Medusa
Acest articol este scris parțial sau integral în limba engleză. Puteți contribui la Wikipedia prin traducerea lui sau chiar și a altora care v-ar putea interesa. |
Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice. Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. Ștergeți eticheta după adăugarea diacriticelor. |
Medusa | |
![]() | |
Urmași | Chrysaor Pegas ![]() |
---|---|
Tată | Phorcys ![]() |
Mamă | Ceto ![]() |
Bunic | Pontus ![]() Pontus ![]() |
Bunică | Geea ![]() Geea ![]() |
Frați | Stheno Euryale ![]() |
Modifică date / text ![]() |
În mitologia greacă Medusa (Μέδουσα "gardian", "protectoare")[1] a fost o ființă mitologică, descrisă ca fiind o femeie hidoasă, care are șerpi în loc de păr. Totodată, aspectul ei monstruos este însoțit de o abilitate de a pietrifica pe oricine o privește direct în ochi. Majoritatea surselor o descriu ca fiind fiica lui Phorcys și Ceto,[2] cu toate că autorul Hyginus (Fabulae Preface) consideră că Medusa este fiica lui Gorgon și Ceto[3].
Medusa a fost ucisă de eroul Perseus cu ajutorul Atenei și al lui Hermes. A ucis-o tăindu-i capul, iar abilitățile de pietrificare s-au conservat[4] până în momentul când a fost înmânat Atenei, care l-a întipărit pe egida ei, purtată drept platoșă. Din corpul neînsuflețit al Medusei au răsărit gigantul Chrysaor și calul înaripat Pegas, rezultați în urma unirii sale cu Poseidon[5].
În Antichitatea clasică, imaginea Medusei a fost folosită ca și dispozitiv apotropaic sau de înlăturare a spiritelor rele, cunoscut sub numele de Gorgoneion.
Medusa în mitologia clasicăModificare
Cele trei gorgone — Medusa, Stheno și Euryale— erau fiicele zeităților marine Phorcys (sau "Phorkys") și ale surorii sale, Ceto (sau "Keto"), monștri htonici. Genealogia lor este împărțită cu cea a Graielor, după cum prezinta Eschil în Prometeu înlănțuit:
Lângă ele, cele trei surori, înaripatele Gorgone
Cu șerpi în loc de par - disprețuind muritorul—
Unele referințe clasice consideră Gorgonele ca fiind un trio; Jane Ellen Harrison consideră că triplarea Medusei în formula celor 3 surori este o parte secundară a mitului:
„Formula triplă nu este primitivă, este abia o modalitate de generalizare... care face din fiecare zeiță o treime, care ne-a adus Horele, Charitele, Semnai, alături de alte grupuri de trio-uri. Este imediat evident faptul că Gorgonele nu sunt cu adevărat 3, ci doar 1+2. Celelalte 2 surori cruțate sunt simple anexe, datorită obiceiului; Gorgona reală este Medusa.[6]”
În cea de-a unsprezecea Odisee, Homer nu o indică în mod specific pe Gorgona Medusa:
„"Ere that might be, the ghosts thronged round in myriads manifold,Weird was the magic din they made, a pale green fear gat hold
From Hades should send up an awful monster's grisly head.[7]”
Of me, lest, for my daring, Persephone the dread
În timp ce meșteșugarii antici greci o reprezentau pe Medusa și surorile sale ca fiind sub o formă monstruoasă, sculptorii și lucrătorii în ceramică din secolul V începuseră să o prezinte ca fiind frumoasă și înspăimântătoare totodată. Într-o odă scrisă în 490 î.Hr, Pindar o descria ca fiind "Medusa cu obraji albi".[8]
Într-o versiune târzie a mitului Medusei, relatată de către poetul roman Ovidiu (Metamorfoze 4.770), Medusa era inițial o tânără fecioară foarte frumoasă, "aspirația multor pețitori", însă pentru că Poseidon a violat-o în templul Atenei, zeița a fost atât de furioasă, încât a transformmat-o pe tânără într-un monstru cu șerpi în loc de păr și a făcut în așa fel încât chipul ei să pietrifice pe oricine o privește.[9] În relatarea lui Ovidiu, Perseu afirmă că pedeapsa aplicată Medusei de către Minerva (Atena) este justificată.
