Myriam Marbé

muziciană română
Myriam Marbé
Date personale
Născută[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România[5] Modificați la Wikidata
Decedată (66 de ani)[1][3][4] Modificați la Wikidata
București, România[6] Modificați la Wikidata
CopiiNausicaa Marbe[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitoare
regizoare de film
muzicolog[*]
pianistă
critic muzical[*]
profesoară de muzică[*]
film journalist[*][[film journalist |​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București  Modificați la Wikidata
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata

Myriam Marbé (n. 9 aprilie 1931, București – d. 25 decembrie 1997, București) a fost o compozitoare și pianistă română, considerată una dintre cele mai valoroase compozitoare internaționale de muzică contemporană[7]. A predat compoziția și contrapunctul la clasa de compoziție de la Universitatea Națională de Muzică din București. Ca muzicolog, a publicat numeroase articole în publicații de specialitate.

Primele experiențe muzicale ale compozitoarei se leagă de spațiul casei părintești. Astfel, impulsul cultural și-a făcut încă din primii ani simțită prezența dat fiind faptul că mama, Angela Marbé, era o remarcabilă pianistă și totodată o profesoară de pian de excepție, în timp ce tatăl, savantul Max Marbé, era medic cercetător la Institutul Cantacuzino. Acestor aspecte li se alătură un alt element esențial, reprezentat de faptul că locuința familiei Marbé era situată într-o anexă din parcul Institutului, spațiu ce a favorizat adoptarea unei ținute științifice față de artă, prin prezența unor savanți și a unor artiști notabili în ambianța familiei Marbé. Printre aceștia, important de menționat sunt pictorul Dumitru Ghiață, istoricul și totodată criticul de artă George Oprescu, alături de alte personalități ale vremii ce au conturat un context oportun dezvoltării intelectuale a viitoarei artiste și au stimulat o atmosferă intelectuală de calitate.

Rememorând una dintre perioadele dragi ale copilăriei sale, Myriam Marbé descrie cadrul familial în câteva cuvinte: „La noi acasă se făcea muzică de cameră, iar, uneori, pe înserat, mama cânta la pian Dichterliebe de Schumann, în timp ce tata urmărea și murmura versurile lui Heine...”[2]

Printre numeroasele premii obținute de către compozitoare de-a lungul acestor ani, menționăm atât Premiul II (1966), cât și Premiul I (1976) în cadrul Concursului Internațional de compoziție al Asociației GEDOK-Mannheim, alături de Premiul U.C.M.R. (în anii 1971, 1974, 1980, 1982), Premiul „Bernier” al Académie des Beaux-Arts din Paris (1972) și premiul Academiei Române (1977).

În ceea ce privește orientările sale politice, un aspect esențial de menționat în contextul de față este acela că artista se încadrează în categoria compozitorilor care au refuzat să adere la Partidul Comunist. În astfel de condiții, deși numărându-se printre cei mai importanți compozitori ai vremii sale, expunerea lui Myriam Marbé în peisajul muzical a fost în mod evident limitată. Din fericire, însă, între anii 1968 și 1972, compozitoarei i-a fost permis să participe la cursurile de vară de la Darmstadt[1], un loc emblematic pentru avangarda muzicii europene din cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

Așa cum apare descrisă și din perspectivă internațională, Myriam Marbé se situează în elita avangardei românești a secolului XX, compozitoarea lăsându-și în mod categoric amprenta asupra vieții muzicale a anilor ’60-’80[1].

Despre creația artistei, compozitorul și etnomuzicologul Corneliu Dan Georgescu afirmă că ar putea fi încadrată în tendința liric-contemplativă[2] a creației românești, lucrările sale integrând semnificații metamuzicale. Totodată, unul dintre elemetele distinctive ale stilului său componistic aduce în atenție tonul reflexiv, meditațiile în plan sonor ale compozitoarei, asupra unor teme de o mare gravitate, precum viața sau moartea.

