Nicolae Stârc
| Nicolae Stârc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Petrila, România |
| Decedat | (14 ani) Timișoara, România |
| Cetățenie |  Regatul României |
| Ocupație | militar |
| Limbi vorbite | limba română |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Ordinul Virtutea Militară |
Modifică date / text  | |
Nicolae Stârc, poreclit „Boabă”,[1][2] (n. 18 octombrie 1931, Petrila, județul Hunedoara – d. 3 februarie 1946, Timișoara) a fost un copil de trupă român, care a participat voluntar la campania antihitleristă a României din cel de-al Doilea Război Mondial. A fost rănit de o schijă în timpul unei incursiuni în liniile inamice germane și decorat ulterior cu Medalia „Virtutea Militară”.
Biografie modificare
S-a născut la 18 octombrie 1931 în orașul Petrila,[3] ca fiul al minerului Vasile Stârc și al soției sale, Salomia. Potrivit relatărilor, s-a prezentat la Batalionul 5 Vânători de munte în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie 1944, cerând să fie primit copil de trupă, deși nu avea nici 13 ani.[3] Comandantul unității nu l-a luat în seamă pe copil, considerându-l prea mic.[1][3]
A rătăcit apoi prin gări și printre militari și a reușit în cele din urmă să se atașeze unui convoi militar al Diviziei 2 Vânători de Munte, ajungând să fie îndrăgit de ostași și fiind încadrat copil de trupă într-un batalion de vânători de munte.[3] În perioada următoare a îndeplinit rolul de „agent de legătură” al trupelor combatante, cărând apă, hrană și muniții soldaților din linia întâi, ajutând la evacuarea răniților și pătrunzând în liniile inamice pentru a culege informații.[1][2][3] S-a strecurat deseori în spatele frontului în timpul luptelor de pe teritoriul Ungariei, identificând punctele de rezistență inamice și puterea lor de foc și, la sfatul soldaților mai vârstnici, a tăiat cablul telefonic al unui comandament militar german de lângă Debrețin.[1][3] Istoriografia comunistă a lansat ulterior versiunea că Boabă ar fi găsit din întâmplare cablul telefonic și, neavând cuțit la el, l-ar fi rupt cu dinții, din proprie inițiativă.[2]
Copilul-soldat s-a aflat din nou în linia întâi pe frontul din Cehoslovacia, luând parte la luptele din zonele localităților Bánovce nad Bebravou și Veselí nad Moravou.[3] În noaptea de 18-19 aprilie 1945 s-a strecurat în liniile germane pentru a procura informații necesare comandamentului militar român și, dând dovadă de un curaj neobișnuit, s-a apropiat de o cazemată germană și a aruncat câteva grenade către ea.[3] „A capturat cu acest prilej șase prizonieri germani, iar în timp ce-i conducea spre postul de comandă de batalion, cade rănit și este evacuat la ambulanță”, se menționează în propunerea de decorare.[3] A fost decorat ulterior cu medalia „Virtutea Militară” cl. II-a și propus pentru citare pe ordinul de zi al armatei.[3]
Note modificare
- ^ a b c d ***, „Povestiri adevărate de pe front”, în Curierul Armatei, anul XIX, nr. 12 (451), 30 iunie 2017, p. 6.
- ^ a b c Dumitru Almaș, „«Boabă», copilul munților”, în Povestiri istorice pentru copii și școlari - șoimi ai patriei și pionieri -, Partea a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1984, p. 47.
- ^ a b c d e f g h i j k Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, p. 387.
Bibliografie modificare
- Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, p. 387.
Lectură suplimentară modificare
- Dumitru Almaș, „«Boabă», copilul munților”, în Povestiri istorice pentru copii și școlari - șoimi ai patriei și pionieri -, Partea a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1984, pp. 47–49.
- Aurel Lupășteanu (col.), Ladislau Tarco (col.), Vasile Bîrză, Drum lung, bătut de gloanțe, Editura Militară, București, 1971, pp. 438–440.
- Viorica Nicoară, Copilul munților. Eroul Nicolae Stârc, Editura Militară, București, 1974.