Majoritatea versiunilor mitului prezintă decapitarea Medusei de către eroul Perseu, trimis de către regele Polidect din Serif deoarece Polidect voia să se căsătorească cu mama sa. Zeii știau de încercarea eroului și l-au ajutat pe Perseu. Va primi un scup lucios din partea Atenei, sandale aurii înaripate din partea lui Hermes, o sabie făurită de Hefaistos și casca invizibilă a lui Hades. Medusa era singura Gorgonă muritoare, astfel încât Perseu a putut să o ucidă în timp ce o privea în reflexia scutului. În acel timp, Medusa era însărcinată cu Poseidon în urma violului, iar când Perseu i-a retezat capul, Pegasus (cal înaripat) și Chrysaor, un gigant cu sabie aurie, au țâșnit din corpul ei.
Conform lui Ovidiu, in Africa nord-vestică, Perseu a trecut peste titanul Atlas care susținea bolta cerească și l-a transformat în piatră când acesta a încercat să îl atace.[10] În aceeași manieră, coralul din Marea Roșie s-ar fi format în urma contactului sângelui Medusei cu algele marine atunci când Perseu a așezat capul pe mal în timpul unei scurte șederi în Etiopia, unde a salvat-o pe viitoarea sa soție, prințesa Andromeda. Totodată, viperele veninoase ale Saharei și scorpionii, în Argonautica 4.1515, Metamorfozele lui Ovidiu, 4.770 și Pharsalia lui Lucan, 9.820, sunt considerați a fi născuți din picături din sângele Gorgonei. Acesta a dat naștere de asemenea și Amfisbenei (creatură asemănătoare cu un dragon, care are un șarpe în loc de coadă).
Perseus zboară apoi la Serif, unde mama lui era forțată să se căsătorească cu regele. Regele Polidect va fi pietrificat de către privirea Medusei, iar apoi Perseu va înmâna capul Gorgonei Atenei, care o va plasa pe scutul ei, Egida.[11]
Jane Ellen Harrison afirmă că "potența ei începe să se manifeste abia când capul ei este tăiat, iar acea potență e prezentă în cap; într-un cuvânt, ea este o mască întrupată ulterior...baza Gorgoneionului este un obiect de cult, o mască de ritual înțeleasă greșit"[6].
Traducerea lui Harrison afirmă "Gorgona era făurită din teroare, nu teroarea din Gorgonă."[6]
Interpretare modernăModificare
IstoricModificare
O parte din savanții clasici au interpretat mitul Medusei ca fiind unul cvasi-istoric, sau o memorie "sublimata"a unei invazii. O mare parte din miturile Greciei este istorie politico-religioasa. Belerefon il stapaneste pe Pegasus si ucide Himera. Perseu, intr-o varianta similara, o decapiteaza pe mama lui Pegasus, Gorgona Medusa; in aceeasi maniera, Marduk, erou babilonean, ucide monstrul feminin Tiamat, zeita Sigiliului. Numele lui Perseu ar trebui sa exprime "distrugerea"; cu toate ca profesorul Kerenyi sugerase ca Perseu ar fi o figura arhetipala a Mortii, acesta ar fi reprezentat elenii care invadasera Grecia si Asia Mica la inceputul mileniului II inainte de Hr, provocand astfel puterea zeitei-treimii. Pegasus a fost considerat sacru datorita urmelor de copite lasate in urma ceremoniilor de invocare a ploii si instaurarii regilor sacri; aripile sale erau simbol al unei naturi celestre, in detrimentul simbolului vitezei.
Jane Harrison accentuase (Prolegomena to the Study of Greek Religion) ca insasi Medusa era o zeita, ascunzandu-si chipul in spatele unei masti profilactice de Gorgona: un chip ingrozitor menit sa inlature orice profan care dorea sa aiba acces la Misterele ei. Perseu o decapiteaza: asta insemnand ca elenii coplesesc altarele sfinte ale zeitei, le priveaza pe preotese de mastile lor de Gorgone si le captureaza caii sacri - reprezentare timpurie a unui cap de Gorgona si corpul unui armasar a fost gasita in Boetia. Belerefon, dublura lui Perseu, ucide Himera Liciana: elenii anuleaza calendarul Medusan, si il inlocuiesc cu un altul.[12][13]
Este posibil ca in cel de-al treilea secol inainte de Hristos s-a produs o ruptura istorica, asemanata cu o trauma sociologica, in cadrul acestui mit, in mare parte asemanat cu termenul freudian latent de nevroza[14] .
