Osteoporoză

Osteoporoză
Specialitate	endocrinologie
Clasificare și resurse externe
ICD-11
ICD-9-CM	733.0 733.00 733.09
OMIM	166710
DiseasesDB	9385
MedlinePlus	000360
Patient UK	Osteoporoză
MeSH ID	D010024

Osteoporoza înseamnă "os poros". Până nu demult considerată o stare normală a vârstnicului, osteoporoza este considerată în prezent o boală, caracterizată prin reducerea densității minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, ceea ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.

Oasele osteoporotice nu arată, la prima vedere, altfel decât oasele normale. Ele sunt însă mai puțin dense, prin pierdere de substanță osoasă, ceea ce se reflectă în structura lor internă, care este profund afectată - asemenea unei țesături vechi, cu urzeala subțiată și pe alocuri ruptă.

După vârsta de 35 de ani osul pierde în mod continuu din substanța sa, un fenomen normal și natural odată cu înaintarea în vârstă. Această pierdere poate deveni însă o problemă serioasă dacă "rezerva osoasă" inițială a fost prea mică sau dacă pierderea de substanță osoasă se face prea repede. Rezultatul este creșterea riscului de fractură, fie printr-o cădere obișnuită, ca în cazul încheieturii mâinii sau șoldului, fie printr-un efort moderat de ridicare, ca în cazul vertebrelor.

Definiție

Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică a osului, cu consecințe devastatoare fizice, psihosociale și economice. Este o boală cronică, progresivă și cu etiologie multifactorială, caracterizată prin reducerea masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, cu creșterea fragilității osoase.

Boala este mult timp silențioasă clinic, până la apariția unei fracturi produsă de un traumatism minim.

Este o problemă serioasă de sănătate în toată lumea.

OMS a definit osteoporoza în funcție de valoarea densității minerale osoase măsurată prin metoda DXA. Scorul T indică densitatea osoasă a pacientului comparată cu densitatea minerală osoasă a subiecților de control (sănătoși).

În consecință, OMS definește osteoporoza ca acea situație în care scorul T < - 2,5 la femeia în postmenopauză și bărbatul cu vârsta > 50 de ani. Această definiție, bazată pe valoarea scorului T, nu se aplică femeilor în premenopauză.

Scorul T normal > - 1

Osteopenia este caracterizată de valori ale scorului T cuprinse între - 1 și - 2,5.

Fiziopatologie

Apariția și evoluția osteoporozei sunt datorate mai multor mecanisme patologice ce interacționează între ele.

În mod normal, toată viața, osul continuă să se remodeleze ca răspuns la microtraumatismele la care este supus. Remodelarea începe cu resorbția osoasă, urmată de formarea de os, ambele procese intricându-se continuu.

Osul cortical dens diferă de osul spongios doar în privința arhitecturii, nu și a compoziției moleculare. Ambele tipuri de os au o matrice extracelulară care conține componente mineralizate și componente nemineraĺizate. Compoziția și arhitectura matricei extracelulare sunt cele care dau proprietățile mecanice ale osului.

La adult, 25% din osul trabecular este resorbit și reformat în fiecare an comparativ cu doar 3% în cazul osului cortical dens.

Resorbția osoasă este făcută de osteoclaste, celule derivate din precursori hematopoietici. Osteoblaștii, cu origine mezenchimală, sunt responsabili de formarea osului. Osteocitele sunt osteoblaști diferențiați, încastrați în osul mineralizat, implicați direct în remodelarea osoasă.

În osteoporoză, cuplul reprezentat de osteoclaști și osteoblaști nu mai este capabil să facă față microtraumatismelor ce acționează constant asupra osului trabecular. Osteoclaștii au nevoie de săptămâni ca să resoarbă osul, în timp ce osteoblaștii au nevoie de luni ca să producă os nou. Astfel, remodelarea osoasă duce cu timpul la pierderea de os.

În cursul vieții, masa osoasă are cea mai mare valoare în decada a 3-a, după care începe să descrească lent. Densitatea masei osoase este influențată de factori ereditari, de nutriție și de activitatea fizică.

În condiții fiziologice normale, resorbția și formarea osului sunt într-un echilibru bun. Osteoporoza apare atunci când echilibrul se rupe, resorbția osoasă nemaifiind urmată de o formare osoasă pe măsură.

Pierderea de os poate fi produsă de modificarea statusului hormonal, așa cum se întâmplă în perimenopauză la femei dar și la bărbații vârstnici sau secundar unor anumite boli sau unor medicamente.

