]. „Historia Politica et Patriarchica Constantinopoleos”. Corpus scriptorum historiae byzantinae, Volume 49. Bonn. p. 116.
^ Kiminas, Demetrius (2009). The Ecumenical Patriarchate. Wildside Press LLC. p. 37,46. ISBN 978-1-4344-5876-6.

Legături externe

Historia politica et patriarchica Constantinopoleos, Cap IX: P. Maximus, (trad. Martin Crusius, 1584) Sursă primară. la

Funcții religioase
Predecesor: Rafail I	Patriarh ecumenic al Constantinopolului primăvara 1476 – 3 aprilie 1482	Succesor: Simeon I

[EP-1] „Maximos III”. Ecumenical Patriarchate. Accesat în 11 august 2011.

[Runciman-2] Runciman, Steven (1985). The Great Church in captivity . Cambridge University Press. pp. 194–5. ISBN 978-0-521-31310-0.

[Laurent-3] Vitalien, Laurent (1968). „Les premiers patriarches de Constantinople sous la domination turque (1454-1476)”. Revue des études byzantines (26): 229–263. doi:10.3406/rebyz.1968.1407.

[EHW-4] Touloumakos Pantelis. „Amiroutzis, Georgios”. Encyclopaedia of the Hellenic World, Asia Minor. Accesat în 17 iulie 2011.

[ROC-5] Petit, L. (1903). „Déposition du Patriarche Mark Xylocarvi”. Revue de l'Orient Chrétien (8): 144–9.

[HC-6] B.G.Niebuhr, I.Bekker, ed. (1849) [1584]. „Historia Politica et Patriarchica Constantinopoleos”. Corpus scriptorum historiae byzantinae, Volume 49. Bonn. p. 116.

[Kiminas-7] Kiminas, Demetrius (2009). The Ecumenical Patriarchate. Wildside Press LLC. p. 37,46. ISBN 978-1-4344-5876-6.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]