Mazagran (băutură din cafea)

Pentru alte sensuri, vedeți Mazagran (dezambiguizare).

Mazagran (numită, de asemenea, cafea mazagran, scrisă anterior masagran) este o băutură răcoritoare dulce pe bază de cafea care își are originea în Algeria.[1] Varianta portugheză folosește espresso, lămâie și rom, iar varianta austriacă conține rom și este servită cu un cub de gheață. Uneori se prepară o variantă rapidă prin turnarea unui espresso îndulcit anterior într-o ceașcă cu cuburi de gheață și o felie de lămâie. Mazagran a fost descris ca fiind „cafeaua cu gheață originală”.[2]

Mazagran

Istorie și origine

modificare

S-a afirmat că numele băuturii provine, probabil, de la fortăreața Mazagran din Algeria[3] care a fost cedată Franței în 1837 prin Tratatul de la Tafna.[1] În fortăreața Mazagran trupele coloniale franceze consumau această băutură, care era preparată cu sirop de cafea și apă rece.[2] S-a spus că băutura a fost denumită astfel de către soldații din Legiunea Străină Franceză[4] care, în timpul asediului orașului Mazagran din cadrul războiului franco-algerian din 1840,[5] turnau apă în cafea în loc de lapte sau brandy și consumau băutura rece pentru a contracara căldura.[4][6] Mai mult, trupele coloniale franceze din apropiere de Mazagran erau serviți cu o băutură preparată cu sirop de cafea și apă. Când soldații s-au întors la Paris, ei au sugerat cafegiilor să servească astfel de băuturi în pahare înalte.[1] Băutura a fost numită astfel café mazagran.[1] În Franța, cafeaua este servită în pahare care sunt denumite „mazagrin”.[7]

Preparare și varietăți

modificare

Mazagranul este preparat din cafea tare fierbinte, care se toarnă peste gheață, și este de obicei servită într-un pahar înalt și îngust.[1][6][8] Ea a fost, de asemenea, descrisă ca o „cafea amestecată cu apă în loc de lapte”, în care cafeaua este servită într-un pahar înalt, alături de un recipient separat cu apă care trebuie turnată în cafea.[6]

Băutura a fost de asemenea descrisă drept „cafea cu gheață portugheză” îndulcită, care este preparată cu cafea tare sau espresso turnată peste gheață cu lămâie.[9] Uneori se adaugă rom în varianta portugheză a băuturii și poate fi îndulcită cu sirop de zahăr.[9]

În Austria, cafeaua mazagran este servită cu un cub de gheață și preparată cu rom. Băutura este de obicei consumată „dintr-o singură înghițitură”.[10]

În Catalonia, ea este preparată cu cafea cu gheață și lămâie.[10]

La mijlocul anilor 1990, Starbucks și PepsiCo au dezvoltat o linie de băuturi carbogazoase aromate de tip mazagran numite „Mazagran” care erau preparate din cafea.[4][11] După o scurtă probă în California în 1994, producerea băuturii a fost sistată deoarece nu a reușit să prindă în rândul consumatorilor.[4][11][12] O nouă cercetare de piață realizată de Starbucks a evidențiat faptul că publicul dorea să consume un extract de cafea care putea fi utilizat în diverse produse cu aromă de cafea.[11] Extractul de cafea a fost folosit mai târziu în pregătirea băuturilor îmbuteliate pre-amestecate frappuccino, produse de Starbucks, care sunt vândute în magazinele alimentare.[11] Extractul este folosit, de asemenea, în băuturile de cafea cu gheață îmbuteliate de companie.[12]

  1. ^ a b c d e Ukers, William Harrison (). All About Coffee. Tea and Coffee Trade Journal Company. pp. 655–656. 
  2. ^ a b Doctor, Vikram (). „Coffee Song: A rethink on Coffee”. The Economic Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ New York State Library (). Catalogue of the New York State Library. C. Van Benthuysen. p. 980. 
  4. ^ a b c d Clark, Taylor (). Starbucked: A Double Tall Tale of Caffeine, Commerce, and Culture. Little, Brown. ISBN 0316026174. 
  5. ^ Debry, Gérard (). Coffee and Health. John Libbey Eurotext. p. 32. ISBN 2742000372. 
  6. ^ a b c Thurber, Francis Beatty (). Coffee, from Plantation to Cup (edition 6). American Grocer Publishing Association. p. 40. 
  7. ^ Savage, F Walter (). French exercises, based on the Memory work of the French grammar. p. 119. 
  8. ^ Louisiana. Dept. of Agriculture, Good Roads Institute (). Report, Volume 9. Louisiana. Dept. of Agriculture, Good Roads Institute, Shreveport, La. pp. 72–73. 
  9. ^ a b DK (). Coffee Obsession. Penguin. p. 185. ISBN 1465434763. 
  10. ^ a b Bousfield, Jonathan; Humphreys, Rob (). Austria. Rough Guides. p. 46. ISBN 185828709X.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |autor2= și |nume2= (ajutor)
  11. ^ a b c d Bedbury, Scott (). A New Brand World. Penguin. pp. 72–73. ISBN 0142001902. 
  12. ^ a b „Failed Starbucks drinks and products”. Fox News. . Accesat în . 

Lectură suplimentară

modificare