Nava „Independența”
Nava „Independența” a fost cel mai mare supertanc petrolier românesc. El a fost construit în 1977 la Șantierul naval Constanța.
Cu o capacitate de încărcare de 150.000 tdw, Independența a fost primul petrolier din această serie și clasă și era cea mai mare navă construită vreodată în România, fiind considerată nava amiral a flotei comerciale românești, un Titanic al flotei românesti.
Ceremonialul de botez al navei a avut loc pe data de 27 mai 1977, în prezența lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Evenimentul a fost marcat de la început de un eșec, pentru că sticla de șampanie lansată de Elena Ceaușescu nu s-a spart, ci doar a lovit bordajul navei.[1] Incidentul a fost considerat un semn rău și chiar un blestem.[2]
În dimineața zilei de 15 noiembrie 1979, în timp ce revenea din al 19-lea voiaj, Independența se afla în Marea Marmara pentru a tranzita Bosforul spre Marea Neagră. La ora 04:35 (ora locală), petrolierul românesc a fost lovit în dreptul tancurilor 3-4 babord, de nava grecească Evriali. Abordajul a provocat spargerea tancurilor de marfă ale petrolierului și deversarea unei mari cantități de țiței în mare.[3]
Din cauza scânteilor produse, s-au declanșat puternice explozii, care au facut ca nava să ia foc și să eșueze arzând. Din echipajul de 45 de marinari, au murit 42, dintre care 11 au fost dați dispăruți. Numai trei marinari au reușit să se salveze.[4] Incendiul a durat 29 de zile, fiind stins în dimineața zilei de 14 decembrie 1979. [5]
Vinovat de producerea accidentului a fost comandantul grec al cargoului Evriali, Alekos Adamopulos, care a fost condamnat la 20 de luni de închisoare. Perioada de detenție rămasă de executat a fost transformată în cauțiune de numai 850 dolari.
Din cauza stării grave în care se afla, petrolierul Independența nu a mai putut fi recuperat pentru reparații.
Vezi și
modificareReferințe
modificare- ^ Blestemul navei Independența, scufundată în Bosfor. Petrolierul lansat la apă la 28 mai 1977 nu a primit tradiționalul botez marinăresc, 28 mai 2016, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 28 mai 2016
- ^ Petrolierul Independența, Titanicul românesc urmărit de blestem. Semnul rău de la „botezul“ navei: șampania aruncată spre bordul petrolierului nu s-a spart, 28 mai 2015, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 28 mai 2016
- ^ „Nave de istorie_Nava Independența”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ FOTO VIDEO Mărturii din Iad. Ultimul supraviețuitor de pe Independența: „Am deschis gura morților pentru a-i recunoaște“, 15 noiembrie 2014, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2016
- ^ Constanța: Sorin Mihăilescu, mecanicul supraviețuitor de pe nava Independența, este înmormântat astăzi, 28 februarie 2010, Adevărul, accesat la 30 iunie 2013
Bibliografie
modificare- Constantin Cumpănă: Tragedia navei Independența - cea mai mare catastrofă din istoria navigației maritime românești, Editura Ex Ponto Constanța, 2006 - recenzie Arhivat în , la Wayback Machine.
Legături externe
modificare- Detalii și imagini cu nava Independența Arhivat în , la Wayback Machine.
- Se implinesc 30 de ani de la tragedia navei Independenta, 14 noiembrie 2009, Anca Chicu, Ziua de Constanța
- Constanța: Sorin Mihăilescu, mecanicul supraviețuitor de pe nava Independența, este înmormântat astăzi, 28 februarie 2010, Adevărul
- Tragedia navei Independența, 20 aprilie 2007, Adevărul
- Catastrofa Independența - 30 de ani de la cel mai mare dezastru din istoria flotei maritime românești, 15 noiembrie 2009, Adevărul
- Petrolierul „Independența“ și misterele lui, 19 noiembrie 2009, Adevărul
- Omagiu adus tragediei navei „Independența”, Mirela Stîngă, 17 noiembrie 2009, Telegraf Online Constanța
- FOTO VIDEO Mărturii din Iad. Ultimul supraviețuitor de pe Independența: „Am deschis gura morților pentru a-i recunoaște“, 15 noiembrie 2014, Mariana Iancu, Adevărul
Video
- Video - Supertancul Independenta - partea 1, youtube
- Catastrofa Nava Independenta.mp4 Fișier Youtube