Nahicevan-pe-Don
Nahicevan-pe-Don (în rusă Нахичевань-на-Дону, transliterat: Nahicevan-na-Donu), cunoscut și ca Noul Nahicevan (în armeană Նոր Նախիջևան, transliterat: Nor Naxiĵevan; spre deosebire de „vechiul” Nahicevan), a fost un oraș populat de armeni din apropierea orașului Rostov-pe-Don din sudul Rusiei, fondat în 1779 de armenii din Crimeea(d). Și-a păstrat statutul de oraș până în anul 1928, când a înglobat în orașul Rostov.
Nahicevan-pe-Don | |||
Նոր Նախիջևան Нахичевань-на-Дону | |||
— sector al unui oraș[*] — | |||
| |||
Nahicevan-pe-Don (Rusia) Poziția geografică în Rusia | |||
Coordonate: 47°13′53″N 39°45′25″E / 47.231388888889°N 39.756944444444°E | |||
---|---|---|---|
Țară | Rusia | ||
Regiune | Regiunea Rostov | ||
Așezare urbană[*] | Rostov-pe-Don | ||
Atestare | |||
Fus orar | UTC+3 | ||
Prezență online | |||
Modifică date / text |
Istorie
modificareÎn vara anului 1778, după ce Hanatul Crimeii a devenit un stat vasal al Rusiei, aproximativ 12.600 de armeni din peninsula Crimeea(d) au fost [[{{{2}}}|relocați]](en)[traduceți] de generalul Aleksandr Suvorov în regiunea Don. Imperiul Rus a căutat să întărească provincia Novorusia, care era vitală pentru integrarea deplină a Crimeii.[1] Împărăteasa Ecaterina cea Mare a acordat armenilor aproximativ 86.000 ha de pământ printr-un decret din 14 noiembrie 1779. Proiectul de strămutare a fost promovat și finanțat de contele armeano-rus Hovhannes Lazarian(d).[2]
O treime dintre armeni au pierit pe drum și în timpul primei ierni, iar așezarea Noul Nahicevan a fost fondată de supraviețuitori. Ea „s-a dezvoltat rapid într-un oraș important, cu seminar și propria catedrală”.[3] În anul 1894 comunitatea armeană a ridicat Coloana lui Alexandru(d) în Nahicevan-pe-Don pentru a-l sărbători pe împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei; coloana a fost inaugurată la 18 septembrie 1894.[4]
La sfârșitul secolului al XX-lea a făcut parte din Oblastul Armata Donului(d). În 1896 avea o populație estimată la 32.174 de locuitori, dintre care 14.618 (45,4%) erau rezidenți autohtoni și 17.556 (54,6%) erau neautohtoni. Credincioșii armeni apostolici erau estimați a fi în număr de 18.895 de locuitori (58,7%), ortodocșii la 10.965 de locuitori (34,1%), iar alții (evrei, rascolnici, musulmani, catolici, protestanți) la 2.314 locuitori (7,1%).[5] Potrivit recensământului imperial rus din 1897, orașul avea o populație de 28.427 de locuitori. Vorbitorii de limbi slave de est (ruși, ucraineni și belarusi) reprezentau aproximativ două treimi din populație (19.224 locuitori), în timp ce armenii (8.277 locuitori) constituiau o minoritate semnificativă (29,1%).[6]
Fuziunea cu Rostov și situația ulterioară
modificarePe la sfârșitul secolului al XIX-lea „Noul Nahicevan” a fost „înghițit prin dezvoltarea orașului Rostov”.[3] Dicționarul Enciclopedic Brockhaus și Efron(d) menționa încă din 1897 următoarele informații despre acest oraș: „În prezent, Nahicevan-pe-Don a fuzionat cu Rostovul, astfel încât limitele celor două orașe pot fi determinate doar prin planul urbanistic aprobat la 11 mai 1811.”.[5] La 28 decembrie 1928 Nor Naxiĵevan a devenit oficial parte componentă a orașului Rostov.[7] În 1929 zona a fost redenumită raionul Proletarski (în rusă Пролетарский район) și a fost cel mai mare raion al Rostovului.[8] În anul 2001 constituia „un fel de cartier armean în interiorul orașului”.[3] Potrivit recensământului rusesc din 2010, din cei 41.553 de armeni din orașul Rostov-pe-Don, 10.008 sau aproape 25% dintre toți armenii locuiau în raionul Proletarski, unde reprezintă mai mult de 8% din populație, cu mult peste procentul total de armeni din orașul (3,8%).[9]
