Deschide meniul principal

Modurile ritmice reprezintă modele de ordine temporală care au fost deduse în sec. XIII în repertoriul Școlii de la Notre Dame (1150-1240).

DescriereModificare

Un mod ritmic este format din grupuri ritmice repetate pe întreg discursul muzical.[1]

Unitățile ritmice au fost notate sub forma de ligaturi (o combinație de mai multe neume). Acestea au reprezentat primul caz de reprezentare neambiguă a duratei într-o compozitie.

Nota L (longa recta) are două unitați temporale (tempus), nota B (brevis recta) are doar una. Regulile de compozitie modifică duratele unor note astfel ca numărul total de timpi al modului să fie un multiplu de 3. De exemplu, în al treilea mod prima nota primeste un punct, care semnifică cresterea duratei de la doi la trei timpi. Astfel, acest mod are o durată totală de 6 timpi, nu 5.

Grup Durata Transcriere in note Unitatea metrică
poetică similară
1 L B     troheu
2 B L     iamb
3 L B B  .     dactil
4 B B L      . anapest
5 L L  .  . spondeu
6 B B B       tribrah

Din aceasta cauză, nu toate posibilitătile au fost realizate: de exemplu un grup       (4 timpi) nu a fost utilizat.

Frazele muzicale (ordines) sunt separate de pauze egale cu durata ultimei note, de exemplu      |          .

Modurile ritmice au fost înlocuite de notația masurată, care a evoluat la rândul ei in notația contemporană, reprezentată de metru.

  1. ^ V. Giuleanu „Teoria muzicii, solfegiu, dicteu muzical”, p. 17.

BibliografieModificare

  • The new Grove Dictionary of music and musicians, Macmillan Publishers Ltd. 2001.
  • The Harvard Dictionary of Music, Harvard University Press, editia a 4-a, 2003.