Deși a oscilat în primii ani de studiu între muzică și medicină, dat fiind atât contextul familial, cât și datoria morală față de tatăl ei, în a asigura o continuitate cercetărilor sale, în urma aprobării acestuia, Myriam Marbé a reușit să își îndrepte atenția doar asupra a ceea ce simțea cu adevărat să facă: să compună. În aceste condiții, tânăra a fost înscrisă la Conservator încă din perioada studiilor liceale, adică în perioada anilor ’44, ’45, după război, fiind remarcată la scurt timp de Mihail Jora, directorul instituției[3].

Un nume esențial de menționat în ceea ce privește formarea sa muzicală este Florica Musicescu, Myriam Marbé afirmând despre aceasta că a fost unul dintre profesorii față de care a avut un respect și o apreciere deosebită. Deși fiind considerată o figură de o exigență extraordinară, Florica Musicescu i-a fost îndrumător și sprijin în realizarea primelor compoziții (lucrări didactice pentru pian ce puneau probleme de poliritmie)[4]. Dânsei i se alătură și alte nume de excepție, precum Muza Ghermani-Ciomac și Silvia Căpățână.

O etapă esențială în formarea artistei Myriam Marbé a constituit-o, astfel, perioada studiilor la Conservatorul de Muzică din București, unde a beneficiat, între anii 1944 și 1954, de îndrumarea lui Mihail Jora (o personalitate a muzicii românești care nu s-a pliat pe tiparele rigide ale ideologiei regimului comunist), a lui Leon Klepper și apoi a lui Mihail Andricu. Acesta din urmă este recunoscut pentru rolul decisiv pe care l-a jucat în modelarea unei întregi generații de compozitori, definită astăzi drept ”generația de aur”, Myriam Marbé făcând parte din acest grup select. Despre el, compozitoarea a afirmat că „Dânsul ne mijlocea, de fapt, un contact cu muzica modernă, dar și cu ceea ce a creat deschiderea noastră către muzica modernă. Avea, după cum se știe, o discotecă impresionantă și la el puteam asculta, de pildă, opera completă a lui Webern”[5].

Printre mentorii pe care artista îi consideră a fi avut o influență directă asupra profilului său componistic se numără însă și maestrul George Breazul, primul contact cu acesta realizându-se pe când artista avea doar 14 ani, în cadrul examenului de admitere[6]. De asemenea, menționate printre personalitățile ce au avut un impact major asupra destinului său artistic sunt Tudor Ciortea și Theodor Rogalski, cel din urmă lăsând o amprentă definitorie asupra studentei Myriam Marbé atât ca profesor de orchestrație, cât și prin viziunea sa muzicală originală și plină de culoare.

Una dintre perioadele de o importanță majoră pentru parcursul muzical al lui Myriam Marbé a fost cea marcată de lecțiile ținute de maestrul Jora în propria lui casă, dar și acasă la unii studenți sau la alți profesori. Astfel, compozitoarea își amintește că „ne întâlneam la Aurel Stroe și citeam în grup închis cartea lui Leibowitz despre tehnica lui Schönberg, și altele. La maestrul Andricu ne întâlneam fără să ne ascundem, dar tocmai aceasta a devenit un cap de acuzare împotriva lui; a fost – ca și alți intelectuali – judecat, batjocorit, izolat, a devenit persona non grata...”[7].

Activitatea pedagogică

modificare

Între anii 1954 și 1988, artista și-a desfășurat activitatea muzicală ținând cursuri de compoziție în cadrul aceleiași instituții, devenind, la rândul ei, un remarcabil formator de talente. În pleiada de discipoli ai compozitoarei Myriam Marbé se înscriu nume de rezonanță ale vieții muzicale contemporane: Violeta Dinescu, Maia Ciobanu, Mihaela Stănculescu-Vosganian și Livia Teodorescu-Ciocănea[8].

Myriam Marbé s-a implicat nu doar în formarea muzicală a discipolilor săi, ea reușind să stimuleze, în ceea ce privește educația artistică a acestora, o evoluție pe toate palierele culturale, prin încurajarea vizitării muzeelor, a parcurgerii albumelor de artă și a lecturii unor titluri de referință din literatura românească și universală[9].

