Nectarie Dovas
Date personale
Născut (70 de ani) Modificați la Wikidata
Vόlos, Tesalia⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Cetățenie Grecia Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteKatharevousa[*][[Katharevousa (former prestige form of the Modern Greek language)|​]]
limba greacă veche Modificați la Wikidata
Funcția episcopală

Nectarie Dovas (în greacă Μητροπολίτης Νεκτάριος; n. , Vόlos, Tesalia⁠(d), Grecia), cu numele laic Dimitrios Dovas (în greacă Δημήτριος Ντόβας), este un episcop al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care îndeplinește funcția de mitropolit de Corfu, Paxos și Insulele Diapontice (din 2002).

Biografie modificare

S-a născut pe 6 august 1953 în orașul Volos din Grecia.[1] A urmat studii la Seminarul Teologic Ortodox Rizarios din Atena, pe care le-a absolvit în 1973. În același an a depus jurământul de monah la Mănăstirea Ano Xenia, iar la 1 ianuarie 1975 a fost hirotonit ierodiacon.[1] În 1979 a absolvit Facultatea de Teologie a Universității Naționale și Capodistriane din Atena, iar la 4 martie 1979 mitropolitul Christodoulos Paraskevaidis de Demetrias l-a hirotonit ieromonah și l-a ridicat la rangul de arhimandrit.[1] A slujit ca preot la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Volos și a desfășurat acolo o bogată activitate pastorală și socială.[1]

Din 1975 până în 1986 a fost șef de birou în Mitropolia de Demetrias și l-a ajutat pe mitropolitul Christodoulos în activitatea sa,[2] iar din 1986 a fost numit egumen al Mănăstirii Ano Xenia, coordonând efectuarea unor lucrări semnificative de reconstrucție și restaurare.[1]

A publicat mai multe studii și articole în periodice bisericești și laice. A fost membru permanent al Biroului Administrativ din cadrul Departamentului Financiar al Bisericii Ortodoxe a Greciei, precum și membru al Comitetului pentru Viață Monahală al Sfântului Sinod.

La 11 octombrie 2002, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, adoptată cu 51 de voturi (arhimandritul Timotei Anthis a primit 16 voturi și arhimandritul Ignatie Riganas a obținut 8 voturi), a fost ales în funcția de mitropolit de Corfu, Paxos și Insulele Diapontice.[1] A fost hirotonit arhiereu la 13 octombrie 2002, în Catedrala Buna Vestire din Atena, de către arhiepiscopul Christodoulos al Atenei, înconjurat de un sobor de episcopi.[1]

În septembrie 2019, cu ocazia pelerinajului în Corfu a mitropolitului Agatanghel Savvin de Odesa și Ismail și a vicarului eparhial, arhiepiscopul Diodor Vasilciuk de Iujne, mitropolitul Nectarie ar fi spus că el și eparhia lui recunosc o singură biserică ortodoxă ucraineană canonică: Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei.[3] În perioada 11-17 octombrie 2019 a călătorit în România pentru a participa la pelerinajul anual în cinstea Cuvioasei Parascheva, aducând din Corfu mâna dreaptă a Sfântului Spiridon pentru a fi venerată de credincioși.[4][5] Cu acest prilej, el a participat la 13 octombrie 2019 la sfințirea Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din Iași, rostind un cuvânt de învățătură.[6]

Note modificare

  1. ^ a b c d e f g „Μητροπολίτης Κερκύρας και Παξών κύριος Νεκτάριος. (γεν. 1953)”. users.sch.gr (în greacă). . Accesat în . 
  2. ^ „Κερκύρας Νεκτάριος: Ο πολιτισμός μας αρνείται την αιώνια διάσταση της ψυχής”. ikivotos.gr (în greacă). . Accesat în . 
  3. ^ „Greek Metropolitan Nektarios of Corfu: We recognize only the canonical Ukrainian Church (+ VIDEO)”, OrthoChristian.com (în engleză), , accesat în  
  4. ^ Biroul de presă al Patriarhiei Române (), „Moaștele Sfântului Spiridon din Corfu (Grecia) vor sta câteva ore în București”, Ziarul Lumina, accesat în  
  5. ^ „Prezență record de pelerini la Iași. Mitropolitul Teofan: Vă mulțumim pentru această lecție de teologie!”, Basilica.ro, , accesat în  
  6. ^ „Zilele Sf. Cuv. Parascheva 2019: Biserica „Sfântul Apostol Toma" din Iași a fost sfințită”, Basilica.ro, , accesat în