Pierderea funcției gonadale este un factor important de producere a osteoporozei. Studiile au arătat că pierderea de os la femei accelerează rapid în primii ani după menopauză. Deficiența de estrogeni conduce la creșterea activității osteoclaștilor. Ea se manifestă nu numai la femeile în postmenopauză dar joacă un rol și în pierderea de os la bărbații vârstnici. Osteoblaștii, osteocitele și osteclaștii au receptori pentru estrogeni. În plus, estrogenii afectează osul indirect, prin influențarea citokinelor și a factorilor locali de creștere.

În absența estrogenilor, celulele T stimulează dezvoltarea osteoclaștilor și actiunea lor, favorizînd osteoporoza.

Spre deosebire de pierderea de os postmenopauză care este asociată cu activitatea osteoclastică excesivă, pierderea de os ce însoțește îmbătrînirea se asociază cu declinul progresiv al proporției osteoblaștilor față de necesar.

După decada a 3-a de viață, resorbția osoasă depășește formarea de os, evoluând lent spre osteopenie și, în situații severe, spre osteoporoză. Femeile pierd după decada a 3-a până la sfârșitul vieții 30-40% din osul cortical și 50% din osul trabecular. Tot în această perioadă, bărbații pierd doar 15-20% din osul cortical și 25-30% din osul trabecular.

Homeostazia osoasă se menține cu ajutorul calciului, vitaminei D și a parathormonului. Insuficiența calciului din dietă sau alterarea absorbției intestinale datorită vârstei sau a unor boli cronice, conduce la hiperparatiroidism secundar.

Parathormonul este secretat ca răspuns la nivelul scăzut al calciului în ser. El crește resorbția calciului din oase, reduce eliminarea renală a calciului și stimulează producția renală a unei forme activă hormonal de vitamina D (1,25-dihidrovitamina D) care optimizează absorbția fosforului și a calciului.

Osteoporoza are o manifestare clinică importantă și gravă: fractura osteoporotică. Fractura poate fi produsă de un traumatism de energie joasă. Cele mai afectate oase de pierderea de masă osoasă sunt corpii vertebrali.

Structura osoasă normală a corpilor vertebrali este osul spongios în care există trabecule osoase interconectate orizontal și vertical.

Osteoporoza nu numai că reduce masa osoasă vertebrală dar și scade interconectivitatea trabeculară, cu producerea de fracturi-tasare ale corpilor vertebrali la traumatisme minime.

Studii anatomopatologice microscopice ale corpilor vertebrali recoltați la autopsia unor femei vârstnice au arătat o prevalență foarte mare a fracturilor trabeculare, de aproximativ 250-400/corp vertebral, aflate în faze diferite de evolutie, de la fracturi recente la fracturi consolidate.

Scheletul uman este compus din componente minerale - hidroxiapatita de calciu (60%) - și componente organice - în special colagen (40%).

În osteoporoză, oasele sunt poroase și fragile, în timp ce în osteomalacie oasele sunt ușoare. Diferența dintre ele în ceea ce privește consistența osoasă este legată de raportul componentă minerală/componentă organică.

Masa osoasă a adultului este influențată de factori prenatali și postnatali: sănătatea mamei în timpul sarcinii, greutatea copilului la naștere și greutatea copilului la vârsta de 1 an. Se știe că ritmul de creștere a copilului în primul an de viață influențează nivelul hormonului de creștere care se menține în decada a 7-a de viață. Copiii mari și cei cu creștere rapidă în primul an de viață vor avea la vârsta adultă de 65-75 ani o masă osoasă mare.

Epidemiologie

Osteoporoza este o boală care afectează peste 40 la sută din femei și 20 la sută din bărbații cu vârste de peste 50 de ani.

Factori de risc

Aproape oricine poate face osteoporoză, dar sunt predispuse la acest lucru mai ales persoanele de sex feminin (aprox.80% dinte pacienții cu osteoporoză sunt femei), mai ales dacă au avut deja menopauza, și chiar și mai mult dacă au avut-o înainte de vârsta de 45 de ani.

Alți factori de risc:

• vârsta înaintată (peste 50 de ani)
• rasa albă și rasa galbenă
• tratament cronic cu corticosteroizi
• aport inadecvat de calciu alimentar
• activitate fizică insuficientă
• greutate corporală prea mică, statura mică
• menarha târzie
• amenoreea
• inactivitatea fizică
• asocierea (mare) fumător, consumator de alcool
• factori genetici: istorie familială de osteoporoză

Etiologie

Osteoporoza a fost clasificată după mai multe criterii, cele mai importante fiind localizarea la nivelul scheletului și etiologia.

Clasificarea inițială a osteoporozei a cuprins 2 categorii: osteoporoza localizată și osteoporoza generalizată.

Acestea, la rândul lor, au fost subîmpărțite în primară și secundară.

Osteoporoza primară

Se consideră că un pacient are osteoporoză primară atunci când nu poate fi identificată o cauză de osteoporoză secundară. În această categorie sunt incluse și osteoporoza juvenilă și osteoporoza ideopatică.

