Deschide meniul principal
Mihnea al II-lea Turcitul
Domnul Țării Românești
068 - Mihnea Turcitul.jpg
Mihnea Turcitul în Biserica Domnească din Târgoviște
Date personale
Născutiulie 1564
Beyoğlu, Turcia Modificați la Wikidata
Decedatoctombrie 1601
Istanbul, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru al II-lea Mircea
Ecaterina Salvaresso Modificați la Wikidata
Căsătorit cuNeaga, fiica lui Vlaicu, jupân de Cislău
CopiiRadu Mihnea Modificați la Wikidata
Cetățenie Țara Românească[*][[Țara Românească (stat (fost principat) și regiune istorică pe teritoriul României)|​]] Modificați la Wikidata
ReligieIslam Modificați la Wikidata
Ocupațieconducător[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Domnie
Domniemai 1574 - sep. 1577
apr. 1585 - mai 1591
PredecesorAlexandru al II-lea Mircea
Petru Cercel
SuccesorPetru Cercel
Ștefan Surdul
Mihnea Turcitul (dreapta) și mama sa (stânga)
Stema

Mihnea al II-lea Turcitul (n. iulie 1564, Beyoğlu, Turcia – d. octombrie 1601, Istanbul, Imperiul Otoman) a fost domnul al Țării Românești între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la Islam.

Cuprins

BiografieModificare

Mihnea al II-lea a fost singurul fiu al lui Alexandru al II-lea Mircea și al Ecaterinei Salvaresso. A urcat pe tron în urma unor evenimente caracteristice decăderii puterii domnului și obiceiurilor locale, sub presiunea Imperiului Otoman (suzeranul Țării Românești): Mihnea a concurat cu un pretendent străin, doctorul lombard Rosso, care susținea că este descendentul unui domn valah. Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfășurat sub tutela mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso, și s-a încheiat cu mazilirea lui de către sultanul Murad al III-lea (în iunie 1583), în favoarea domnului Petru Cercel. Ca urmare, a fost nevoit să plece în exil la Tripoli, sub custodia autorităților otomane.

În timpul lui Mihnea Turcitul a fost introdus în Țara Românească mucarerul.[1]

NoteModificare

  1. ^ Giurescu, Constantin C. (), Istoria românilor. III, Partea a doua, Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocei fanariote (1601-1821), București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, pp. 462–463 

BibliografieModificare

Vezi șiModificare