Nimoreni, Ialoveni
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Nimoreni | |
— Sat — | |
Intrarea în curtea bisericii din localitate. | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 47°01′00″N 28°40′00″E / 47.0166666667°N 28.6666666667°E | |
---|---|
Țară | Republica Moldova |
Raion | Ialoveni |
Atestare | 1496 |
Guvernare | |
- Primar | Andrei Covali (PSDE[1], 2023) |
Populație (2014)[2] | |
- Total | 2.148 locuitori |
Fus orar | EET (+2) |
- Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
Cod poștal | MD-6821 |
Prefix telefonic | 268 |
Prezență online | |
http://www.nimoreni.md Nimoreni.MD GeoNames | |
Modifică date / text |
Nimoreni este un sat din raionul Ialoveni, Republica Moldova, în care sunt înregistrați 2.148 locuitori. Este situat la 18 km de Chișinău și are acces direct la magistrala M1 Leușeni-Chișinău (parte din E581).
În sat activează o școală medie (gimnaziul „Gurie Grosu”), o bibliotecă sătească, o farmacie, un punct de prelucrare a fructelor și legumelor, o fermă de vite, primărie și o biserică sătească ortodoxă. Este înconjurat de lacuri, mici suprafețe de păduri, plantații de viță-de-vie și mici suprafețe de livezi.
Satul are o echipă de fotbal feminin, FC Noroc, care participă în campionatul național. În fotbalul masculin, Avântul Nimoreni evoluează în campionatul raional Ialoveni și primește meciurile de acasă pe stadionul „FC Noroc” din Nimoreni.
Istoric
modificarePentru prima dată satul Nimoreni este atestat în documentele oficiale în anul 1496.[necesită citare] În Nimoreni există și în prezent o lespede din 1400, care se află pe mormântul ctitorului bisericii vechi, prima biserică din sat ce a existat până în anul 1880. Ctitorul bisericii vechi a fost Pan Vasile, iar anul ctitoriei 1496 (în perioada luptelor cu turcii a domnului Moldovei Ștefan cel Mare).
În legenda despre stejarul lui Ștefan cel Mare se spune că după ce a învins în bătăliile cu turcii, la întoarcere a mers pe „șleaul nimorenenilor” prin pădurea deasă spre cetatea sa de scaun - Suceava. Astfel cu certitudine se poate de spus[cercetare originală] că satul Nimoreni a existat încă înainte de 1496.
Bătrânii satului spun că cele mai vechi familii ale satului au fost Frunză, Ciocan, Covali, Meghea, Eremia si Olari. Când a avut loc recensamântul populației Moldovei în anii 1772, 1773 și 1774 satul Nimoreni a fost trecut în acte sub denumirea de Mimoreni și făcea parte din ocolul Botnei. În acea vreme în sat erau 36 de case.
Etimologia numelui „Nimoreni” nu este clară. Se zice[formulare evazivă] că pe lângă lacul din Nimoreni pe vremuri erau multe mori de apă, iar pe dealuri mai multe mori de vânt, de aceea satul ar fi fost numit Moreni. În centrul satului pe o suprafață mare de teren, sub casele unde s-a săpat s-au găsit multe oase omenești, de aici provenind denumirea „Omoreni”. Între săteni nu ar fi fost lupte, ci doar cu dușmanii, pentru apărarea pământului natal, de aici „Nimoreni”. Forma „Mimoreni”, atestată în 1772, poate fi explicată[cercetare originală] prin fenomenul asimilației „n” inițial de „m”.
Demografie
modificareStructura etnică
modificareStructura etnică a localității conform recensământului populației din 2004[3]:
Grup etnic | Populație | % Procentaj |
---|---|---|
Băștinași declarați Moldoveni Băștinași declarați Români |
2.261 18 |
98,22% 0,78% |
Ruși | 12 | 0,52% |
Ucraineni | 5 | 0,22% |
Țigani | 3 | 0,13% |
Bulgari | 1 | 0,04% |
Găgăuzi | 1 | 0,04% |
Alții | 1 | 0,04% |
Total | 2.302 |
Administrație și politică
modificareComponența Consiliului local Nimoreni (11 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[4] este următoarea:
Partid | Consilieri | Componență | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat European | 4 | |||||
Partidul Acțiune și Solidaritate | 4 | |||||
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 1 | |||||
Platforma Demnitate și Adevăr | 1 | |||||
Candidat independent ALEXANDRU OLARU | 1 |
Galerie de imagini
modificare- Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, monument ocrotit de stat.
- Alte locuri
-
Primăria
-
Gimnaziul
-
Monumente-troițe în memoria consătenilor căzuți în cele două conflagrații mondiale.
-
Monument în memoria victimelor regiumului comunist.
-
Monument în cinstea participanților la războiul din Transnistria.
Personalități
modificare- Gurie Grosu (1877–1934), mitropolit basarabean.
Referințe
modificare- ^ „Alegerea Primarului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Nimoreni”. Comisia Electorală Centrală. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în .
- ^ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md
- ^ „Alegerea Consiliului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Nimoreni”. Comisia Electorală Centrală. . Arhivat din original la . Accesat în .