Osteoporoza primară este clasificată astfel:

1) Osteoporoza juvenilă: apare de regulă la copii și adulții tineri, în mod egal la ambele sexe. Funcția gonadică este normală. Vârsta afectată cu predilecție este de 8-14 ani. Semn caracteristic: debutul brusc al durerii osoase și/sau producerea unei fracturi după un traumatism minim.

2) Osteoporoza postmenopauză: (osteoporoza tip I) : apare la femeia cu deficit de estrogeni. Favorizează de obicei fracturi ale antebrațului distal, șoldului și fracturi ale corpilor vertebrali (fracturi-tasare). Caracteristic: faza inițială de pierdere de os ce afectează în special osul trabecular.

3) Osteoporoza senilă: (osteoporoza tip II)

Apare la femei dar și la bărbați din cauza diminuării cu vârsta a densității minerale osoase. Reprezintă pierderea de os asociată îmbătrînirii. Fracturile apar atât în osul cortical, cât și în cel trabecular. Cele mai frecvente localizării sunt la nivelul pumnului, șoldului și corpilor vertebrali.

Osteoporoza secundară

Osteoporoza secundară poate să apară din următoarele cauze:

1) Genetice/congenitale:

• hipercalciuria renală: este una dintre cele mai importante cauze de osteoporoză secundară. Poate fi tratată cu diuretice tiazidice.
• fibroza christică
• sindromul Ehlers-Danlos
• boala stocării glicogenului
• boala Gaucher
• sindromul Marfan
• osteogeneza imperfectă
• hemocromatoza
• homocistinuria
• hipercalciuria idiopatică
• porfiria
• stările hipogonadale

2) Secundară bolilor endocrine:

- sindromul Cushing

- acromegalia

- diabetul mellitus

- deficiența de estrogeni

- hipogonadismul

- menopauza prematură

- hipertiroidismul

- hiperparatiroidismul

3) Secundară deficienței calciului, a vitaminei D şi a proteinelor:

- malabsorbția

- nutriția parenterală

- ciroza biliară primară

- gastrectomia

- malnutriția

- deficiența de calciu în alimentație

- deficiența de vitamina D

- deficiența de magneziu

4) Secundară bolilor inflamatorii cronice:

- spondilita anchilozantă

- artrita reumatoidă

- LES

- inflamația intestinală cronică

5) Secundară bolilor neoplazice:

- leucemia

- limfomul

- mielomul multiplu

- metastazele (boala metastazantă)

6) Secundară unor medicamente administrate pe termen lung:

- anticonvulsivante

- antipsihotice

- chimioterapice

- furosemid

- corticoizi (mai mult de 5 mg/zi, mai mult de 3 luni)

- heparină (termen lung)

-litium

- inhibitori de serotonină

- tiroxină (în doză mare şi pe termen lung)

7) Secundară unor cauze diverse:

- alcoolismul

- amiloidoza

- acidoza metabolică cronică

- depresia

- emfizemul

- insuficiența cardiacă congestivă

- boala renală cronică

- insuficiența hepatică

- scolioza idiopatică

- imobilitatea

- scleroza multiplă

- sarcoidoza

- transplantul de organ

- sarcina şi lactația

Diagnostic clinic

Istoric

Trebuie avut mereu în minte că osteoporoza este adesea asimptomatică şi că debutul poate fi o fractură produsă printr-un traumatism mic.

De aceea, screening-ul populației cu risc este esențial.

În evaluarea factorilor de risc se va ține cont de vârstă (peste 50 de ani), sex (femei), rasă (albă, galbenă), greutatea redusă, talia mică, antecedente familiale de osteoporoză (în special mama), vârsta instalării menopauzei, histerectomie şi ovarectomie în antecedente, stări hipogonadale, fumat, consum de alcool, activitate fizică redusă, medicație cu acțiune secundară osteoporotică, comorbiditate încărcată, demența.

Examenul clinic

Un pacient suspectat de osteoporoză trebuie examinat clinic complet.

Inspecția: este observată ținuta pacientului în timpul mersului şi în ortostatism. Este examinată cifoza toracică, dacă s-a accentuat în ultima vreme. Sunt măsurate talia şi greutatea pacientului. Talia este comparată cu cea din tinerețe. Este aflată evoluția descreșterii în înălțime a pacientului.

La pacientul vârstnic sunt căutate semne care să indice un risc crescut de cădere: mersul, hipotensiunea ortostatică, slăbiciunea musculară a membrelor inferioare, vederea slabă, tulburări vestibulare (de echilibru), tulburări cognitive.

Este făcut testul TUG.

Testul TUG (time up and go): este un test simplu care evaluează mobilitatea unei persoane, echilibrul său static şi dinamic.

