Muzeul evreiesc din Berlin
| Muzeul evreiesc din Berlin | |
.jpg) | |
| Înființat | [1][2][3]  |
|---|---|
| Locația | Lindenstraße 9-14 |
| Director | Hetty Berg[*][4] |
| Prezență online | |
| site web oficial pagină Facebook cont Twitter canal YouTube | |
Modifică date / text  | |
Muzeul evreiesc din Berlin (în germană Jüdisches Museum Berlin) prezintă informații despre istoria evreilor germani cu perioade de înflorire și de crize în relațiile dintre evrei și germani. Muzeul deține documente care au o vechime de până la 2000 de ani. Printre altele, în muzeu se află o arhivă bogată, Rafael Roth Learning Center și un centru de cercetare.
Clădirea muzeului este o construcție modernă, cu o formă neregulată, aflată în centrul Berlinului, pe strada Linden (Teilor) în sectorul Kreuzberg. Clădirea muzeului a fost proiectată de arhitectul american Daniel Libeskind, forma clădirii căutând să simbolizeze steaua lui David frântă. Directorul muzeului este în prezent W. Michael Blumenthal. Muzeul a avut cca. 734.000 de vizitatori de la deschiderea sa din anul 2001 până în anul 2007, fiind unul dintre cele mai vizitate muzee din Berlin.
Note modificare
- ^ https://www.jmberlin.de/en/about-us, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.jmberlin.de/en/history-our-museum Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ ROR release v1.19[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Hetty Berg steht für ein offenes Haus (în germană), Deutschlandfunk Kultur[*],
Legături externe modificare
Materiale media legate de Muzeul evreiesc din Berlin la Wikimedia Commons
- Site web oficial
- Situl lui Daniel Libeskind despre muzeu Arhivat în , la Wayback Machine. și despre Curtea de sticlă Arhivat în , la Wayback Machine.
- Galerie foto- Muzeul evreiesc din Berlin
- Leo Baeck Institute, NY Arhivat în , la Wayback Machine.
- Der Glashof Arhivat în , la Wayback Machine. Documentele de construcție a Centrului de Informare a Oțelului
- Was wir vergessen wollten. Das Jüdische Museum öffnet die deutsche Geschichte. („Ce am vrut să uităm”) în: Die Zeit, 37/2001, pagina 1