PsihanalizăModificare
Lucrarea lui Sigmund Freud, Das Medusenhaupt (Capul Medusei) a fost publicată postum în anul 1940, fiind lucrarea care semnifică cadrul pentru contribuția sa fundamentală privind critica acestui monstru. În viziunea freudiană, Medusa este considerată a fi o amuletă care asociază actul castrării - identificată in mintea copilului cu descoperirea sexualității materne - si refularea ei."[15] Psihanaliștii continuă criticismul arhetipal până în prezent: Beth Seelig a analizat pedeapsa Medusei din perspectiva violului săvârșit în templul Atenei decât din perspectiva actului sexual consensual in locul indicat, ca și urmare a unor conflicte nerezolvate cu tatăl ei, Zeus.[16]
FeminismModificare
In secolul XX, mișcarea feministă a reintrodus imaginea Medusei in literatură și cultura modernă, prezență observată și în utilizarea Medusei ca li logo al companiei de modă Versace.[17][18][19][20] Chiar și numele de "Medusa" este deseori folosit într-o manieră care nu face o legătură directă cu personajul, ci mai degrabă cu abilitîțile sale de pietrificare sau cu conotații negative; în ciuda originii sale ca frumusețe, numele a ajuns în limbaj comun să denote monstruozitatea."[21] Cartea Female Rage: Unlocking Its Secrets, Claiming Its Power scrisă de către Mary Valentis și Anne Devane specifică "Atunci când întrebăm femeile cum percep ele furia, mereu este amintită Medusa, monstrul mitologic cu șerpi în loc de păr... De-a lungul interviurilor, ni s-a spus că Medusa este 'cea mai înspăimântătoare femeie din lume' ... [deși] nici una dintre femeile intervievate nu puteau să-și amintească detalii despre mit."[22]
Chipul Medusei a fost de atunci adoptat de către multe femei ca și simbol al furiei feminine, una din primele publicații de a exprima această idee a fost un jurnal feminist intitulat Women: A Journal of Liberation in primul lor număr, volumul 6 pentru 1978. Coperta figura imaginea gorgonei Medusa de catre Froggi Lupton, iar editorii copertei interioare au explicat "poate fi o hartă menită să ne ghideze prin teroarea proprie, în interiorul mâniei noastre spre sursa puterii noastre ca femei."[22]
In numărul 3, toamna 1986 pentru revista Woman of Power, un articol numit Gorgons: A Face for Contemporary Women's Rage, a fost publicat. Scris de către Emily Erwin Culpepper, a scris că "Chipul amazonian al gorgonei este furia feminină personificată. Imaginea gorgonei/Medusei a fost rapid adoptată de către un număr mare de feminiști care au recunoscut-o ca și o reprezentare a propriei furii."[22] Griselda Pollock analizase pasajul prin prisma filosofiei Adrianei Cavarero și Bracha Ettinger si teoriei matriciale.[23]
NihilismModificare
Medusa apare ca si notiune reprezentativa a determinismului științific și nihilismului, în special în contrast cu idealismul romantic.[24][25] În această interpretare a Medusei, încercările de evitare a privirii sale reprezintă evitarea realității deprimante a faptului că Universul este lipsit de sens. Jack London utilizează motivul Medusei în acest sens în romanul său The Mutiny of the Elsinore:[26] .
„Nu pot să nu-mi aminted de o remarcă a lui De Casseres. It was over the wine in Mouquin's. Said he: "The profoundest instinct in man is to war against the truth; that is, against the Real. He shuns facts from his infancy. His life is a perpetual evasion. Miracle, chimera and to-morrow keep him alive. He lives on fiction and myth. It is the Lie that makes him free. Animals alone are given the privilege of lifting the veil of Isis; men dare not. The animal, awake, has no fictional escape from the Real because he has no imagination. Man, awake, is compelled to seek a perpetual escape into Hope, Belief, Fable, Art, God, Socialism, Immortality, Alcohol, Love. From Medusa-Truth he makes an appeal to Maya-Lie." ”—Jack London, The Mutiny of the Elsinore
Medusa în artăModificare
From ancient times, the Medusa was immortalized in numerous works of art, including:
- Medusa on the breastplate of Alexander the Great, as depicted in the Alexander Mosaic from Pompeii's House of the Faun (c. 200 BC)
- Medusa column bases of Basilica Cistern in Constantinople.