Testul constă în măsurarea timpului necesar unei persoane așezată pe un scaun de a se ridica, de a merge 3 m, de a se întoarce, de a merge înapoi la scaun şi de a se aşeza.

Un timp mai mic de 10 secunde, indică un echilibru şi o mobilitate normală.

Un timp cuprins între 11-20 de secunde, sugerează normalitate pentru pacienții foarte vârstnici şi pentru pacienții cu dizabilități.

Cei mai mulți autori consideră limita de timp de 14-15 secunde drept pragul peste care riscul de cădere cu producerea unei fracturi majore este mare.

Un timp mai mare de 30 de secunde indică predispoziția persoanei examinate la cădere.

Testul a fost conceput inițial pentru evaluarea persoanelor vârstnice. Apoi a fost folosit şi pentru evaluarea bolnavilor cu boală Parkinson, scleroză multiplă, boală Alzheimer, boală Huntington.

Testul are o sensibilitate de 87% şi o specificitate de 85%.

Examinarea coloanei vertebrale:

Fracturile vertebrale reprezintă o componentă majoră a osteoporozei. Ele afectează corpul vertebral parțial, central sau marginal, cele marginale fiind localizate mai frecvent anterior și producând cifoza toracală caracteristică sau afectează corpul vertebral în totalitate, cu reducerea înălțimii acestuia.

Cele mai multe fracturi vertebrale sunt asimptomatice. Doar 18% dintre aceste fracturi sunt asociate cu durere.

Pacienții cu fracturi-tasare ale corpilor vertebrali au cifoză toracică accentuată şi lordoză cervicală exagerată. Acestea sunt urmate de pierderea lordozei lombare. Concomitent, talia pacientului se reduce cu fiecare episod de fractură vertebrală.

Pacienții acuză durere de spate, la nivelul toracelui mijlociu şi distal și la nivel lombar înalt.

Mişcările vertebrale accentuează durerea. Uneori, durerea de spate poate iradia spre abdomen. Durerea este însoțită adesea de spasme musculare paravertebrale, exacerbate în ortostatism şi mai ales în activitate şi este ameliorată în poziție culcată (clinostatism). Pacienții rămân uneori la pat din cauza durerii supărătoare din ortostatism.

Durerea acută, după o fractură-tasare a unui corp vertebral osteoporotic, diminuează în 4-6 săptămîni. Presiunea exercitată asupra apofizei spinoase a vertebrei fracturate produce durere vie. La fel, percuția vertebrei fracturate produce durere.

Examinararea coloanei vertebrale poate constata și o scolioză asociată.

În cazuri severe, rezultat al mai multor fracturi-tasare, pe mai mulți corpi vertebrali, durerea devine cronică.

Examenul neurologic este esențial pentru a judeca răsunetul modificărilor coloanei vertebrale asupra măduvei şi a nervilor periferici.

Examinarea şoldurilor:

Fracturile șoldului se manifestă prin durere inghinală, durere anterioară de coapsă, durere medială de coapsă, cu iradiere pe partea medială a genunchiului în timpul mobilizării articulației, pasiv şi activ şi în timpul sprijinului.

Examinarea sângelui este de regulă normală, iar radiografia nu poate diagnostica boala decât într-o fază avansată, de exemplu evidențiind una sau mai multe fracturi vertebrale.

Diagnostic imagistic

Singura modalitate prin care se poate pune diagnosticul de certitudine pentru o densitate osoasă redusă este densitometria. Aceasta se poate face prin:

• tomografia computerizată cantitativă

Este o metodă de măsurare a densității minerale osoase folosind scanarea cu raze X cu un computer tomograf a unor regiuni osoase cu o componentă importantă de os trabecular. Initial, a fost scanată coloana vertebrală lombară.

CT cantitativă a fost inventată la Universitatea California din San Francisco în 1970 de profesorii Douglas Boyd și Harry Genant. În 1980, ei au folosit CT cantitativă pentru evaluarea coloanei vertebrale, lansând și noțiunea de "CT cantitativă" (QCT).

La început a fost folosită CT 2D convențională pentru examinarea densității minerale osoase a corpilor vertebrali lombari. Se făceau secțiuni subtiri monoplane în zona centrală a trei vertebre lombare, de obicei L1-L3.

Cu timpul, a început să fie folosită tot mai mult CT 3D care scanează rapid osul examinat prin achiziția a numeroase secțiuni, reconstituind apoi imaginea în 3 dimensiuni. Analiza mai bună a osului permite o reproductibilitate mai fidelă a modificărilor densității minerale osoase.

