Oțelinox Târgoviște

(Redirecționat de la Oţelinox Târgovişte)

Oțelinox Târgoviște este o companie producătoare de oțeluri speciale și laminate din România[1]. Compania a fost înființată la 1 iunie 1974, iar în 1991 întrprinderea a fost transformată în societate pe acțiuni[1]. Începând cu anul 1997, pachetul majoritar de acțiuni al Oțelinox ( 51%) a fost achiziționat de Samsung Deutschland GmbH - filială a grupului Samsung Corporation[1]. Ca urmare a aporturilor de capital, Samsung Deutschland GmbH deținea deja în august 2007, 74,99 % din capitalul social al Oțelinox[1].

Acțiunile companiei au fost tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB), până în luna mai a anului 2006, când acționarii companiei au aprobat, cu majoritate de voturi, delistarea companiei Oțelinox de la tranzacționarea la BVB[1].

La finalul anului 2006, compania și-a extins gama de fabricație, prin finalizarea investițiilor în secția de țevi sudate din oțel inoxidabil[1]. Capacitatea de producție pentru table și benzi din oțeluri inoxidabile este de 60.000 tone pe an, iar capacitatea pentru profile mici și sârma este de 100.000 tone pe an[1].

În noiembrie 2022, Samsung Deutschland a operat cea mai mare majorare de capital din România.

În prezent, Samsung C&T Deutschland GmbH deține 99,71% din acțiunile Oțelinox.


Număr de angajați în 2007: 800[1]

Cifra de afaceri:

  1. ^ a b c d e f g h i j Otelinox Targoviste si-ar putea majora capitalul cu aproape 65 milioane lei, 24 august 2007, wall-street.ro, accesat la 12 ianuarie 2010

Legături externe

modificare