Octoih
(Redirecționat de la Octoihul)
Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.
Octoihuri românești
modificareCel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeș, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeași limbă, care se numără și printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1510).
Bibliografie
modificare- Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
- Petre P. Panaitescu, „Octoihul lui Macarie”, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1939
Legături externe
modificare- Dicționar liturgic - Octoih, 1 aprilie 2009, Pr. Asist. Dr. Ioan Valentin Istrati, Ziarul Lumina
- Micul Octoih brașovean tipărit de diaconul Coresi, 26 august 2016, Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean, Ziarul Lumina
- Versiunea digitala a unui manuscript al Micului Octoih brașovean din secolul XVI Arhivat în , la Wayback Machine., Biblioteca Județeană Brașov
- Ediții georgiane:
- Hymnographical collection, I, Octoechos of St. George the Hagiorite's edition, Troparia on the Beatitudes, musical attachment by Ekvtime (Kereselidze) manuscripts. Text with musical attachment was prepared for publication and the researched material was submitted in the introduction by a monk Giorgi Askurava and a monk Ekvtime Krupitski: Tsalka, Sameba village, Cross Monastery, Tbilisi Theological Academy, National Centre of manuscripts, Ecclesiastical Chant Research Centre of the Georgian Patriarchate. "Sulieri Venakhi" Publishers, Tbilisi, 2020 ISBN 978-9941-9676-0-3 https://archive.org/details/i_20230322
- Hymnographical collection, II, Octoechos of St. George the Hagiorite's edition, Stichera on "Lord, I have cried", First and Second Tones, the musical attachment by St. Philemon the Chanter's (Koridze), St. Ekvtime the Confessor's (Kereselidze), and Archpriest Razhden Khundadze's manuscripts. Text with musical attachment was prepared for publication and the researched material was submitted in the introduction by a monk Giorgi Askurava and a monk Ekvtime Krupitski: Tsalka, Sameba village, Cross Monastery, Tbilisi Theological Academy, National Centre of manuscripts, Ecclesiastical Chant Research Centre of the Georgian Patriarchate. "Sulieri Venakhi" Publishers, Tbilisi, 2023 ISMN 979-0-802101-88-3