QCT măsoară densitatea minerală osoasă raportată la volum. Valorile obținute în urma măsurătorilor sunt exprimate în g/cm3. Această metodă nu depinde de mărimea osului. Măsurarea se face prin compararea valorilor obținute la pacientul examinat cu valori standard pentru sexul și vârsta respective și prin compararea valorilor densității minerale osoase prezente ale pacientului cu valorile obținute la evaluări QCT anterioare ale aceluiași pacient.

La nivelul coloanei vertebrale lombare, QCT măsoară densitatea minerală osoasă doar a osului trabecular din interiorul corpului vertebral. Osul trabecular are o activitate metabolică de 8 ori mai mare decât osul cortical. De aceea, el este afectat mai repede și mai mult de boală comparativ cu osul cortical. Celelalte metode de măsurare a densității minerale osoase evaluează o mixtură de os trabecular și os cortical. Modificările densității minerale osoase trabeculare la nivelul coloanei vertebrale lombare după menopauză sau după un deficit estrogenic, apar mai repede decât în orice altă regiune a scheletului, inclusiv față de modificările osoase totale (trabeculare și corticale) la nivelul coloanei. Deci QCT evidențiază cel mai devreme pierderea de os în primii ani după menopauză.

QCT măsoară densitatea minerală osoasă la nivelul coloanei, femurului proximal, humerusului proximal și al radiusului distal. Osul trabecular reprezintă 30-35% din totalul osului la nivelul coloanei vertebrale lombare, 35-50% din total la nivelul radiusului distal și 60-75% din totalul osului humerusului proximal.

QCT poate fi folosită atât pentru adulți cât și pentru copii. La copii, măsurarea densității minerale osoase se face doar periferic (pQCT) pentru ca doza de iradiere să fie cât mai mică.

Măsurarea densității minerale osoase poate fi făcută cu un CT tomograf standard dar care este înzestrat cu un soft special dedicat QCT. CT tomografele moderne pot calcula nu numai densitatea minerală osoasă a osului trabecular dar și pe cea a osului cortical sau chiar densitatea minerală osoasă globală (trabeculară și corticală).

Timpul de examinare este de 10-15 minute iar doza medie de iradiere a pacientului este de 60 de microSv.

Datele statistice arată că doar 5% dintre evaluările densității minerale osoase sunt făcute cu QCT, cu toate că spitalele din orașele mici dispun mai degrabă de un CT tomograf, folosit de obicei pentru cazurile de traumă, decât de un aparat RMN.

Stabilirea diagnosticului de osteoporoză pe baza valorilor furnizate de QCT trebuie interpretată conform clasificării Felsenberg:

- densitate minerală osoasă spinală trabeculară normală: > 120 mg/cm3.

- osteopenie: densitate: 80-120 mg/cm3.

- osteoporoză: densitate: < 80 mg/cm3.

- risc crescut de fractură: < 50 mg/cm3

Avantajele QCT:

- măsurarea densității minerale osoase prin QCT la nivelul coloanei vertebrale lombare și al șoldului este mai fidelă decât DXA pentru că nu este influențată de modificările degenerative (osteoscleroză, osteofitoză), de calcificări vasculare și de alimente și medicamente ce conțin cantități semnificative de calciu.

- QCT este cea mai bună metodă de monitorizare a turnover-ului osos și, în consecință, a eficienței tratamentului. Pierderea medie de os trabecular este de 2,6% pe an la nivelul coloanei, mai mare decât pierderea medie globală de os (trabecular și cortical) care este de 0,8% pe an. De aceea, modificările minime ale densității minerale osoase ce pot fi măsurate de QCT, permit repetarea investigatiei la 2 ani, în timp ce tehnica DXA poate decela modificările minime ale densității doar după 3,5 ani.

- abilitatea de a separa osul cortical de osul trabecular

- evidențiază densitatea volumetrică în mg/cm3. În cele mai multe cazuri, o modificare de 8-10 mg/cm3 a densității minerale osoase este semnificativă și indică un trend evolutiv. Femeile care se află la 1-3 ani postmenopauză au o pierdere medie de 7 mg/cm3/an, la nivelul corpilor vertebrali lombari.

- QCT are o capacitate mai bună de diagnosticare a fracturilor osteoporotice și a osteoporozei comparativ cu DXA, fapte ce fac ca QCT să devină "standardul de aur" în măsurarea densității minerale osoase.

- comparată cu metoda DXA, QCT are un preț mai mic și nu necesită injectarea unei substanțe de contrast, având o precizie comparabilă.

Dezavantajele QCT:

Principalul dezavantaj al QTC este iradierea mai mare față de DXA.

Dozele de iradiere ale QCT:

- pentru coloana vertebrală lombară, doza medie de iradiere este de 200-300 microSv (microsieverts). Spre comparație, doza de iradiere în DXA a coloanei este de 10 microSv.