Personalități din Nahicevan-on-Don
modificare- Rafael Patkanian(d) (1830–1892), scriitor armean
- Mikayel Nalbandian(d) (1839–1866), scriitor armean
- Gheorghe al VI-lea al Armeniei(d) (1868–1954), catolicos al tuturor armenilor
- Martiros Saryan(d) (1880–1972), pictor armean
- Simon Vratsian(d) (1882–1969), prim-ministru(d) al primei republici Armenia
- Sargis Lukashin(d) (Srabionian) (1883–1937), președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (1922–1925)
- Serghei Galadjev(d) (1902–1954), general sovietic
- Gevork Vartanian(d) (1924–2012), agent de informații sovietic
- Alexander Miasnikian(d) (1886–1925), președintele Sovietului Comisarilor Poporului (1921–1922) al Republicii Sovietice Socialiste Armene
- Ervand Kogbetliantz(d) (1888–1974), matematician și primul președinte al Universității de Stat din Erevan(d)
- Nina Garsoïan(d) (1923–2022), istoric
- Mikhail Chailakhyan(d) (1902–1991), om de știință
- Marietta Șaghinian (1888–1982), istoric și scriitor
- Ashot Melkonian(d) (1930–2009), artist
- Miron Merzhanov(d) (1895–1975), arhitectul personal al lui Stalin
- Constantin Alajalov(d) (1900–1987), pictor și ilustrator armeano-american; a creat peste 70 de coperți pentru revista The New Yorker
- Stepan Kechekjan(d) (1890–1967), avocat și istoric
- Avet Ter-Gabrielyan(d) (1899–1983), violonist și fondator al Cvartetului Komitas(d)
- Gayane Chebotaryan(d) (1918–1998), compozitoare și muzicoloagă
- Ashot Melkonian(d) (1930-2009), artist
- Alexander Kemurdzhian(d) (1921–2003), inginer mecanic care a proiectat Lunokhod 1, primul rover planetar pentru explorarea spațiului
Note
modificare- ^ a b Barkhudarian, V. (). „Նոր Նախիջևան [Nor Nakhijevan]”. Soviet Armenian Encyclopedia(d) Volume 8 (în armeană). pp. 363–364.
- ^ „Лазаревы”. Большая российская энциклопедия - электронная версия. Arhivat din original la .
- ^ a b c Hewsen, Robert H. (). Armenia: A Historical Atlas. Chicago: University of Chicago Press. p. 280. ISBN 0-226-33228-4.
- ^ „Памятники Нахичевани (Листая старые архивы) - Из истории Ростова - Ростов со всех сторон - Статьи, очерки, зарисовки”, Ростовберег.ру, accesat în
- ^ a b Weinberg, Leonid (). „Нахичевань-на-Дону (Nakhichevan-on-Don)”. Brockhaus and Efron Encyclopedic Dictionary Volume XXa(d). pp. 705–706.
- ^ „Первая всеобщая перепись населения Российской Империи 1897 г. Распределение населения по родному языку и уездам 50 губерний Европейской России”. Demoscope Weekly (în rusă). ISSN 1726-2887.
- ^ „Ростов в датах (1749 – 1994)”. rostov-gorod.ru (în rusă). Rostov-on-Don Administration. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Пролетарский район”. rostov-gorod.ru (în rusă). Rostov-on-Don Administration.
- ^ „Итоги Всероссийской Переписи Населения 2010 Года по Ростовской Области: Том 4 Национальный Состав и Владение Языками, Гражданство” (PDF). rostov.gks.ru (în rusă). Federal State Statistics Service of Russia(d). Arhivat din original (PDF) la .