Universitatea Națională și Capodistriană din Atena
Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (în greacă Εθνικό και Καποδιστριακό Πανεπιστήμιο Αθηνών, Ethnikó ke Kapodistriakó Panepistímio Athinón), menționată de obicei ca Universitatea din Atena, este o universitate publică din Zografou, Atena, Grecia.[4][5]
Ea a funcționat neîntrerupt de la înființarea sa în anul 1837 și este cea mai veche instituție de învățământ superior a statului grec modern și prima universitate contemporană din estul Mediteranei. Astăzi este una dintre cele mai mari universități din Europa ca număr de înmatriculări, având peste 100.000 de studenți.[5][6]
Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (NKUA) este o parte integrantă a sistemului educațional tradițional al Greciei moderne.[7][8][9]
Istoric
modificareÎnființare și dezvoltare
modificareUniversitatea din Atena a fost înființată pe 3 mai 1837 de către regele Otto al Greciei (în greacă Othon) și a fost numită în onoarea lui Universitatea Othoniană (Οθώνιον Πανεπιστήμιον). A fost prima universitate fondată în statul grec liber, precum și în regiunea înconjurătoare din Europa de Sud-Est. Ea a fost, de asemenea, cea de-a doua instituție academică după Academia Ioniană. Universitatea a fost formată inițial din patru facultăți cu următoarele specializări: teologie, drept, medicină și arte (care a inclus științele aplicate și matematica). În primul său an de funcționare, instituția a avut 33 de profesori, care au predat cursuri pentru 52 de studenți și 75 de „auditori” neînmatriculați.
Universitatea a fost adăpostită mai întâi în clădirea construită de arhitecții Stamatios Kleanthis și Eduard Schaubert pe versantul de nord al Acropolei, în Plaka, care găzduiește acum Muzeul Universității. În noiembrie 1841 universitatea a fost mutată în clădirea centrală a Universității din Atena, proiectată de arhitectul danez Christian Hansen. El a urmat o abordare neoclasică, „combinând măreția monumentului cu simplitatea umană” și a dat construcției o formă de H.[10] Clădirea a fost decorată de pictorul Carl Rahl, formând celebra „trilogie arhitecturală a Atenei”, împreună cu clădirea Bibliotecii Naționale a Greciei (la stânga universității) și cu clădirea Academiei din Atena (la dreapta universității). Construcția clădirii a început în 1839 într-un loc aflat la nord de Acropole. Aripa frontală, cunoscută, de asemenea, ca Propylaea, a fost finalizată în 1842-1843. Construcția celorlalte aripi, care a fost supravegheată la început de arhitectul grec Lysandros Kaftantzoglou și mai târziu de colegul său, Anastasios Theofilas, a fost finalizată în anul 1864. Clădirea face parte astăzi din ceea ce este numită „Trilogia neoclasică ateniană”.[10]
Universitatea Othoniană a fost redenumită Universitatea Națională (Εθνικόν Πανεπιστήμιον) în 1862, în urma evenimentelor care l-au forțat pe regele Otto să părăsească țara. Mai târziu ea a fost redenumită „Universitatea Națională și Capodistriană din Atena” pentru a-l onora pe Ioannis Kapodistrias, primul șef de stat al statului modern grec independent.
O schimbare majoră în structura universității a apărut în 1904, când Facultatea de Arte a fost împărțită în două facultăți: de Arte (Σχολή Τεχνών) și de Științe (Σχολή Επιστημών), acesta din urmă fiind formată din departamentele de Fizică și Matematică și din Școala de Farmacie. În 1919 a fost adăugat un departament de chimie, iar în 1922 Școala de Farmacie a fost redenumită departament. O nouă schimbare a avut loc atunci când a fost înființată Școala de Stomatologie în cadrul Facultății de Medicină.
