Morbillivirus
Morbillivirus este un gen de virusuri ARN care aparține familiei Paramyxoviridae. Specia tip - virusul rujeolos. Învelișul viral conține hemaglutinină, dar nu și neuraminidază. Denumirea "morbillivirus" provine din latină morbillus, diminutiv de la morbus = boală + virus = venin, otravă. Acești virusuri, care au o dimensiune de 120-150 nm, se reproduc în citoplasmă și nucleul celulelor pe care le infectează și produc corpusculi de incluziune intranucleari și citoplasmatici. Au o nucleocapsidă helicală de aproximativ 18 nm în diametru, cu pasul helixului de 5–6 nm. Toate speciile conțin un antigen comun, dar sunt ușor de distins. Acest gen include câteva virusuri animale (virusul jigodiei canine, virusul jigodiei feline, virusul jigodiei delfinilor, virusul jigodiei focilor, virusul pestei rumegătoarelor mici, virusul pestei bovine ), dar singura specie patogenă pentru om este virusul rujeolos.[6][7][8]
Specii
modificareGenul include 7 specii[9]
Denumirea latină a speciei | Denumirea română (în paranteză abrevierea) |
---|---|
Morbillivirus canis | Virusul jigodiei canine (VJC) |
Morbillivirus caprinae | Virusul pestei rumegătoarelor mici (VPRM) |
Morbillivirus ceti | Virusul jigodiei delfinilor (VJD) |
Morbillivirus felis | Virusul jigodiei feline (VJF) |
Morbillivirus hominis | Virusul rujeolos (VR) |
Morbillivirus pecoris | Virusul pestei bovine (VPC) |
Morbillivirus phocae | Virusul jigodiei focilor (VJF) |
Note
modificare- ^ ICTV Master Species List 2013 v2
- ^ ICTV Master Species List 2009
- ^ ICTV Master Species List 2022.v1[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ ICTV Master Species List 2012
- ^ ICTV Master Species List 2005
- ^ Elvira Sînziana Ciufescu. Virusologie medicală. Editura Medicală Națională. 2003
- ^ G. Zarnea, O.V. Popescu. Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară. Editura Academiei Române, București, 2011
- ^ Valeriu Rusu. Dicționar medical. Editura Medicală. 2010
- ^ Genus: Morbillivirus. International Committee on Taxonomy of Viruses: ICTV