Olha Rapai-Markish
Olha Rapai-Markish | |
Date personale | |
---|---|
Născută | Harkov, RSS Ucraineană, URSS |
Decedată | (82 de ani) Israel |
Înmormântată | Tel Aviv |
Părinți | Peretz Markish[*] |
Frați și surori | David Perețovici Markiș[*] Simon Markish[*] |
Căsătorită cu | Mykola Rapai[*] |
Cetățenie | Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Ucraina |
Ocupație | pictoriță sculptoriță ceramistă[*] |
Limbi vorbite | limba ucraineană[1] |
Activitate | |
Alma mater | Academia Națională de Arte Frumoase și Arhitectură[*] |
Ani de activitate | 1956–2012 |
Organizație | Kievski ieksperimentalnîi keramiko-hudojestvennîi zavod[*] |
Cunoscută pentru | lucrări de ceramică, figurine de porțelan |
Modifică date / text |
Olha Rapai-Markish (în ucraineană Ольга Перецівна Рапай-Маркіш, în rusă Ольга Петровна Рапай, în ebraică אולגה רפאי-מרקיש; n. , Harkov, RSS Ucraineană, URSS – d. , Israel) a fost o ceramistă ucraineană, remarcată în special pentru lucrările sale decorative executate pe clădiri înalte din Kiev. Anterior, a lucrat la Fabrica de artă ceramică experimentală din Kiev, unde era cunoscută pentru confecționarea unor figurine delicate, picturi pe porțelan și pe vase.
Biografie
modificareOlha Peretzіvna Markіsh s-a născut la 1 august 1929 în Harkov, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, în familia traducătoarei Zinaida Joffe și a scriitorului evreu sovietic Peretz Markish(d).[2] Joffe își părăsise soțul fiind gravidă cu Olha din cauză că Peretz era înconjurat de alte femei. În 1930, după ce a născut-o pe Olha, Joffe s-a mutat la bunicii ei din cartierul evreiesc al Zaporijjea și s-a angajat ca asistentă medicală și traducătoare în Armata Roșie, lăsând fetița în grija rudelor. S-a întors în 1934, după ce s-a recăsătorit cu Borîs Tkacenko(d). Olha și sora ei Maia au locuit în Kiev până când Tkacenko a fost arestat și executat în 1937 în timpul Marii Epurări. Conform legii, Zinaida Joffe, ca soție a a unui criminal condamnat, a fost și ea arestată și exilată într-un gulag. Întrucât Olha nu era fiica lui Tkacenko, ea a scăpat de represalii și a fost trimisă la Moscova să locuiască cu familia tatălui ei biologic, care era la a doua căsătorie cu o femeie pe nume Esther și avea doi fii – Shimon și David.[2]
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Peretz și-a evacuat familia la Tașkent, Uzbekistan. La câțiva ani după încheierea războiului, aproximativ în 1947, Olga a fost dusă la Kiev, unde a început să studieze la Institutul de Istorie a Artei. În 1949, în Uniunea Sovietică a demarat un nou val de epurări, în cadrul căruia NKVD a arestat mai mulți membri ai Comitetului Antifascist, printre care Peretz Markish.[3] Acesta a fost executat în 1952 ca „naționalist evreu”, iar familia sa a fost exilată în Kazahstan pe o perioadă de zece ani ca dușmani ai statului.[4] Timp de doi ani membrii familiei au fost transferați de câteva ori între nordul Kazahstanului[5] și orașul Abakan din regiunea Hakasia.[6]
La începutul anilor 1950, Olha Markish a început o relație cu Nikolai Rapai, care o vizita în pofida exilului și a cerut-o în căsătorie. Olha a născut o fiică, Ekaterina, fiind încă în exil.[3] În 1955, după moartea lui Stalin, familia s-a întors la Moscova și a fost reabilitată.[4] Rapai a luat-o pe Markish la Kiev,[3] unde ea și-a terminat studiile în 1956, cu o diplomă în sculptură. Proiectul ei studențesc „Uzbecika” (din rusă «Узбечка» = „Uzbeca”) a fost apreciat și acceptat pentru producție în masă.[5]
Carieră
modificareRapai-Markish a început să lucreze ca sculptor la Fabrica de artă ceramică experimentală din Kiev (în ucraineană Київський експериментальний кераміко-художній завод – „Kîiivskîi eksperîmentalnîi keramiko-hudojni zavod”, KEKHZ). Opera ei timpurie este notabilă prin reprezentarea unor artiști celebri și redarea, în figurine de porțelan, a femeilor în costume naționale ucrainene(d). Printre artiștii sculptați se numără cântărețele de operă Bela Rudenko(d) și Larîsa Rudenko(d), circarul Oleg Popov(d), mimul Marcel Marceau și actorul Charlie Chaplin.[5][7][8] Replici ale figurinelor sale au fost produse pe scară largă la fabrica de ceramică din Polonne și la cea de porțelan din Korosten.[5] De asemenea, artista a decorat obiecte de veselă.[7] La KEKHZ, a colaborat cu ceramista Oksana Jnikrup(d).[9] Rapai-Markish a lucrat la fabrică timp de 11 ani și s-a concediat în 1967,[5] din cauză că, fiind angajată a fabricii, nu beneficia de drepturi asupra propriilor lucrări.[6]
Dupa ce a părăsit KEKHZ în 1967, Rapai-Markish a inaugurat prima expoziție personală a lucrărilor sale de porțelan.[7] Ea a continuat să lucreze în domeniul ceramicii, dar de data asta confecționând figurine care nu erau destinate producerii pe scară largă.[5] Temele ei preferate au fost clovnii și arlechinii(d).[3]
Curând, ea s-a implicat în proiecte de arhitectură, proiectând și decorând atât pereți interiori, cât și fațade exterioare masive.[6] Cele nu mai puțin de zece desene executate pe clădirile multietajate din centrul Kievului sunt cele mai cunoscute lucrări ale ei și i-au asigurat o recunoaștere deosebită în arta ucraineană.[8] Unul dintre aceste desene se află la Casa Națională a Colectivelor de Creație, construită în anii 1970, pe pereții căreia o suprafață de peste 300 m2 este acoperită de plăci de porțelan(d) multicolore, realizate manual, care reprezintă motive copilărești precum animale, păsări, flori și copaci. O altă clădire decorată a fost hotelul Bratîslava(d), în care două săli de mese (care nu s-au păstrat) ilustrau zece femei din diferite națiuni slave (sala „Slavic”) și respectiv fondatorii legendari ai orașului Kiev – Kîi, Șcek și Horîv (sala „Kiev”).[6]
După ce a împlinit 70 de ani,[6] Rapai-Markish a emigrat în Israel.[8] Ea a continuat să sculpteze, dar a preferat să nu-și expună lucrările.[6] Cu toate acestea, opera sa a fost prezentată într-o expoziție aniversară a artiștilor din KEKHZ din 2004 și într-o expoziție a ceramiștilor din 2007, găzduită de Muzeul Național de Artă al Ucrainei(d).[10] Artista a murit la 1 februarie 2012 în Israel. Mormântul ei se află în cimitirul Zgula din orașul Petah Tikva, lângă Tel Aviv.