Între anii 1895 și 1911 au fost înmatriculați în fiecare an în medie 1.000 de noi studenți, număr care a crescut la 2.000 de studenți la sfârșitul Primului Război Mondial. Această creștere a determinat decizia introducerii examenului de admitere pentru toate facultățile, începând cu anul universitar 1927-1928. Din 1954 numărul de studenți admiși în fiecare an a fost stabilit de către Ministerul Educației și Religiei, la propunerea facultăților.
Istoria modernă
modificareDin 1911 până în 1932 universitatea a fost divizată în Universitatea Capodistriană (formată din departamentele umaniste; numită după Ioannis Kapodistrias) și Universitatea Națională (departamentele de științe). În 1932 cele două entități separate juridic au fost comasate în Universitatea Națională și Capodistriană din Atena.
În timpul anilor 1960 au început lucrările de construcție ale campusului universitar din suburbia ateniană Ilissia, care adăpostește Școlile de Filosofie, Teologie și Științe.[11]
În 2013 Senatul Universității a luat decizia suspendării tuturor activităților în urma desființării de către Ministerul Educației și Afacerilor Religioase a 1.655 de locuri de muncă administrative de la universitățile din întreaga țară. Într-o declarație, Senatul Universității a spus că „orice activitate educațională, de cercetare și administrativă a Universității din Atena este în mod obiectiv imposibilă”.[12][13]
Facultăți și departamente
modificareUniversitatea din Atena este împărțită în școli, facultăți și departamente. Principalele diviziuni ale universității sunt numite în limba greacă „σχολές” (școli) și sunt împărțite în „τμήματα” (departamente), subdivizate la rândul lor în „τομείς” (facultăți).[14]
Școli | Departamente |
---|---|
Școala de Filosofie [16] |
|
Școala de Economie și Științe Politice |
|
Școala de Științe Medicale |
|
Școala de Științe [17] |
|
Școala de Educație |
|
Școala de Drept |
|
Școala de Teologie |
|
Școala de Educație Fizică și Științe ale Sportului |
|
Campusuri
modificareLocație campus Școli Facultăți independente Ano Ilisia Școala de Științe Școala de Teologie Școala de Filosofie Facultatea de Metodologie, Istorie și Teorie a Științei Goudi Școala de Științe Medicale Centrul orașului Atena Școala de Drept, Economie și Științe Politice Facultatea de Studii ale Comunicării și Mass-Media Facultatea de Educație Primară Facultatea de Educație Preșcolară Facultatea de Studii Slave Facultatea de Studii Asiatice Moderne și Turcești Dafni Facultatea de Educație Fizică și Științe ale Sportului
Absolvenți notabili
modificareDe-a lungul istoriei sale, un număr considerabil de absolvenți ai Universității din Atena s-au remarcat în domenii variate, atât academice, cât și sociale. Mai mult decât atât, 2 câștigători ai premiului Nobel au studiat sau predat la Atena, obținând premii în domeniul literaturii.
Politicieni
modificareCincisprezece prim-miniștri ai Greciei și trei președinți ai Greciei (Konstantinos Karamanlis a îndeplinit ambele funcții) au studiat la Universitatea din Atena.
Prim-miniștri ai Greciei
modificare- Charilaos Trikoupis, Eleftherios Venizelos, Georgios Papandreou, Andreas Papandreou, Konstantinos Karamanlis, Karolos Papoulias și, mai recent, primul ministru interimar, Vassiliki Thanou-Christophilou.