- The "Rondanini Medusa", a Roman copy of the Gorgoneion on the aegis of Athena; later used as a model for the Gorgon's head in Antonio Canova's marble Perseus with the Head of Medusa (1798–1801)
- Medusa (oil on canvas) by Leonardo da Vinci
- Perseus with the Head of Medusa (bronze sculpture) by Benvenuto Cellini (1554)
- Perseus and Medusa - bronze statue by Hubert Gerhard c.(1590)
- Medusa (oil on canvas) by Caravaggio (1597)
- Head of Medusa, by Peter Paul Rubens (1618)
- Medusa (marble bust) by Gianlorenzo Bernini (1630s)
- Medusa is played by a countertenor in Jean-Baptiste Lully and Philippe Quinault's opera, Persée (1682). She sings the aria "J'ay perdu la beauté qui me rendit si vaine."
- Perseus Turning Phineus and his Followers to Stone (oil on canvas) by Luca Giordano (early 1680s).
- Perseus with the Head of Medusa (marble sculpture) by Antonio Canova (1801)
- Medusa (1854), marble sculpture by Harriet Hosmer, collection of the Detroit Institute of Art
- Medusa (oil on canvas) by Arnold Böcklin (c. 1878)
- Perseus (bronze sculpture) by Salvador Dalí
Medusa remained a common theme in art in the nineteenth century, when her myth was retold in Thomas Bulfinch's Mythology. Edward Burne-Jones' Perseus Cycle of paintings and a drawing by Aubrey Beardsley gave way to the twentieth century works of Paul Klee, John Singer Sargent, Pablo Picasso, Pierre et Gilles, and Auguste Rodin's bronze sculpture The Gates of Hell.[27]
HeraldicăModificare
The head of Medusa is featured on some regional symbols. One example is that of the flag and emblem of Sicily, together with the three legged trinacria. The inclusion of Medusa in the center implies the protection of the goddess Athena, who wore the Gorgon's likeness on her aegis, as said above. Another example is the coat of arms of Dohalice village in the Czech Republic.
Municipal coat of arms of Dohalice village, Hradec Králové District, Czech Republic
Ceremonial French military uniform belt of World War I
Medusa în cultura popularăModificare
Reprezentarea monstruoasă a Medusei face ca personajul să fie recunoscut instantaneu în cultura populară. Medusa a fost prezentată în câteva lucrări ficționale, inclusiv jocuri video, filme, desene și cărți.
Simbolul designerului Gianni Versace este reprezentat prin ilustrarea capului Medusei, fiind ales datorită simbolului ei de frumusețe, artă și filosofie.[28]
Vezi șiModificare
NoteModificare
- ^ Este posibil să fie participiul prezent-feminin al lui medein, "a proteja, a conduce" (American Heritage Dictionary; compară Medon, Medea, Diomedes, etc.). Totodată, poate avea aceeași provenienșp, fiind format din participiul verbului respectiv. OED 2001 revision, s.v.; medein in LSJ.
- ^ Teogonia lui Hesiod, 270, și Pseudo-Apollodorus Bibliotheke, 1.10.
- ^ "From Gorgon and Ceto, Sthenno, Eurylae, Medusa".
- ^ Bullfinch, Thomas. „Bulfinch Mythology – Age of Fable – Stories of Gods & Heroes”. Accesat în .
...and turning his face away, he held up the Gorgon’s head. Atlas, with all his bulk, was changed into stone.
- ^ Mythology 101: From Gods and Goddesses to Monsters and Mortals, Your Guide ..., de Kathleen Sears, pagina 193
- ^ a b c Harrison, p. 187.