De altfel, anul 1988 a marcat un moment de culme în activitatea muzicală a compozitoarei Myriam Marbé, ce s-a concretizat în acordarea unei burse de creație din partea orașului Mannheim.

Activitatea muzicologică

modificare

1. „Poezia argheziană și cântecul românesc”, în Muzica, Nr. 6/1960.

2. „Concerte – spectacole”, Dieter Zechlin, în Muzica, Nr. 12/1960.

3. „O primă audiție românească și Ruggiero Ricci”, în Muzica, Nr. 10/1960.

4. „Cvartetul de coarde nr. 2 de George Enescu”, în Muzica, Nr. 8/1961.

5. „Concerte – spectacole, Concert Liszt – Bartók”, în Muzica, Nr. 1/1962.

6. „Orchestra Radioteleviziunii”, în Muzica, Nr. 8/1962.

7. „Muzica de cameră: creații contemporane; recitaluri”, în Muzica, Nr. 2/1963.

8. „Orchestra simfonică a Radioteleviziunii”, în Muzica, Nr. 2/1965.

9. „Varietatea tematică și unitatea structurală în lucrări de cameră de Enescu”, în Muzica, Nr. 5/1965.

10. „Itinerar olandez”, în Muzica, Nr. 11/1969.

11. „Paul Badura – Skoda, Mircea Cristescu”, în Muzica, Nr. 10/1970.

12.: „Simfonia a VI-a Armonia de Wilhelm Berger”, în Muzica, Nr. 10/1970.

13. „Cvartetul nr. 5 de Zeno Vancea”, în Muzica, Nr. 3/1971.

14. „Muzică pentru orgă în interpretarea lui Joseph Gerstenengst, în Muzica, Nr. 2/1971.

15. „Violonistica enesciană de Mihai Rădulescu – recenzie, în Muzica, Nr. 8/1971.

16. „A propos du concept de specificité nationale concretisé dans l’art”, în  Muzica, Nr. 7/1978.

17. „În căutarea veșnicului Bach sau Formele muzicale ale barocului de Sigismund Toduță”, în Muzica, Nr. 3/1979.

18. „Sonata a III-a pentru pian de George Enescu sau sensul bucuriei în creație”, în Muzica, Nr. 7/1981.

19. „Stravinsky, sau Complexio oppositorum”, în Muzica, Nr. 11/1982.

20. „Timpul în muzică”, în Muzica, Nr. 10/1982.

21. „Săptămâna internațională de muzică Gaudeamus”, în Muzica, Nr. 12/1984.

22. „Wilhelm Georg Berger, Estetica sonatei (I)”, în Muzica, Nr. 7/1985.

23. „Wilhelm Georg Berger, Estetica sonatei (II)”, în Muzica, Nr. 8/1985.

24. „Sub semnul timpului (Pe marginea concertului ansamblului „Contemporan” – condus de Marcel Spinei)”, în Muzica, Nr. 3/1985.

25. „Schițe pentru o frescă: László Ferenc – Bartók Béla – recenzie”, în Muzica, Nr. 3/1991.

Muzică de cameră:

Nr. Denumire Formație instrumentală An
1. Sonata pentru clarinet și pian clarinet, pian 1961
2. Sonata pentru flaut și violă flaut, violă 1965
3. Sonata pentru două viole violă 1965
4. Timpul inevitabil bandă, pian 1971
5. Concert pentru clavecin și 8 instrumente clavecin, vioară, violă, violoncel, contrabas, flaut, clarinet, corn englez, saxofon 1978
6. Souvenir d'un paysage inconnu flaut, violă 1979
7. Cvartet de coarde nr.1, Les musiques compatibles cvartet de coarde 1981
8. Cvartet de coarde nr. 2 cvartet de coarde 1985
9. Trommelbass trio de coarde și percuție 1985
10. Des-Cântec flaut, oboi, clarinet, corn, fagot 1986
11. Après Nau violoncel și orgă 1987
12. Le Monde est une Scène clarinet, trombon, vioară, contrabas și percuție 1987
13. Cvartet de coarde nr.3, Lui Nau cvartet de coarde 1988
14. Contact clarinet, vioară, violă, contrabas 1989
15. E–Y–The clarinet, 4 violoncele 1990
16. Diapente 5 violoncele 1990
17. Paos violă, clarinet 1995
18. Arc-en-ciel bandă, flaut 1997
19. Song of Ruth 5 violoncele 1997