- pentru realizarea QTC la nivelul șoldului, doza de iradiere este de 500-1000 microSv, comparativ cu 10 microSv pentru DXA de șold. Iar rezultatele au sensibilitate similară.

Indicațiile QCT:

- femeile cu vârsta peste 65 ani și bărbații cu vârsta peste 70 de ani asimptomatici

- femeile mai tinere de 65 de ani cu factori de risc pentru osteoporoză pe baza anamnezei și a examenului clinic: deficiență estrogenică, antecedente maternale de fractură de șold după vârsta de 50 de ani, greutate redusă (< 57 kg), istoric de amenoree de peste 1 an până la vârsta de 42 de ani.

- femeile mai tinere de 65 de ani sau bărbații mai tineri de 70 de ani care au următorii factori de risc: fumători, pierdere de înălțime cu cifoză toracică, fracturi de pumn, șold, coloană sau de humerus proximal ce apar la traumatisme mici, corticoterapie mai mult de 3 luni, tratament cronic cu anticonvulsivante, tratament cronic cu heparină, hiperparatiroidism, sindrom Cushing, hipogonadism sau castrare de necesitate, imobilizare prelungită, insuficiență renală cronică, malabsorbție, malnutriție, deficiență de vitamina D, alcoolism cronic, ciroză, mielom multiplu.

Societatea Internațională de Densitometrie Clinică (ISCD) consideră QCT a coloanei vertebrale ca fiind foarte valoroasă pentru diagnostic:

- atunci când scanează coloana lombară la nivelul L1- L3.

- poate fi folosită la femeile în postmenopauză pentru prezicerea fracturilor vertebrale. Dar QCT nu poate prezice fracturile vertebrale la bărbați. De asemeni, QCT nu poate face nici o predicție despre fracturile de șold, nici în cazul bărbaților, nici al femeilor.

- poate fi folosită ca mijloc unic de identificare a pacienților care sunt candidați pentru tratamentul farmacologic, atunci când nu pot fi făcute măsurători DXA.

- QCT a coloanei vertebrale lombare poate monitoriza răspunsul densității minerale osoase la tratamentul antiosteoporotic.

• Metoda DXA - dual energy X-ray absorbtiometry

Metoda DXA este o investigație imagistică care folosește raze X și care este folosită pentru măsurarea densității minerale osoase (DMA). Razele X sunt unde cu energie mare ce trec prin țesuturi fără să rămână în organism. Doza de radiație X în examinarea DXA este redusă, până la a 10-a parte dintr-o radiografie pulmonară simplă și chiar mai mică decât ceea ce omul primește din mediul ambiant într-o zi, astfel încât efectele adverse sunt practic neglijabile.

Aparatul DXA este alcătuit dintr-un braț pe care se găsește un generator de raze X, braț care culisează deasupra mesei de examinare pe care este așezat pacientul și un detector de raze X, aflat dedesubtul mesei, exact sub generatorul de raze X, culisând împreună cu el. Razele X produse de generator, înainte de a ajunge la pacient, trec printr-un colimator, dispozitiv care transformă fasciculul de raze X divergent într-un fascicul îngust de raze X paralele. Fasciculul trece prin pacient, este atenuat diferit de oase și de țesuturile moi și ajunge la detectorul de raze X unde este înregistrată intensitatea radiației X.

Scanerul DXA produce două fascicule de raze X, fiecare fascicul având un nivel de energie diferit: un fascicul are o energie mai mare, celălalt, o energie mai redusă. Cele două fascicule de energii diferite sunt atenuate ca intensitate la trecerea prin zona examinată a pacientului, atenuarea fiind determinată de grosimea și densitatea țesutului examinat. În cazul fasciculului de energie redusă, atenuarea este mai mare în os decât în țesuturile moi. În cazul fasciculului de energie mare, atenuarea osoasă este similară cu cea a țesuturilor moi.

Compararea absorbției celor două fascicule de intensități diferite permite calcularea DMO.

Diagnosticul de osteoporoză se pune prin compararea DMO a pacientului examinat cu valoarea normală a DMO a unei persoane sănătoase, în vârstă de 30 de ani și de același sex. Astfel, se obține scorul T, cel mai relevant indicator al prezenței osteoporozei și al riscului de fractură.

DMO măsurată prin metoda DXA este raportată la scorul T și la scorul Z.

Scorul T este valoarea DMO a pacientului examinat comparată cu valoarea normală a DMO a unei persoane sănătoase, în vârstă de 30 de ani și de același sex.

Valorile scorului T:

• Scorul T normal este mai mare sau egal cu -1

• Scorul T între -1 și -2,5 indică osteopenie

• Scorul T mai mic de -2,5 indică osteoporoză

Scorul Z este valoarea DMO a pacientului examinat comparată cu valoarea normală a DMO a unei persoane sănătoase de aceeași vârstă și de același sex.