Moștenire
modificarePostum, opera lui Rapai-Markish a fost expusă în 2014 și în 2015. Tot în 2015, a fost publicat un catalog al lucrărilor ei de porțelan.[7] Lucrările sale sunt păstrate la Biblioteca Republicană pentru Copii din Kiev, în holurile Institutului de Fiziologie și a Institutului de Botanică, de asemenea în colecțiile Ministerului Culturii, a Uniunii Artiștilor din Ucraina, a colecționarilor privați din Israel, Rusia, Elveția și Ucraina[11] și în Ungaria, la văduva lui Shimon Markish. Lucrarea de ceramică de pe fațada Casei Naționale a Colectivelor de Creație, situată în Kiev pe bulevardul Șevcenko 50-52, s-a păstrat până în ziua de azi.[12]
Note
modificare- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b Хрусьлінська 2008, p. 54.
- ^ a b c d Хрусьлінська 2008, p. 55.
- ^ a b Sela 2010.
- ^ a b c d e f Ніколаєва 2015.
- ^ a b c d e f ЛЕМЫШ 2014.
- ^ a b c d Gil 2015.
- ^ a b c Jewish News 2015.
- ^ ArtDependence. „ArtDependence | "It is saddening … that there is some interest in her work, but only in connection with the scandal" - Maxim Lozovoy”. www.artdependence.com (în engleză). Accesat în .
- ^ Корусь 2015, p. 129.
- ^ Soviet Porcelain 2007.
- ^ КИЕВ ФОТО 2014.
Bibliografie
modificare- Gil, Helen (). „Виставка порцеляни та кераміки Ольги Рапай під назвою "Грації та блазні" відкриється 1 квітня” [Expoziția de porțelan și ceramică a Olhăi Rapai intutilată „Grații și bufoni” se deschide la 1 aprilie] (în ucraineană). Kiev: Muzeul Prostir. Accesat în .
- Ніколаєва, Тетяна (). „"Грації і блазні" Ольги Рапай” [„Grații și bufoni” de Olha Rapai] (în ucraineană). Kiev: День. Accesat în .
- Корусь, Олена (februarie 2015). „"ГРАцІЇ ТА БЛАзНІ" ОЛЬГИ РАПАЙ” [„Grații și bufoni” de Olha Rapai] (PDF). Народна творчість та етнологія (în ucraineană). Kiev: Інститут мистецтвознавства, фольклористики та етнології (2): 129–130. ISSN 0130-6936. Accesat în .[nefuncțională]
- ЛЕМЫШ, Анатолий (). „Керамический мир Ольги Рапай” [Lumea ceramică a Olgăi Rapai] (în rusă). Kiev: Starovina. Accesat în .
- Sela, Maya (). „Tongue-tied on the Page”. Tel Aviv: Haaretz. Accesat în .
- Хрусьлінська, Іза (septembrie 2008). „Портрет Ольги Рапай-Маркиш, українсько-єврейського скульптора” [Portret al sculptorului evreu ucrainean Olga Rapai-Markish] (PDF). Український журнал (în ucraineană). Praga: RUTA (38): 54–55. ISSN 1802-5862. Accesat în .
- „СКУЛЬПТОР Рапай-Маркиш Ольга Перецовна (Петровна)” [Sculptorul Rapai-Markish Olga Peretzovna (Petrovna)]. Farfor (în rusă). СОВЕТСКОЙ ФАРФОРОВОЙ. . Arhivat din original la . Accesat în .
- „Бульв. Шевченко 50–52. Дом национальных творческих коллективов Украины” [Bd. Șevcenko 50-52. Casa națională a colectivelor de creație din Ucraina] (în rusă). Kiev: КИЕВ ФОТО. . Accesat în .
- „בקייב נפתחה תערוכת חרסינה וקרמיקה של אולגה רפאי” [La Kiev a fost inaugurată o expoziție de porțelan și ceramică a Olhăi Rapai]. Jewish News (în ebraică). Kiev: United Jewish Community of Ukraine. . Arhivat din original la . Accesat în .