Mihnea Turcitul

Mihnea al II-lea Turcitul (n. iulie 1564, Beyoğlu, Imperiul Otoman, Turcia – d. octombrie 1601, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost domnul al Țării Românești între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la Islam.

Date personale
Mihnea al II-lea (Mihnea Turcitul)
Domn al Țării Românești
Mihnea Turcitul în Biserica Domnească din Târgoviște
Născut	iulie 1564 Beyoğlu, Imperiul Otoman, Turcia
Decedat	octombrie 1601 Constantinopol, Imperiul Otoman
Părinți	Alexandru al II-lea Mircea Ecaterina Salvaresso
Căsătorit cu	Neaga, fiica lui Vlaicu, jupân de Cislău
Copii	Radu Mihnea
Religie	islam
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Dinastia Drăculeștilor
Domn al Țării Românești (1x)
Domnie	11 septembrie 1577 – iulie 1583
Predecesor	Alexandru al II-lea Mircea
Succesor	Petru Cercel
Domn al Țării Românești (2x)
Domnie	6 aprilie 1585 – 19 mai 1591
Predecesor	Petru Cercel
Succesor	Ștefan Surdul
Modifică date / text

Biografie

Mihnea al II-lea a fost singurul fiu al lui Alexandru al II-lea Mircea și al Ecaterinei Salvaresso. A urcat pe tron în urma unor evenimente caracteristice decăderii puterii domnului și obiceiurilor locale, sub presiunea Imperiului Otoman (suzeranul Țării Românești): Mihnea a concurat cu un pretendent străin, doctorul lombard Rosso, care susținea că este descendentul unui domn valah. Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfășurat sub tutela mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso, și s-a încheiat cu mazilirea lui de către sultanul Murad al III-lea (în iunie 1583), în favoarea domnului Petru Cercel. Ca urmare, a fost nevoit să plece în exil la Tripoli, sub custodia autorităților otomane.

În timpul lui Mihnea Turcitul a fost introdus în Țara Românească mucarerul.^[1]

Imagini

Mihnea Turcitul (dreapta) și mama sa (stânga)
Stema

Note

^ Giurescu, Constantin C. (1946), Istoria românilor. III, Partea a doua, Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocei fanariote (1601-1821), București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, pp. 462–463

Bibliografie

Constantin Cantacuzino: Letopisețul Cantacuzinesc
Ștefan Ștefănescu: Istoria medie a României, București, Vol. I, 1991
A. D. Xenopol: Istoria romînilor din Dacia Traiană, Vol. V, cap. 3, Iași, 1896
Ileana Cazan, Eugen Denize: Marile puteri și spațiul românesc în secolele XV-XVI Arhivat în 2 decembrie 2012, la Wayback Machine., Editura Universității din București, 2001

Legături externe

(redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
(redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [1]
Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [2]
Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [3]

Vezi și

Predecesor: Alexandru al II-lea Mircea	Domnul Țării Românești 1577 – 1583	Succesor: Petru Cercel
Predecesor: Petru Cercel	Domnul Țării Românești 1585 – 1591	Succesor: Ștefan Surdul

[1] Giurescu, Constantin C. (1946), Istoria românilor. III, Partea a doua, Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocei fanariote (1601-1821), București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, pp. 462–463

[1]