Valorile scorului Z:

• Scorul Z normal este mai mare de -2 (adică este situat în zona a ceea ce se așteaptă la această vârstă)

• Scorul Z mai mic de -2 indică mai puțin decât se așteaptă la această vârstă

Scorul Z este folosit pentru următoarele categorii de pacienți:

- femei în premenopauză

- bărbați mai tineri de 50 de ani

- copii

Diagnosticul de osteoporoză în cazul acestor pacienți nu va fi bazat doar pe criterii de densitometrie.

DXA este poate cea mai bună metodă de măsurare a DMO, la nivel central (coloană lombară și șold) și periferic (1/3 distală a radiusului membrului superior non-dominant). Dar valoarea DMO explică doar 60-80% din rezistența osului și a riscului de fractură, pentru că osteoporoza înseamnă afectarea cantitativă și calitativă a osului în timpul deprivării estrogenice sau a altor boli, precum hipercorticismul sau hiperparatiroidismul primar iar metoda DXA oferă informații doar despre modificările cantitative ale osului examinat.

Măsurarea osoasă calitativă se face cu un instrument nou, scorul osos trabecular, în engleză - TBS (trabecular bone score)

• TBS (trabecular bone score)

Acest indice a început să fie folosit din 2011 și aprobat de FDA (Food and Drug Administration) în 2012.

TBS este o metodă analitică noninvazivă bazată pe imagini DXA ale coloanei vertebrale lombare și ale femurului proximal standard. TBS nu măsoară direct microarhitectura osoasă. El este obținut prin reanalizarea imaginilor DXA ale coloanei lombare, ceea ce permite compararea cu datele existente privitoare la DMO.

TBS evaluează variația nivelurilor de gri a pixelilor unei imagini de DMO lombară. Nu este o măsurare fizică directă a microarhitecturii osoase lombare ci proiecția unei structuri în 3 dimensiuni pe o suprafață plană.

Proiecția structurilor trabeculare dense pe o imagine plană va da un număr mare de pixeli ce au variații slabe de amplitudine între ei, în timp ce o structură trabeculară poroasă va da un număr mare de pixeli cu variații mari de amplitudine între ei.

TBS este exprimat în cifre, fără o unitate de măsură:

- TBS > 1350 indică o textură osoasă normală

- TBS < 1200 indică alterarea (structurii) microarhitecturii osoase, adică trabecule osoase mai puțin conectate

- 1200 < TBS < 1350 indică o microarhitectură parțial alterată

TBS este calculat plecând de la imaginea DMO lombare, măsurată pe o examinare DXA, făcută pe un aparat care are instalată și o aplicație informatică pentru determinarea TBS.

Valorile TBS diminuează cu vârsta, după 45 de ani.

TBS este insensibil la tulburările degenerative (artroză, osteofite), în timp ce DMO lombară este dificil de interpretat după vârsta de 65 de ani când modificările degenerative cresc fals valoarea DMO cu aproximativ 10-15%, dând astfel rezultate false despre protecția la riscul de fractură.

Numeroase studii făcute pe femei în postmenopauză au arătat că la cele care aveau o fractură osteoporotică voloarea TBS era mai mică comparativ cu femeile fără fractură și asta independent de DMO. Deci, TBS are o valoare predictivă mai mare decât măsurarea DXA a DMO în ceea ce privește riscul de fractură osteoporotică.

• densitometria ultrasonică

Măsoară atât densitatea osoasă, cât și calitatea osului (arhitectura și elasticitatea); este practic un tip specializat de ecografie; fără a fi atât de precisă ca DEXA, metoda este utilă în evaluarea riscului de fractură, la un preț de cost mai redus și fără iradiere, dar nu poate servi la urmărirea eficienței tratamentului

Persoanele diagnosticate cu osteoporoză pot face destul de multe lucruri pentru a opri evoluția bolii și a evita fracturile:

• pot utiliza medicație specifică
• pot să-și asigure un aport adecvat de calciu și vitamina D
• pot să-și crească nivelul de activitate fizică
• pot să prevină căderile
• pot folosi protectoare de șold

Aportul de calciu și vitamina D

Calciul este necesar pentru edificarea osului. Un aport generos de calciu nu este suficient pentru a preveni osteoporoza. Aportul inadecvat de calciu poate însă accentua tendința de demineralizare a osului. Pentru absorbția calciului și fixarea sa în os, este necesară vitamina D. Un adult are nevoie zilnic de 1000-1500 mg calciu și 400-800 UI vitamina D. Dacă aportul alimentar de calciu și vitamina D este insuficient, se indică utilizarea unui supliment nutritiv. Recomandabil 1000 mg calciu/zi la persoanele sub 50 de ani și 1200 mg calciu/ziua persoanelor de peste 50 de ani. Vitamina D 51-70 de ani 400 UI/zi si la varstnicii peste 70 ani 600 UI/zi. Daca absorbția este inefecienta se administreaza tratament adjuvant cu bifosfonați.(Epidemiology, Diagnosis Prevention and Management of Osteoporotic Fractures Kenneth A. Egol, MD NYU-Hospital For Joint Diseases Created March 2004; Revised May 2006)