- ^ Myths of Greece and Rome De Jane Ellen Harrison, Cuprins
- ^ (Pythian Ode 12). Noted by Marjorie J. Milne in discussing a red-figured vase in the style of Polygnotos, ca. 450–30 BC, in the Metropolitan Museum of Art; Milne noted that "It is one of the earliest illustrations of the story to show the Gorgon not as a hideous monster but as a beautiful woman. Art in this respect lagged behind poetry." (Marjorie J. Milne, "Perseus and Medusa on an Attic Vase" The Metropolitan Museum of Art Bulletin New Series, 4.5 (January 1946, pp. 126–130) 126.p.)
- ^ Philip Freeman. Oh My Gods: A Modern Retelling of Greek and Roman Myths. p. 30.
- ^ Roger Lancelyn Green suggests in his Tales of the Greek Heroes written for children that Athena used the aegis against Atlas.
- ^ Smith, "Perseus".
- ^ Graves, Robert (). The Greek Myths. Penguin Books. pp. 17, 244. ISBN 0241952743.
- ^ Ellen Harrison, Jane () [1908]. Prolegomena: To The Study Of Greek Religion. Princeton, New Jersey: Princeton University Press. pp. 187–188. ISBN 0691015147.
- ^ Campbell, Joseph (). The Masks of God, Vol. 3: Occidental Mythology. Penguin Books. pp. 152–153. ISBN 978-0140194418.
- ^ Das Medusenhaupt (Medusa's Head). First published posthumously. Int. Z. Psychoanal. Imago, 25 (1940), 105; reprinted Ges. W., 17,47. The manuscript is dated 14 mai 1922, and appears to be a sketch for a more extensive work. Translation, reprinted from Int. J. Psychoanal.,22 (1941), 69; by James Strachey.
- ^ Seelig, B.J. (2002). "The Rape of Medusa in the Temple of Athena: Aspects of Triangulation". International Journal of Psycho-Analysis, 83:895–911.
- ^ Versace Medusa Head Logo
- ^ Pratt, A. (1994). Archetypal empowerment in poetry: Medusa, Aphrodite, Artemis, and bears : a gender comparison. Bloomington: Indiana University Press. ISBN 0-253-20865-3
- ^ Stephenson, A. G. (1997). "Endless the Medusa: a feminist reading of Medusan imagery and the myth of the hero in Eudora Welty's novels."
- ^ Garber, p. 7.
- ^ Garber, p. 1.
- ^ a b c Wilk, pp. 217–218.
- ^ Griselda Pollock, "From Horrorism to Compassion" in G. Pollock (ed.) Visual Politics of Psychoanalysis, London: I.B.Tauris, 2013. ISBN 978-1-78076-316-3
- ^ „Medusa in Myth and Literary History”. Accesat în .
- ^ Petersen, Per Serritslev. "Jack London's Medusa of Truth." Philosophy and Literature 26.1 (2002). pp. 43–56.
- ^ London, p. 121.
- ^ Wilk, p. 200.
- ^ [1]
BibliografieModificare
Bibliografie primarăModificare
- Servius, In Aeneida vi.289
- Lucan, Bellum civile ix.624–684
- Ovid, Metamorphoses iv.774–785, 790–801
Surse secundareModificare
- Garber, Marjorie, Vickers, Nancy, The Medusa Reader, Routledge; 1 edition (26 februarie 2003), ISBN 978-0-415-90099-7.
- Harrison, Jane Ellen (1903) 3rd ed. 1922. Prolegomena to the Study of Greek Religion,: "The Ker as Gorgon"
- London, Jack (). The Mutiny of the Elsinore. ISBN 0-935180-40-0.
- Smith, William; Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, London (1873). "Perseus"
- Wilk, Stephen R. (2007). Medusa: Solving the Mystery of the Gorgon. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-534131-7
- Walker, Barbara G. (1996). The Women's Encyclopedia of Myths & Secrets. New Jersey: Castle Books. ISBN 0-7858-0720-9 .
Legături externeModificare
- Dicționar mitologic Arhivat în , la Wayback Machine.
- Ancient coins depicting Medusa
- "Medusa in Myth and Literary History" – English.uiuc.edu
- On the Medusa of Leonardo Da Vinci in the Florentine Gallery, by Percy Bysshe Shelley
- Theoi Project, Medousa & the Gorgones References to Medusa and her sisters in classical literature and art