Muzică simfonică:

Nr. Denumire An
1. Serenada Mica muzică a soarelui 1974
2. Trium 1978
3. Simfonia I Ur-Ariadna 1988

Muzică sacră:

Nr. Denumire Formație An
1. STABAT Mater 12 voci, flaut, oboi, clarinet, fagot, trompetă, corn, trombon, percuție, violă, contrabas

Muzică de balet:      

Nr. Denumire An
1. Nunta Zamfirei 1954

Muzică Vocală:

Nr. Denumire Formație An
1. Colind Mélodies isolées 1950
2. Madrigalele liricii japoneze cor feminin 1964
3. Ritual pentru setea pământului 7 voci, percuție și pian preparat 1968
4. Jocus Secund ansamblu instrumental, grup vocal și bandă 1969
5. Vocabularul I – Cântec soprană, clarinet, pian, clopote 1974
6. Les oiseaux artificiels ansamblu instrumental și recitator 1979
7. Timpul regăsit soprană sau tenor, bandă, 3 viole, clavecin 1982
8. An die Musik alto, flaut și orgă 1983
9. An die Sonne mezzo-soprană și saxofon 1986
10. Farbe und Klang mezzosopran, flaut și clavecin 1990
11. Prețuitorul cvartet de coarde, tenor, recitator, trombon și percuție 1990
12. Passages dans le Vent Mélodies isolées : voix-instruments 1994

Muzică concertantă:

Nr. Denumire Formație instrumentală An
1. Timpul Inevitabil pian și orchestră 1971
2. Parabola Mansardei II (La Parabole du Grenier II) clavecin și ansamblu instrumental 1977
3. Concert pentru violă și orchestră violă și orchestră 1977
4. Concert pentru viola da gamba și orchestră viola da gamba și orchestră 1982
5. Concert pentru Daniel Kientzky, saxofon și orchestră saxofon și orchestră 1986

Muzică instrumentală:

Nr. Denumire Instrument An
1. Sonata pentru pian pian 1956
2. Sonata pentru clarinet solo, Incantatio clarinet 1964
3. Parabola Mansardei I (La Parabole du Grenier I) pian 1976

Operă și muzică lirică:

Nr. Denumire An
1. In Memoriam 1959
2. Fra Angelico - Chagall – Voroneț, Requiem 1990
3. Atmosphères 1966
  1. ^ a b „Myriam Marbé”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Myriam Lucia Marbe, FemBio-Datenbank[*][[FemBio-Datenbank (database of women's biographies)|​]] 
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b Myriam Marbe, Musicalics 
  5. ^ „Myriam Marbé”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ „Myriam Marbé”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ Site-ul UCIMR: Proiecte culturale - 21 martie 1998 / "Bună seara Miriam" - in memoriam Miriam Marbé (accesat la 24 aprilie 2010)

Bibliografie

modificare
  • Anatol Vieru: Myriam Marbé, în Actualitatea muzicală, nr. 189, București, 1998
  • Bianca Țiplea Temeș, Sunet de clopote pentru Myriam Marbe, în Muzica, nr. 8/2017
  • en Karin Pendle: Women & Music: a history, ediția a doua, Bloomington: Indiana University Press, 2000, ISBN 0-253-33819-0 (cl : alk. paper) -- ISBN 0-253-21422-X (pa : alk. Paper), pag. 297-299 (Google books)
  • Laura Manolache, Șase portrete de compozitori români, București, Editura Muzicală, 2002
  • de Volker Blumenthaler, Jeremias Schwarzer: Myriam Marbe: Komponistin zwischen Ritual und Intellekt, Saarbrücken: PFAU-Verlag, 2001, ISBN 3-89727-155-9.

Legături externe

modificare