Deschide meniul principal

Ovidiu Constantinescu (prozator)

scriitor român
Pentru alte persoane cu numele Ovidiu Constantinescu, vedeți Ovidiu Constantinescu (dezambiguizare).
Ovidiu Constantinescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieromancier[*]
traducător
critic de teatru[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București  Modificați la Wikidata

Ovidiu Constantinescu (n. 28 martie 1914, București[1] – d. 16 decembrie 1993, București[2]) a fost un prozator, traducător și cronicar teatral român.

Cuprins

BiografieModificare

S-a născut în familia funcționarului Dumitru Constantinescu și al soției sale, Theodora (n. Constantinescu). A absolvit Liceul „Sf. Sava” din București (1932) și a urmat apoi Facultatea de Litere, secția filologie franceză, a Universității din București (1933-1937).[3][4]

A colaborat ca publicist la revistele Vremea, Fapta, Curentul familiei, Viața Românească, a fost cronicar teatral la Bis și Revista Fundațiilor Regale (1945-1946) și critic teatral al revistei Viața Românească (în anii '70-'80).[3] A debutat editorial cu romanul Sfârșit de spectacol (1941). Primele două cărți (Sfârșit de spectacol (1941) și Oamenii știu să zâmbească (1946)) sunt romane de investigație psihologică, cu eroi adolescenți,[5] tributare din punct de vedere stilistic proustianismului.[6] A mai publicat romanele Menestrelii regelui Ludovic (1980), Luna și mânzul sălbatic (1982) și Toamna când se scutură castanii (1991), precum și volumele de nuvele Valse hésitation (1970) și Strada infinitului (1974).[3] Tema scrierilor sale o constituie nefericirea personală și abisul existențial, auorul analizând, în stil proustian, psihologii tulburi, cu reacții inexplicabile și bizare. Prozele sale au deseori un caracter livresc.

A fost unul dintre cei mai prolifici traducători ai epocii comuniste, traducând din literatura franceză (Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, Victor Hugo) și din cea rusă (Dostoievski, Repin, Taras Șevcenko). A mai publicat volumul Portrete de artiști (1984), format din medalioane critice dedicate unor actori.[3]

ScrieriModificare

  • Sfârșit de spectacol, București, 1941;
  • Oamenii știu să zâmbească, FRPLA, București, 1946;
  • Valse hésitation, București, 1970;
  • Strada infinitului, București, 1974;
  • Menestrelii regelui Ludovic, Editura Eminescu, București, 1980;
  • Luna și mânzul sălbatic, Editura Eminescu, București, 1982;
  • Portrete de artiști, Editura Eminescu, București, 1984;
  • Toamna când se scutură castanii, roman, București, 1991;
  • Poesis, sonete, București, 1999;
  • Aurore și genuni, versuri, București, 2001;
  • Columnele sonetului, București, 2002.

TraduceriModificare

  • Elizar Malțev, Din toată inima, în colab. cu W. Cohn, București, 1948;
  • Vadim Ohotnikov, În lumea cercetărilor, în colab. cu Ada Cerchez, București, 1952;
  • Marie Špetová, Familia Vojacik, în colab. cu P. Popa, București, 1952;
  • Konstantin Zolotovski, Meșterii din fundul apelor, în colab. cu M. Căciulanu, București, 1953;
  • Vilis Lācis, Spre țărmuri noi, în colab. cu Natalia Stroe, București, 1953;
  • Konstantin Fedin, Opere, I-II Orașe și ani, în colab. cu Ada Steinberg, București, 1954;
  • André Stil, Floarea de oțel, București, 1954;
  • Ilia Repin, Amintiri dragi, în colab. cu Maria Bistrițeanu, București, 1955;
  • Anna Seghers, Primul pas, în colab. cu S. Sanin, București, 1955;
  • Andrei Guljaski, Satul Vedrovo, în colab. cu T. Călin, București, 1955;
  • Mohammed Dib, Algeria, București, 1957;
  • Nikolai Dubov, Orfanul, în colab. cu E. Bandrabur, București, 1958;
  • Romain Rolland, Viața lui Beethoven, București, 1959;
  • Ilia Repin, Edecarii de pe Volga, în colab. cu Maria Bistrițeanu, București, 1960;
  • Maurice Druon, Marile familii, București, 1961;
  • Taras Șevcenko, Viață de artist și alte nuvele, în colab. cu R. Vasilescu-Albu, București, 1961;
  • Juan José Manauta, Odiseo, în colab., București, 1962;
  • James Fenimore Cooper, Vânătorul de cerbi, București, 1962;
  • Fiodor Dostoievski, Frații Karamazov, I-II, în colab. cu Izabella Dumbravă, București, 1965;
  • Alejo Carpentier, Secolul luminilor, I-II, în colab. cu Maria Ioanovici, București, 1965;
  • Stendhal, Nuvele, în colab. cu Dinu Albulescu, București, 1967;
  • Alexandre Dumas, Cei patruzeci și cinci, I-II, București, 1968;
  • Colette, Hoinara. Duo, București, 1969 (altă ed., 1994);
  • Jules Verne, Robur cuceritorul. Stăpânul lumii, București, 1970;
  • Victor Hugo, Anul 93, București, 1972;
  • Alexandre Dumas, Ascanio, București, 1973;
  • J. M. Barrie, Peter Pan și Wendy, în colab. cu A. Bantaș, București, 1995.

NoteModificare

  1. ^ Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1977, p. 161.
  2. ^ Ferestre întredeschise: Alexandru Vona și Ovidiu Constantinescu, Biblioteca Apostrof, 1997, p. 122.
  3. ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 379.
  4. ^ Cornel Regman, Nuvela și povestirea românească contemporană, 1944-1974: studiu introductiv, antologie și bibliografie, Editura Eminescu, București, 1974, p. 124.
  5. ^ Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române: Perioada interbelică. Poezia contemporană, Editura Iriana, București, 1994, p. 176.
  6. ^ Ion Istrate, Romanul „obsedantului deceniu”, 1945-1964: o radiografie alfabetică, Editura Diamondia, Cluj-Napoca, București, 1995, p. 85.

BibliografieModificare

  • Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 379-380. ISBN: 973-697-758-7