Activitatea fizică

Nu orice tip de activitate fizică protejează față de osteoporoză - munca depusă acasă sau la serviciu este de regulă ineficientă. Activitățile fizice care protejează față de osteoporoză sunt cele de tip "portant" sau "de impact" - baschet, volei, jogging, aerobic, săritul corzii, mersul rapid. Aceste exerciții trebuie adaptate posibilităților fiecărui individ în parte și efectuate sistematic.

Medicație specifică

Înainte de a folosi oricare din medicamentele de mai jos, trebuie consultat un medic pentru a lămuri avantajele și riscurile fiecăruia dintre ele.

• substituția hormonală - în principal are indicație la femeile aflate la menopauză, care au simptome specifice acestei perioade
• modulatorii selectivi de receptori estrogenici (raloxifen, bazedoxifen) - cresc densitatea minerală osoasă și reduc riscul de fractură vertebrală
• bifosfonații - cresc densitatea minerală osoasă și reduc riscul de fractură vertebrală, de radius și de șold
• calcitonina - nu reduce riscul de fractură, dar poate fi utilă la pacienții cu fracturi vertebrale dureroase
• denosumab - un anticorp monoclonal anti-RANKL
• parathormonul și teriparatida - introduși recent în tratamentul osteoporozei, au rol anabolizant

Prevenirea căderilor și protectoarele de șold

Aceste metode se adresează mai mult vârstnicilor și urmăresc rezolvareaa problemelor legate de:

• iluminat: insuficient, întrerupătoare inaccesibile, lipsa iluminatului "de veghe"
• podele și holuri: obstrucționări, obiecte plasate pe jos, podele alunecoase, covoare mobile, uzate sau "cu urechi", praguri
• baie și bucătărie: lipsa mânerelor, cabină de duș sau vană inaccesibile, podea udă
• scări interioare: balustrade instabile sau cu priză inadecvată, trepte alunecoase sau deteriorate
• mobilier: scaune prea joase, fără sprijin pentru coate, pat prea jos sau prea înalt
• acces: rafturi prea joase sau prea înalte

Persoanele vârstnice trebuie să rezolve acele probleme medicale care determină căderi, cum ar fi cele legate de acuitatea vizuală, tensiunea arterială, spondiloza cervicală, etc.

Activitatea fizică, efectuată în mod adecvat, este benefică și pentru vârstnici - prin menținerea tonusului muscular se reduce riscul de cădere.

Protectoarele de șold reprezintă practic niște pernițe din burete care amortizează impactul la acest nivel. Nu sunt foarte populare din motive estetice și de confort, dar s-a demonstrat că sunt eficiente pentru prevenirea fracturilor de șold.

Problema osteoporozei trebuie discutată în primul rând cu medicul de familie. Acesta poate evalua riscul de osteoporoză și, în plus, recomandarea sa este necesară pentru densitometrie DEXA sau densitometrie ultrasonică. Examinarea trebuie însă efectuată de personal calificat, cu un aparat calibrat corespunzător. Nu mai puțin important, rezultatul examinării trebuie interpretat de un medic cu experiență în densitometrie.

Prevenirea osteoporozei

Indiferent de sex și vârstă, osteoporoza poate fi prevenită printr-o activitate fizică adecvată și un aport de calciu corespunzător.

Legături externe

• Osteoporoza
• Osteoporoza, între fatalitate și exagerare Arhivat în 15 iunie 2012, la Wayback Machine., 10 iunie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
• Cum prevenim osteoporoza? Arhivat în 3 martie 2018, la Wayback Machine. Cum prevenim osteoporoza?

Clasificare	D ICD-10: M80-M82 ICD-9-CM: 733.0 OMIM: 166710 MeSH: D010024 DiseasesDB: 9385
Resurse externe	MedlinePlus: 000360 eMedicine: med/1693 ped/1683 pmr/94 pmr/95

• Osteoporoză pe Curlie
• Handout on Health: Osteoporosis  – US National Institute of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases
• Osteoporosis  – l NIH Osteoporosis and Related Bone Diseases – National Resource Center
• Office of the Surgeon General (2004). Bone Health and Osteoporosis: A Report of the Surgeon General. Rockville, MD: U.S. Department of Health and Human Services. PMID 20945569. Accesat în 18 iulie 2016. 
• „Osteoporosis”. MedlinePlus. U.S. National Library of Medicine.