Monarhi
modificare- Constantin II-lea, ultimul rege al Greciei
Președinți ai Ciprului
modificare- Arhiepiscopul Macarie al III-lea, primul președinte al Ciprului (1960-1977)
- Nikos Anastasiades, președinte al Ciprului (2013-2023)
Alții
modificare- Fofi Gennimata (1964/2012), președinta PASOK
Oameni de știință
modificare- Gherasim Danilatos, fizician, inventator al ESEM
- Sophia Frangou, psihiatru
- John P. A. Ioannidis (DSc, 1996 și MD 1990), profesor universitar și cercetător în domeniul medical[18]
- Fotis Kafatos, biolog
- Michael N. Katehakis, cercetător în matematici aplicate și cercetări operaționale
- Nikos Logothetis, neurolog
- Evangelos Moudrianakis, biolog
- Dimitri Nanopoulos, fizician
- Costas Soukoulis, fizician
- Georgios Papanikolaou, medic, inventatorul testului Papanicolau
- Panayotis Varotsos, fizician
- Dimitrios Trichopoulos, medic epidemiolog
Scriitori și filozofi
modificare- Giorgos Seferis, laureat al premiului Nobel (1963), poet[19]
- Odysseas Elytis, laureat al premiului Nobel (1979), poet[20]
- Cornelius Castoriadis
- Nikos Kazantzakis
- Emmanuel Kriaras
- Helene Ahrweiler
- Christos Kalpakidis
- Dimitra Fimi
Teologi
modificare- Nectarie din Eghina (1846-1920), episcop în Libia, apoi director de școală în Atena
- Demetrios Trakatellis (n. 1928), arhiepiscopul Arhieparhiei Ortodoxe Grecești din America(en)[traduceți]
- Anastasios Yannoulatos (n. 1929), întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Albaneze
- Ioannis Zizioulas (1931-2023), teolog, mitropolit de Pergamon
- Ieronim al II-lea al Atenei (n. 1938), arhiepiscopul Atenei și a Toată Grecia
Alții
modificare- Apostolos Santas
- George Lucas Adamopoulos, fondatorul singurei școli din Filipine fondate de greci, Universitatea Adamson din Manila
- Panagiotis Pikrammenos, judecător și prim-ministru interimar
Note
modificare- ^ Efimerida tis Kyverniseos (PDF), , accesat în
- ^ ΕΚΠΑ: Ο καθηγητής Καρδιολογίας Γεράσιμος Σιάσος νέος πρύτανης – Οι νέοι αντιπρυτάνεις (în greacă), I Naftemporiki[*] , , accesat în
- ^ (PDF) http://en.uoa.gr/fileadmin/user_upload/Uni/Publications/UoA_en29062017.pdf Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ „National and Kapodistrian University of Athens - Internal Evaluation Report 2015” (PDF) (în engleză). modip.uoa.gr. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b „National and Kapodistrian University of Athens - Internal Evaluation Report 2015” (în greacă). modip.uoa.gr. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „National and Kapodistrian University of Athens - Facts and Figures (A Self-Portrait)” (PDF). NKUA.
- ^ „National and Kapodistrian University of Athens - THE World University Rankings”. Times Higher Education (THE) (în engleză). .
- ^ „QS World University Rankings - National and Kapodistrian University of Athens”. QS World University Rankings (în engleză). .
- ^ „Academic Ranking of World Universities - National and Kapodistrian University of Athens”. ARWU Rankings (în engleză). . Arhivat din original la .
- ^ a b „University of Athens – Archaeology of the City of Athens”. National Hellenic Research Foundation (In Greek). Accesat în .
- ^ „History and Perspectives”. uoa.gr. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Korologou, Maria (). „University of Athens, NTUA Suspend Operations”. Greek Reporter. Accesat în .
- ^ Helena Smith (). „Austerity measures push Greek universities to point of collapse”. The Guardian.
- ^ „Schools and Faculties” (în engleză). www.uoa.gr. Arhivat din original la .
- ^ „Tο υπερσύγχρονο κτήριο της Nομικής Σχολής” (în Greek). kapodistriako.uoa.gr. . Accesat în .
- ^ „University of Athens, School of Philosophy”. University of Athens.
- ^ „University of Athens, School of Science”. University of Athens.
- ^ „Home | John Ioannidis | Harvard T.H. Chan School of Public Health”. Hsph.harvard.edu. Accesat în .
- ^ „Nobelprize.org”. Nobelprize.org. Accesat în .
- ^ „The Nobel Prize in Literature 1979”. Nobelprize.org. Accesat în .